Viața neștiută a lui Dan Helciug. S-a confruntat cu instabilitate emoțională și are o traumă despre care vorbește cu greu

Comentează
Dan Helciug la 40 de întrebări cu Denise Rifai

Dan Helciug și-a deschis sufletul și a vorbit despre momentele grele prin care a trecut. Artistul a recunoscut că s-a confruntat cu instabilitate emoțională și poartă o traumă pe care cu greu reușește să o împărtășească.

Duminică, în platoul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, Dan Helciug s-a dezvăluit cu o sinceritate cuceritoare, conturând imaginea unui artist complex, muzician, actor, compozitor, dar mai ales portretul unui om care a învățat să transforme durerea în creație. Dan Helciug a povestit despre suferinţele care i-au marcat copilăria, despre puterea vindecătoare a muzicii și despre lecțiile de viață învățate.

Dan Helciug, traumă din cauza mamei sale

Dan Helciug a vorbit cu o sinceritate dezarmantă despre relația complexă cu părinții săi, marcată de decizii dificile și traume din copilărie. Părinții săi - mama, medic stomatolog, și tatăl, inginer proiectant, au ales să se despartă când artistul era doar un copil. În ciuda practicii obișnuite ca minorii să rămână în grija mamei, în cazul lor, tatăl a fost cel care și-a asumat responsabilitatea creșterii copiilor. Dan Helciug a explicat că mama sa s-a îndrăgostit de altcineva, iar el și sora sa, care avea doar doi ani, au rămas în grija tatălui, o decizie care a avut un impact profund asupra lor.

„Mama ne-a vrut pe amândoi, dar situația era destul de ciudată pentru că mama era gravidă cu altcineva în timpul căsătoriei cu tata și atunci (…) tata a preferat să facă acest gest șocant care ne-a cauzat multe traume, dar care practic ne-a ajutat să supraviețuim în timp pentru că nu știu cum am fi crescut într-o familie în care mama ar fi născut copilul altuia... Eu l-am înțeles foarte bine pe tata. Din cauza asta am amintirile blocate pentru că am suferit și eu, și sora mea o traumă. Sora mea e în America de vreo 20 și ceva de ani, în Texas. E veteran în armata americană și cu toate că este foarte dură, de fiecare dată când vorbim despre asta începe să plângă și mă face și pe mine să plâng”, a mărturisit cu emoție invitatul la "40 de întrebări cu Denise Rifai".

Mama sa nu i-a înțeles pasiunea pentru muzică

Deși a păstrat legătura cu mama sa, pe care o vizita în vacanțe, relația lor a rămas distantă. Dan Helciug a dezvăluit că mama sa nu i-a înțeles pasiunea pentru muzică și chiar s-a opus inițial alegerii sale de a urma această cale, spre deosebire de tatăl său, care i-a fost mereu un sprijin necondiționat. În 2023, după pierderea mamei sale, artistul a reflectat asupra relației lor tumultuoase.

„Eu cu mama am avut o relație destul de tumultuoasă. Amândoi am făcut greșeli. Am încercat să am o relație cu ea de a lungul vieții ei, o relație normală, dar pentru că am crescut fără ea, întotdeauna mama a fost un fel de mătușă îndepărtată pe care o vedeam în vacanțe. Am iertat-o (…)”,  a adăugat Dan Helciug.

Muzica, un refugiu pentru Dan Helciug

Muzica nu a fost niciodată doar o carieră, ci un refugiu, o cale de a se vindeca și de a-i alina pe ceilalți. Numele trupei sale, Spitalul de Urgență, nu este întâmplător. După cum a mărturisit el însuși, muzica a devenit un spațiu de salvare inspirat de o adolescență petrecută printre cărți, dar umbrită de greutăți.

„Cred că «Spitalul de Urgență» pentru mine este conceptul meu, este muzica mea, este un vis mai vechi pe care îl aveam în adolescență, eu citind foarte mult, având o bibliotecă uriașă care a ars, din păcate, cu peste 3000 de cărți pe care n-am apucat să le citesc că eram prea mic. Dar eram pasionat de ceea ce înseamnă cunoaștere și spiritualitate și probabil că (…) refugiul meu în zona artistică, în zona teatrului, în zona cărților a însemnat nașterea unei nevoi de a mă autovindeca și de a-i vindeca pe alții....”, a subliniat Dan Helciug.

A fost logodit de două ori până la 25 de ani

Acesta a povestit în platoul de la „40 de intrebari cu Denise Rifai” si despre momentele definitorii din adolescența sa. Artistul și-a câștigat porecla de „Cupidon” datorită talentului său de a cânta la chitară la petreceri, creând o atmosferă romantică ce îi ajuta pe prietenii săi să cucerească fete. Cu umor, el a povestit că, la final, rămânea cu singura fată rămasă liberă. Odată cu celebritatea, viața sa amoroasă a luat o turnură mai tumultuoasă.  Deși a fost logodit de două ori până la 25 de ani, niciuna dintre relații nu a dus la căsătorie. În 2005, a cunoscut-o pe Elena, actuala sa soție, și împreună formează o familie frumoasa, alături de fiul si fiica lor.

Astăzi, el descrie cu amuzament familia sa ca fiind una „de uriași”, pentru ca fiul său, Luca, se apropie de 1,90 m si a moștenit pasiunea pentru scris și este fascinat de cultura japoneză și calculatoare, în timp ce fiica sa, Ruxandra, urmează cursuri de canto și visează la o carieră în modeling.

Dan Helciug s-a confruntat cu o anumită instabilitate emoțională

Dan Helciug a spus că s-a confruntat cu o anumită instabilitate emoțională, pe care a învățat să o controleze prin lectură, meditație și comunicare. Studiile de psihologie l-au ajutat nu doar să-și înțeleagă propriile stări, ci și să explice de ce este uneori catalogat ca arogant.

„Sigur am făcut pe deșteptul pentru că sunt situații în viață în care la un moment dat pierzi controlul și spui niște prostii mai mari decât tine. Și în cazul meu am spus prostii mai mari decât mine de 1 milion de ori. Normal că am făcut pe deșteptul. Mi-am dat seama că am făcut o greșeală, că m-am autoevaluat greșit, că spun niște prostii. M-am întors și mi-am cerut scuze...Câteodată sunt fanfaron, câteodată sunt extrem de (...) volatil, de «exhaustiv», și pierzând controlul și vrând neapărat să demonstrez ceva, fac pe deșteptul.”

Cu o carieră de aproape trei decenii, Dan Helciug a împărtășit în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” o poveste de viață în care fiecare experiență a devenit o sursă de inspirație pentru creația sa. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!