„Aveam numai 6 ani când am rămas fără tată, omul pe care îl adoram, deşi îl cunoşteam mult prea puţin. Nu prea îşi făcea simţită prezenţa în viaţa mea, însă separarea lui definitivă de mama, prin divorţ, mi-a lasat un gol în suflet. Timpul s-a scurs iute, iar copilaria mea s-a spulberat într-o permanentă căutare, în zeci de întrebări fără răspuns, între inocenţă şi tristeţe. Ce căutam de fapt? Poate fericirea, poate doar înţelegere, poate un dram de iubire, poate pe mine însămi…
Prima iubire rămâne pentru totdeauna
Toate frământările erau cauzate de faptul că locuiam împreuna cu mama şi sora mea, aceasta din urmă fiind rodul iubirii mamei pentru un alt bărbat decât tata. Ele erau mult prea apropiate pentru a-mi face şi mie loc alături. În plus, aveam şi o vârstă destul de dificilă: 16 ani. Atunci, în 1993, în momentele acelea de zbucium interior, l-am întâlnit pe Dinu, un băiat înalt, politicos, îngrijit, frumos, cu ochii de un albastru ca cerul senin de vară. Aveam mulţi amici, dar el era altfel. Totuşi, nu m-am îndrăgostit de el imediat. Dar îmi inspira multă încredere şi am pus bazele unei prietenii, deşi el iubea o altă fata iar eu aveam un prieten. La exact 13 luni de la prima noastra întâlnire, în vara lui 94, am avut parte de prima petrecere pentru ziua mea. A venit şi Dinu. În acea seară, dincolo de prietenia care ne lega, a început să se înfiripe iubirea. Îmi era teamă să investesc sentimente, dar am riscat. După alte 13 luni, am avut parte de clipe de vis, momente care nu au egal, când Dinu m-a cerut în căsătorie. Coincidenţă sau mâna destinului, în primavara lui 97, m-am trezit spunând «da» în faţa ofiţerului starii civile, în cea mai frumoasa zi din viaţa mea.
Dragostea se împlineşte prin noi
După 10 ani (sau 9 ani şi 13 luni, cum ne place noua sa spunem) după cununie, a venit pe lume Iulian, baieţelul nostru. Locuiam cu chirie şi nu ne permiteam prea multe. Totuşi, Dumnezeu a vrut să ne îmbogăţească altfel. Ma simţeam copleşită de fericire. Dumnezeu îmi luase, cu ani în urma, cel mai important bărbat din viaţa mea şi mi-a dăruit în schimb doi. Deşi viaţa de familie îmi ofereă împlinirea la care îndelung visasem, greutăţile nu au dispărut. Ani de zile ne-am chinuit, iubirea ne-a fost pusă la încercare de nenumărate ori, dar am mers mai departe. Nu aş fi suportat să pierd totul. Acum, în pragul aniversării a 13 ani de căsnicie, coşmarul trecutului s-a stins. Am învăţat să iert, să am încredere, să preţuiesc ce am. Astăzi sunt fericită, trăiesc prin ochii familiei mele. Iar Dinu a rămas acelaşi cavaler îndrăgostit. Şi, chiar dacă 13 e considerat un număr care aduce ghinion, mie mi-a marcat destinul numai în bine! Pentru noi, 13 e norocul.”
Melania Bălan, Piatra Neamţ
Text: Mirela Barba (”Libertatea pentru Femei”); Foto: arhiva personala a cititorilor