„Suntem pregătiți. Avem invitații pregătiți. Să mai zăboviți un pic pe aici pentru minte. Acesta este un cuvânt care va fi în episodul de azi: a zăbovi!”, anunță Dan Negru, prezentatorul emisiunii.

Mihai Meșteru, pensionarul de la „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”

În competiția din această seară, concurentul cu cei mai mulți kilometri de cuvinte rostite de-a lungul vieții este fără dar și poate Mihai Meșteru. În vârstă de 74 de ani, numele parcă îi rezumă într-un termen CV-ul, căci de 51 de ani, Mihai repară și întreține aparatura de laborator dintr-un mare combinat chimic. Pensionar fiind, încă semnează condica la muncă de două ori pe săptămână, însă part-time.

„Îmi place ce vioi, ce energic ești, ce sprinten!”, i-a mărturisit prezentatorul Dan Negru. O ediție ca un roller coaster, așa va fi diseară „Jocul cuvintelor”. Definițiile, aparent simple, îi vor pune de multe ori în încurcătură pe concurenți.

mihai mesteru pensionar jocul cuvintelor (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Noi definiții la „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”

Cu energia, umorul și indiciile sale, Dan Negru îi va conduce pe competitori spre găsirea cuvintelor potrivite. „Misterul din adâncuri”, „Moștenitoarea Afoditeri, Athenei sau Herei”, „Cei care trăiesc între promisiune și jurământ” și „Haos temporar al naturii” sunt doar câteva dintre definițiile care trebuie să fie elucidate în această seară.

Surprinzătoare nu sunt doar enunțurile lui Dan Negru, ci și profilurile competitorilor. Printre cuvinte, ei vor împărtăși frânturi din poveștile lor de viață. Urmăriți, în această seară, la Kanal D, de la 23.00, o nouă ediție „Jocul cuvintelor cu Dan Negru”!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.