Viața în Dubai a Mariei Dinulescu. Muncește zilnic pentru marele ei vis, printre străini

Comentează

În urmă cu aproximativ patru luni de zile, Maria Dinulescu a început să lucreze în Dubai, la o agenție imobiliară. A anunțat că totul merge ca pe roate, că vinde multe proprietăți de lux și așa e cu un pas mai aproape de a-și îndeplini marele vis.

Actrița Maria Dinulescu s-a reinventat și s-a mutat în Dubai. Vedeta lucrează acum la o firmă și vinde proprietăți de lux. Într-un clip publicitar, realizat de compania la care este angajată, actrița explică care sunt condițiile să obții viza în Emiratele Arabe. „Programul de rezidență prin investiții în Dubai și, în special, viza de aur de 10 ani m-au făcut să îmi doresc să promovez nivelul la care se gândește sistemul de afaceri și investiții imobiliare din Dubai.

Cumpărarea unei proprietăți, în valoare de minim 750.000 AED, aproximativ 195.000 euro, oferă o viză de 3 ani pe care o poți reînnoi atâta vreme cât ești proprietarul locuinței achiziționate”, a declarat, Maria Dinulescu pentru Fanatik.

„Cumpărarea unei proprietăți de 2.000.000 AED, aproximativ 517.000 euro, îți oferă o viză de 10 ani. Poți vinde propietatea după 2 ani și reinvestești banii, rămânând rezident în Dubai, până la terminarea termenului vizei.

Alte beneficii sunt taxele zero, posibilitatea deschiderii unui cont bancar, capacitatea de a oferi aceeași viză pentru toți membrii familiei tale. Cel mai important, că nicăieri în lume, cu această viză de aur, nu poți sta în afară țării oricât de mult dorești”, a mai adăugat ea.

Viața ei în Dubai se concentrează în mare parte la partea profesională. Muncește aproape zilnic, se implică pentru a avea succes în agenția imobiliară. Totodată, ea s-a mai îndrăgostit de viața în orașul din Emiratele Arabe Unite.

„Emiratele Arabe Unite, în special Dubaiul, este o destinație atractivă pentru expatriați. Comunitatea internațională, economia puternic în creștere, climatul cald, viața de noapte energică și mediul cu taxe reduse din țară oferă condiții de viață perfecte”, a mai declarat ea. Cu banii pe care îi câștigă în Dubai, Maria Dinulescu vrea să își finanțeze proiectele artistice, să-și regizeze propriul film.

Cum a ajuns să vândă locuințe în Dubai

„În pandemie am început cu vânzarea unei case, am continuat cu construcția altor două, apoi am venit în Dubai, unde am înțeles că există un potențial fantastic de business și am învățat cum funcționează acest Hollywood al imobiliarelor cu investiții de peste 25 de miliarde de dolari numai în anul 2021. Colaborând cu profesioniști de top din Dubai, am descoperit cât de importantă este, pe lângă mentalitatea de investitor, încrederea care se naște din expertiză și responsabilitate.

Pentru că aici nu este vorba doar de achiziția unei proprietăți și de cunoașterea sistemului pentru a face cea mai bună investiție, ci și de o relație de încredere cu clientul – devii mâna lui dreaptă peste hotare. Având la dispoziție o plajă largă de opțiuni și un plan de plată avantajos, clientul are nevoie de un consultant care știe să asculte, să pună întrebările corecte, să explice sistemul de investiții din Dubai, să ajute clientul să-și formuleze noi întrebări, să îi clarifice neclaritățile și în mod special să facă dovada de o foarte mare transparență.

În calitate de consultant profesionist, mă ocup de tot traseul investiției: de la alegerea celei mai bune oferte, achiziția, mobilarea și închirierea proprietății, toate acestea fără niciun cost pentru client. În tot acest proces sunt ajutată de o echipă întreagă de manageri, avocați, resurse umane, media care sunt parte din compania la care lucrez plus o întreagă echipă de consultanți din partea dezvoltatorului”, a povestit acum câteva săptămâni Maria Dinulescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește