Ce vârstă metabolică are Răzvan Simion după ce și-a făcut analizele: „Unde mai găsești așa ceva?”. Câți ani vrea să mai facă matinalul de la Antena 1

Comentează
Exclusiv

Ajuns la 45 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în vara acestui an, Răzvan Simion este, fără doar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți, apreciați și longevivi oameni de televiziune din România.

Prezentator al emisiunii „Neatza cu Răzvan & Dani”, difuzată în fiecare dimineață, mai puțin sâmbăta, de Antena 1, Răzvan Simion a stat de vorbă cu Libertatea despre jobul lui.

Răzvan Simion se simte ca la 34 de ani

În ultimii ani, echipa emisiunii s-a tot mărit, astfel că am fost curioși să aflăm de la prezentator dacă este mai relaxat de când are mai mulți colegi la matinal.

„Da și nu! Că numărul de prezentatori a crescut și pentru că dinamica s-a modificat foarte tare… Dinamica subiectelor, dinamica invitaților… Asta e cerința pieței și cumva și noi am urmat-o în zona asta. Unii nu țin pasul, de la alte televiziuni, dar noi uite că performăm din ce în ce mai bine în fiecare zi.

18 ani facem din februarie la Antena 1. Sunt 21 de ani de televiziune. La ce spun cifrele, o să continuăm așa foarte mult. Avem o emisiune nemaipomenită, noi facem lucruri noi în fiecare zi. Unde mai găsești așa ceva? Mai pot încă 18 ani! (n.r. - râde) Da, lejer. Mi-am făcut analizele, am vârsta metabolică 34 de ani”, a spus Răzvan Simion în exclusivitate pentru Libertatea.

L-am întrebat pe simpaticul prezentator și cum s-a simțit la Gala Premiilor TVmania, acolo unde „Super Neatza cu Răzvan și Dani” a fost desemnată „Cea mai bună emisiune de divertisment de zi”, iar trofeul le-a fost înmânat de Andrei Lăcătuș (Shurubel) și Bogdan Ciudoiu, prezentatorii emisiunii „Vorbește Lumea”, concurența lor directă de la PRO TV.

Fericit că emisiunea lui este un reper în televiziune

„Deci fetele de la TVmania au fost ceva anul ăsta… Nu știu dacă au făcut-o cu intenție, dar dacă au făcut-o cu intenție a fost bună gluma. E interesant, ai văzut că le-am mulțumit și lor că ne țin cumva în priză. Când nu ai concurență și alergi de unul singur, nu știi dacă ești bun sau nu, știi doar că alergi. Și atunci, de-a lungul timpului, au fost diverși care au încercat tot felul de formate, iar pe noi ne-a onorat chestia asta. Unele formate au dispărut, altele au mai schimbat din prezentatori sau din structură…

Dar asta înseamnă că un slot pe care acum 18 ani, când am venit noi la Antenă, nu prea îl voia nimeni, că trebuia să te trezești de dimineață, erau resurse mai puține și era mult mai greu să faci live atâtea ore… Un tronson de genul ăsta a devenit foarte important pentru televiziuni. E și contribuția noastră și cumva suntem măguliți că în istoria asta recentă a televiziunii suntem și noi un benchmark”, a încheiat Răzvan Simion interviul pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește