Între 24 și 25 februarie, dimineața, nativii pot fi provocați în contextul unor dialoguri aprinse, la schimburi de cuvinte și controverse. Este indicat să nu se alimenteze cu nervi și subiectivism divergențele de opinii. Berbecii ar putea fi obligați să fac dovada competenței sau a abilității profesionale în cadrul unor interviuri și consultări. Între 25 februarie, după ora 05:06′, și dimineața zilei de 27 februarie, preocupările casnice și/sau domestice îi vor solicita și le vor schimba în chip dezavantajos programul de lucru. Posibile clipe de revoltă interioară provocate de neregulile și ostilitățile cu care se confruntă în plan social, profesional cu sau fără implicare imaginii publice. Disconfort resimțit ori de câte ori nativii vor fi obligați să acționeze împotriva voinței lor. Între 27 februarie, după ora 06:42′, și dimineața zilei de 1 martie, dorința de relaxare, de abandon al stresului cotidian prin activități de reechilibrare emoțională sau de satisfacții obținute prin desfășurarea acelor preocupări care le dau satisfacții compensatorii (vizite, petreceri, veselie, distracție, relaxare, sport, participare la activități recreative sau artistice). Între 1 martie, după ora 07:58′, și 2 martie, rutina îi va exaspera pe Berbeci. Mare încărcătură emoțională care le poate crea o stare de disconfort care să-i împiedice să-și desfășoare munca și activitatea profesională. Stări de spirit (amintiri, regrete, obsesii, îngrijorări, amărăciuni care vin din trecut) a căror intensitate va fi resimțită cu mai multă acuitate în preajma zilei de 2 martie, când va avea loc faza de Lună Plină în Fecioară; contradicții interioare generate de diferența între opiniile și convingerile personale și felul în care trebuie să se supună comandamentelor momentului la locul de muncă, ceea ce presupune că ei vor trebui să-și calce pe inimă într-o chestiune de atașament, de convingere intelectuală, de opțiune politică sau de interes material.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5b4f9cb633c26d66947906e09e25947e.jpg)
Viva.ro
Îngenuncheată de durere, cu ultimele puteri, soția lui Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a făcut un gest absolut sfâșietor! Mărturia ei i-a încremenit pe toți, iar cuvintele femeii au stârnit multe reacții
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_29c811cac331383b5da663472eccc2c4.jpg)
Unica.ro
„L-am văzut pe părinte că... M-au luat fiorii, era îmbrăcat în preot, ieșit de la slujbă. Erau lângă mine ciobanii, care sunt martori”. Un tânăr a povestit în detaliu ce a pățit când s-a întâlnit cu Cristian Pomohaci. „A zis: «Dacă dai ascultare îți iau apartament»”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
Elle.ro
Cât costă rochia purtată de Elena Hagi la petrecerea organizată pentru tăierea moțului fiului ei. Soția lui Ianis Hagi a impresionat cu ținuta ei elegantă și deloc ieftină
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dba5a6ab44df0323b28f3b3fba5c5d7c.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Nou cuplu-bombă! DA, ei sunt! ..se iubesc și NU se mai ascund! Doi dintre cei mai doriți bărbați de la TV formează un cuplu! Cum s-au afișat ...explozie de comentarii!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2de25e14aebcdf54c13c829e660fa1f7.jpg)
Avantaje.ro
GATA! A rupt tăcerea! Anunțul ei e foc! O mare bombă absolut picantă a lovit România! 👩❤️👨Anunț-fulger de la Denise Rifai despre Dan Bittman! După luni de zile de întrebări, șușoteli și zvonuri fierbinți, Denise RIfai a zis cu gura ei c..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
Tvmania.ro
72 de poze incendiare! Cele mai sexy apariții ale vedetelor la plajă
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_8a4a413ca46183ee17d2fba16d5be09f.png)
Adevarul.ro
Un grafitti cu mesajul „Omorâți un turist” a apărut pe un zid dintr-o zonă frecventată de români. Se pregătesc proteste de amploare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d18c190cce3a8a10bfd1b3f89882573b.jpg)
Fanatik.ro
Fosta sportivă criticată dur pentru defilarea pe podium. Costumul de baie care nu i s-a potrivit deloc
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
Financiarul.ro
Databricks, companie cofondată de români, ajunge la o evaluare de 175 miliarde de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
Elle.ro
Nadia Comăneci, anunț neșateptat despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă: „Mă emoționez…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
Viva.ro
Abia acum s-a aflat adevărul de culise despre soția lui Eugen Tomac. Detaliul complet străin publicului!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0af9f1682a45d435ebce52b114fcd30e.jpg)
TVMania.ro
Ce imagini! Elena Mogîldea a plâns în hohote de fericire la altar, la nunta religioasă cu Bubu Cernea! Evenimentul a adunat toate vedetele din showbiz, iar mireasa a atras toate privirile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3586e0d25374aeeececcc90bae500748.jpg)
ObservatorNews.ro
Blocaj pe piaţa imobiliară. Clienţii aşteaptă ieftiniri, dezvoltatorii le transmit că mai bine rămân nevândute
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0462b6431139aa112060050c7135d67d.webp)
Libertateapentrufemei.ro
Două dintre cele mai celebre femei din țară formează un CUPLU. Da, ai citit bine, SE IUBESC și nu o ascund!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_ae974f5ff4014eaf5674a4db0cc9d923.jpeg)
Mediafax.ro
Avocatul care a pus judecătorii în dialog cu AI, la un pas să fie ministru
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
StirileKanalD.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2946c0035a9d611f35c783df1e4a4fa9.jpg)
Wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7540ddee79b8724c91b4a7bcf016c557.jpg)
Wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_cd4c42aa42eefa9d5d58b2a67ee375df.jpg)
Redactia.ro
Eugen Tomac răstoarnă scena politică! Ce se va întâmpla cu taxele și impozitele românilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a5d94ef7b57e8fc2e1556564ef36e030.jpg)
KanalD.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Două sectoare din autostrada A8 și unul din A7 au rămas fără contracte. Adrian Covăsnianu, la ZDI TV: „se restrânge timpul alocat finalizării”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6b8cace958749f05eb7df5f9cb083b09.jpg)
Fanatik.ro
Numele mari care ratează Campionatul Mondial. Cum arată primul „11” al absenților
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_695c9767af1ec8f49bb88786694fa655.jpg)
Spotmedia.ro
Aceasta este temperatura ideală pentru spălarea hainelor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_dfb7578e03fc85b8e724a0a18383b70d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a8442942a8af8df1ff5e241692a78645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-sediu-usr-8-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/anca-dinicu-si-fiul-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/copiii-chefilor-in-semifinala-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8e3c0fcff6f0e93bbd80fe88b6707c2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_fb4ad0d92cb50c6de91a1bfcc49e15c7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5fb7fbc6ac9b88bd11e5900ccf5376d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/livada-unde-scaunele-cresc-direct-in-copaci--foto-facebook-full-grown-ltd-e1781036027913.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mircea-geoana-sfat-pentru-noul-ministru-al-sanatatii-foto-alexandra-manaila-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/politisti-germani-la-munchen--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1781024219961.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/aeroport-marea-britanie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/oi-imbracate-cu-camasa-de-zale-ca-sa-se-apere-de-lupi-solutia-gasita-de-un-fermier-din-austria--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1781015143267.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ulei-de-bergamota.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cum-te-ajuta-zmeura-sa-slabesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/san-marino-obiective-turistice.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ochelarii-de-soare-pe-cap.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/diana-buzoianu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mircea-geoana-la-interviurile-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/panouri-solare-e1775726077242.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/drona-sargan-3000-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-constanta--foto-facebook--nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bani-strans-roman-venit-mediu-pilon-2-pensii-contributie-18-ani-e1780565923968.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-constanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-eugen-tomac-desemnat-prim-ministru-4-iunie-2026.jpg)