MENIU CAUTĂ
01 Apr. 2011 17:58

Video | ”Românii au talent” – Vezi concurenții din prima semifinală

Distribuie

Primii care au intrat pe scenă au fost Titanii Funky Fresh, care au primit foarte multe aplauze.

 
Apoi a urmat Narcis Iustin Ianau: 'Am foarte mari emoții deoarece în această seară nu voi cânta numai în fața a milioane de telespectatori ci și în fața mamei mele care va fi în public', a declarat acesta înainte de a intra pe scenă. Adolescentul a declarat că de când a apărut la Românii au Talent lumea a început să îl recunoască pe stradă, să îi ceară autografe.
'Eu știam că Narcis era foarte bun dar acum te-ai transformat în mega-bun. Nu cred că am mai auzit ceva mai frumos în viața mea', a spus Andra.

 
Ana Maria Sandu a încântat juriul cântând la saxofon. 'Există o barieră între tine și public, nu arunci cu talent, nu transmiți', i-a spus Mihai Petre la finalul prestației live.
Pe de altă parte, Andra a fost mai plăcut impresionată de Ana Maria acum decât ca ăn timpul preselecției.

 
Marius Ioniță cântă la tobe și dansează step în același timp. După ce s-a calificat în semifinală. Marius a făcut cinste, a primit felicitări, iar vineri seara a făcut show pe scenă. 'Mie mi s-a părut năstrușnică ideea lui de la început', a spus Andi Moisescu. Și Andrei i-a plăcut prestația. 'Foarte haios și frumos momentul', a spus și tânăra mămică. 'Talentul tău e evident, ai ritm, ești un izvor de bună dispoziție', a spus și Mihai Petre.

 
Emil și Viorica Luca, un cuplu de petrecăreți, au intrat apoi pe scenă. Cei doi vor să bată un record mondial la piruete, să atingă numărul 400. Soții Luca au reușit să atingă cifra record și mai mult, după ce piruetele s-au terminat, cei doi au continuat să danseze. 'Am avut rezerve față de juriu și am știut că la un moment dat a va trebui să port un record cu minutele pentru a bate recordul', a declarat Emil Luca.
'Ne-ați făcut praf!', a spus impresionată Andra.

 
Paul și Virgil Păunescu nu au reușit să impresioneze foarte tare publicul.
'Din punctul meu de vedere, mi-ați plăcut la prima apariție, dar acum nu ați prea reușit momentul. Mi-ar fi plăcut să vă văd dansând', a spus Mihai Petre, accentuând faptul că, în ciuda faptului că frații cântă bine, sarea și piperul momentului lor era dansul. Pe de altă parte, Andra a fost încântată că de data aceasta le-a descoperit vocile.

 
Bernadette Szep și cățelușa Vanda a participat la concurs pentru a arăta lumii ce legătură strânsă poate exista între un câine și un om. Tânăra a dansat împreună cu patrupedul ei, iar la final cățeaua a primit o pizza.

 
Reca Lazin și Ștefan Manduc au făcut senzație.
'Vă stă bine împreună, dansați bine împreună. Astăzi a fost bine. Nu a fost extraordinar, dar a fost bine', a spus Petre.  Și Andrei i-a plăcut cuplul, pe care îl consideră energic.

 
Mihai Alexandru Cămărăscu a impresionat juriul cu vocea sa, dar i s-a spus că a avut cam multe emoții. Andi Moisescu a spus că a devenit admiratorul acestuia, iar Mihai Petre i-a repetat cum a spus și la preselecții, că are talent. Și Andra l-a susținut pe Mihai Alexandru Cămărăscu.

 
Florin Harsan a tuns cu o viteză uimitoare, fără a da greș, trei domnișoare aflate pe scenă. Florin a spus că poate chiar să bărbierească la fel de repede, dar nu a făcut nici un fel de demonstrație în acest sens.
'Îmi place, e un spectacol. Și e bine că nu au fost victime', a spus Andi, iar Andra a fost de acord cu el. 'Hai să revenim cu picioarele pe pământ, dar dacă tundeai 10 fete în loc de trei era și mai bine și dacă le tundeai pe toate cu spatele era extraordinar. Nu e mare diferență față de ce ai prezentat în preselecție și mie mi se pare că momentul nu are prea mari șanse de succes', a spus Mihai Petre.
 

 

 
Rareș Deac, tânărul care își mișcă mușchii abdominali pe ritmul muzicii, a venit în platou cu o gură desenată pe abdomen, niște aripi pictate pe omoplați și a impresinat atât publicul cât și juriul.
'Mi-a plăcut foarte mult la preselecție și nu credeam că are cu ce să vină în plus, dar se pare că e talentat și a reușit', a spus Andra. Și Andi Moisescu a fost încântat. 'Uitând-mă cu atenție la Rareș am avut impresia că văd gaura neagră a economiei', a glumit realizatorul tv.

 
Trupa Ballance a extaziat de-a dreptul publicul, dar și juriul, Andra rămânând practic fără cuvinte. 'Am rămas fără grai!', a spus vedeta la finalul prestației. 'Mă buc ur că am născut acum două săptămâni. Am avut niște emoții…', a adăugat tânăra mămică.
'Vă doresc din toată inima să colindați lumea întreagă și să aveți succes', a spus și Andi, iar Mihai Petre e convins că cei doi bărbați își au locul printre românii talentați. 'Sper ca aceia de acasă să vă voteze și să ajungeți în finală', a adăugat și Mihai Petre.

Vezi mai multe pe Romanii au talent

 
Vezi aici toti semifinalistii – VIDEO

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 17 februarie 2019
Comentarii