În urmă cu trei ani, Cristi Borcea și Valentina Pelinel își uneau destinele în fața lui Dumnezeu, într-o biserică din Budapesta. Nași le-au fost Marius Vizer și soția lui, Irina Nicolae, fostă membră a trupei ASIA. Pe atunci, Valentina Pelinel era însărcinată cu gemene, cu Rania și Indira, micuțele care au venit pe lume pe 1 martie 2019.

Timpul a trecut rapid de atunci, Borcea și soția sărbătoresc acum trei ani de căsnicie. Valentina Pelinel a fost cea care a postat pe rețelele de socializare, pe Facebook și pe Instagram, o imagine de la nuntă, dar a transmis și un mesaj special.

„3 ani de căsnicie. Ce-i mai bun acum urmează”, a notat vedeta. Fanii din mediul online i-a felicitat, au reacționat cu aprecieri și multe comentarii.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea sărbătoresc 3 ani de căsătorie. „Ce-i mai bun acum urmează”

Au trei copii împreună

În urmă cu câteva luni, omul de afaceri a surprins pe toată lumea, după ce a dezvăluit că el și soția lui se gândesc serios la un al patrulea copil.

„Valentina mai vrea unul, pe al 10-lea, și gata! Doar cu Valentina. Și-apoi gata. Pe final de carieră, oricine se retrage la carapace”, a mărturisit Cristi Borcea, în cadrul unei emisiuni TV.

valentina-pelinel-si-borcea-3-ani-de-casatorie-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Cristi Borcea are doi băieți și o fată cu prima soție, Mihaela. Patrick are 22 de ani, iar Melissa și Angelo sunt niște adolescenți de 17 ani. Cu a doua soție, Alina Vidican, Cristi Borcea a făcut un băiețel și o fetiță. George Alexandru are acum 8 ani, iar Gloria are 5 ani. Cristi Borcea a avut o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu din care a rezultat o fetiță, Andreina Carolyn Christine, care acum are 12 ani.

Cristi Borcea este căsătorit în prezent cu Valentina Pelinel. Cei doi au un băiețel și gemene. Milan are 4 ani, iar gemenele Indira Maria și Rania Maria au aproape 2 ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.