Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Sunt împreună cu prietenul meu de 5 ani și nu mă cere de soție din cauza mamei mele”

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.

Bună, Adela

Sunt Simona, sunt de cinci ani împreună cu prietenul meu și aș vrea să trecem pe un alt nivel. El nu m-a cerut de soție, și cred că nu o face din cauza familiei mele, mai precis a mamei mele. Ce vreau să spun cu asta: mama mea este o ființă care este mereu nemulțumită, când nu se vaită, sigur bârfește pe cineva, începând cu tata, sora și restul rudelor. Nu pierde niciun prilej să mă descurajeze, i se pare normal să mă vadă că sufăr. De la începutul relației cu acest bărbat, evident că nu i-a plăcut de el și, de fiecare dată când veneam cu el, se purta… așa cum știe ea mai bine – adică imposibil! Am încercat să o îmbunez, să-i spun și cu binișorul și mai ferm să nu se mai bage-n viața mea, dar degeaba. De curând, în ideea pe care am spus-o la început, mi-am luat inima-n dinți și i-am prezentat-o pe mama prietenului meu. La prima vizită s-a abținut, la a doua deja a început să-și arate colții, la a treia s-au certat, iar mama prietenului nu mai vrea să aibă de-a face cu ea. Sunt sigură că îi spune părerea și lui, pentru că el, de fiecare dată când încerc să aduc discuția către planurile noastre de viitor, schimbă vorba. Nu știu cum să rezolv această situație, te rog dă-mi un sfat.

Adela răspunde:

Dragă Simona,

Având în vedere că este vorba despre mama ta, nu pot să-ți spun să o eviți. N-ai ce să-i faci, asta e. Înțeleg că este dureros că te pune în situația de a-ți ține la distanță viața personală, ești ca și cum ai avea două vieți: una în care faci parte din familia din care provii, alta în care încerci să-ți construiești o familie a ta. O modalitate prin care ai putea să suporți asta, ar fi să tratezi comportamentul imposibil al mamei tale ca pe o boală – cum, de altfel, și este. Și chiar n-ar fi rău să o îndrumi către un psiholog. La cât de mult se vaită, probabil că i-ar surâde ideea să o asculte un specialist. Cine știe, poate o ajută să-și dea seama de energia veninoasă pe care o emană și care, de fapt, o face să sufere în primul rând pe ea. Cât despre prietenul tău, poate că nu este el persoana potrivită pentru tine, până la urmă. Dacă te-ar iubi cu adevărat, n-ar fi nevoie să aduci tu vorba despre planurile de viitor, el ar fi acela care ar fi nerăbdător să deschidă discuția. Aici este și un aspect delicat: vezi ca nu cumva, fără să-ți dai seama, să nu fi asimilat și tu o anumită parte din felul de a fi al mamei tale. Poate că, subconștient, prietenul tău se teme ca nu cumva, peste ani, să nu devii și tu ca ea. Dacă ai putea să te detașezi de el, în așa fel încât să observi cât mai clar care-i problema lui – că el nu o va spune – ar fi perfect. Te sfătuiesc și pe tine să consulți un psiholog, măcar câteva ședințe, să te orienteze pe calea cunoașterii de sine. Dacă este ceva care te face să semeni cu mama ta, să ucizi din fașă. Dar nu de frica de a nu-l pierde pe acest prieten, cât din nevoia de a nu suferi și tu ca ea, mai târziu.