De Andreea Romaniuc Archip,

Mirela Vaida este fanul emisiunii „Te cunosc de undeva!”, pe care o urmărește cu plăcere acasă. Nu o dată ea s-a regăsit, ca invitat special, în platoul show-ului. Cum are o voce bună și se pliază pe diverse genuri muzicale, producătorii și-au dorit-o în echipa concurenților de la „Te cunosc de undeva”.

„E un program de divertisment la care de mult visez. De la primul sezon am fost cooptată în echipă, dar din pricina emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”, care avea un program foarte riguros și foarte încărcat, nu am putut să mă duc. După care încă de vreo câteva ori mi s-a propus să fac parte din echipa acestei emisiuni, dar a rămas Simona Gherghe însărcinată și a trebuit să o înlocuiesc la „Acces Direct” și nu s-a putut”, a dezvăluit Mirela Vaida pentru Libertatea.

Mirela Vaida a fost la un pas de a reveni pe micul ecran din toamna

Oferta de la Antena 1 pentru același format TV a reapărut în această vară, semn că producătorii chiar și-o doresc pe Mirela la „Te cunosc de undeva!”. Vedetei i-a surâs ideea, însă lucrurile s-ar fi complicat foarte tare în viața ei dacă ar fi acceptat oferta.

Prin urmare, cum nu a reușit să se sincronizeze cu filmările, proaspăta mămică nu va apărea din toamnă, în prime time, la Antena 1, când începe un nou sezon „Te cunosc de undeva”.

„Nu s-au aliniat planetele”

„Cred că este a patra oară când am încercat să facem echipă și nu am putut, pentru că ei au început deja filmările, iar copilul meu este prea mic. Trebuia să angajez o bonă care să vină cu mine pe platoul de filmare, fiindcă se filmează de multe ori de dimineață până noaptea, iar eu îl alăptez pe Tudor.

Mirela Vaida alături de cei trei copii

Mi-ar fi plăcut foarte mult să fac parte din această echipă. Ne-am gândit, ne-am răsucit, sigur că am pus și eu niște condiții, pentru că băiatul meu are doar două luni… Mi-ar fi plăcut, dar nu s-au aliniat planetele nici de data asta”, ne-a spus proaspăta mămică.

Citește și: Tudor Giurgiu a dezvăluit pentru Libertatea tema următorului său film: „Masacrul de la Fântâna Albă, din 1941, când rușii au omorât aproape 3.000 de români”

Dezvăluire colosală! Cum l-a salvat pe Laurențiu Reghecampf de la moarte
GSP.RO

Dezvăluire colosală! Cum l-a salvat pe Laurențiu Reghecampf de la moarte

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile
HOROSCOP

Horoscop 20 noiembrie 2019. Gemenii își risipesc toate îndoielile