„Încă tânjesc după petrecerile de altădată, după nebunia aia când, în sfârșit, eram liberi să ne distrăm, fără să ne aresteze cineva”, spune Victor Slav. În ton cu petrecerile de odinioară, prezentatorii show-ului, dar și invitații acestei ediții au respectat cu strictețe dress code-ul petrecerii în pijamale. Telespectatorii vor putea vedea, în exclusivitate, imagini din adolescență, cu vedetele invitate în ediția de duminică „Vulturii de noapte”, și povești haioase ale acestora, comentariile pe baza fotografiilor stârnind hohote de râs printre invitați.

Victor Slav și Cătălin Cazacu, petrecere în pijamale pe muzica anilor ’90

Party-ul anilor 90 de la “Vulturii de noapte” va continua duminică seara cu jocurile celebre din adolescența invitatilor, cum ar fi “Sticluța”, si va culmina cu o bătaie cu perne pe cinste, stârnind o adevărată ploaie de fulgi în platoul emisiunii.

Și când petrecerea este în toi, invitații vor fi serviți cu bucate la modă, în anii 90, de la cozonac, chiftele, chipsuri, sendvișuri cu salam, până la prăjituri, “stinse” cu sifon și suc. Vedetele vor fi deconspirate în ceea ce le privește gusturile muzicale din acea perioadă, fredonând melodiile trupelor din acea vreme, care faceau senzație. Sesiunea de karaoke va fi nelipsită, toate vedetele fiind provocate să interpreteze câte o melodie a anilor 90.

Citește și

Comuna din România care atrage tinerii ca un magnet! În 25 de ani, numărul de locuitori a crescut de 5 ori! (GALERIE FOTO)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.