Anturajul mi-a făcut praf mariajul

Până una, alta, iată ce am făcut la numai trei zile după nuntă: mi-am vizitat o parte din vechea gașcă, adunată în apartamentul unui individ pe nume Gelu (toxicoman și dealer de mare risc). Era acolo și Rică, împreună cu Delia… Fum de țigară… să-l tai cu cuțitul. Rică stătea pe un fotoliu, iar Delia pe brațul fotoliului. Delia era o lesbiană experimentată, în „etate” de nouăsprezece ani, care avea la activ două sau trei aventuri înflăcărate și patru tentative de sinucidere.

Pe pat stăteau Jana și Grig, un cuplu maleabil. Cei doi locuiau împreună într-un cartier periferic. Le plăcea amorul în grup. Gelu stătea și el pe pat, lângă Bianca, o fată de familie bună care susținea că e cleptomană. Gelu era foarte îndrăgostit de Bianca.

Pe jos, pe mochetă, ședea Bobo, un bărbos care nu făcea bine niciodată, nu se spăla pe dinți și nu-și făcea deloc curat în camera pe care o închiriase, într-o mansardă de lângă primărie. Bobo cânta minunat la chitară. Dar în acel moment nu cânta, ci își înfășura o țigară cu „iarbă”.

L-am întrebat pe Gelu ce mai e nou și el mi-a spus că îl caută Poliția.

— Da? m-am mirat eu, formal. De ce?

— Probabil că e vorba de chestia aia veche cu traficul. M-au căutat la vechea adresă. Ce bine că n-au aflat unde stau! Portarul de la imobilul în care stăteam le-a zis că am murit și l-au amendat pentru ofensă adusă autorității. I-am zis:

— N-are niciun rost să încerci să scapi de tipii ăștia. Te vor dibui până la urmă. Mai bine încearcă să discuți cu ei…

— Nu prea mai e loc de discuții. Cineva a pus muzică, la un volum zguduitor. In mai puțin de trei ore, Gelu și Bobo au început să „plutească”, iar noi, ceilalți, ne-am îmbătat. Erau sticle pretutindeni. La un moment dat, eu am condus-o pe Jana în altă cameră și am făcut sex cu ea, după care i-am restituit-o lui Grig în stare bună, cu încălzirea făcută. Am ajuns acasă la miezul nopții.

— Unde ai fost? m-a întrebat Carmen.

— La niște prieteni. Escapadele mele au continuat.

Gașca era mai mare, grupul pe care vi l-am zugrăvit nu reprezenta decât aripa liberală. M-am reîntâlnit, rând pe rând, cu toți membrii bandei, prin hogeacuri, crâșme, discoteci, ștranduri, stadioane, stațiuni… Când ne întâlneam, ne povesteam numai tâmpenii. Astfel, am aflat că Delia avea și porniri heterosexuale. Iată ce mi-a spus Bobo, jegosul:

— La apogeul unei petreceri, Delia m-a invitat pe acoperișul clădirii. O clădire cu zece etaje.

— Aoleu!

— Când am ajuns pe acopeiș, Delia s-a repezit spre margine, ca și cum ar fi vrut să sară de acolo, așa că eu m-am speriat și am țipat la ea. Delia s-a oprit brusc și a aruncat un pahar. M-am dus, m-am așezat pe margine împreună cu ea si am întrebat-o: „Ce e?”.

Dup-aia am încercat s-o iau pe după umeri. Atunci, ea s-a întors spre mine și m-a sărutat foarte pasional pe gură… „Pe gură”… Ptiu! A naibii!

— și? l-am întrebat eu, din politețe, cu stomacul învârtoșat.

— M-a mai sărutat de câteva ori, apoi m-a împrins dintr-odată la o parte și s-a ridicat.

— Așa… și dup-aia ce s-a întâmplat?

— Păi, după aia Delia a spus: „Hai să ne aruncăm împreună de pe acoperiș, vrei?”. Iar eu am zis: „Ce rost ar avea?”. S-a împacientat: „Nu înțelegi? După ce ne-am sărutat, e tot ce ne-a mai rămas. Sau sărim, sau plecăm”. I-am comunicat că plecăm. Am tras-o de mână, înapoi, la petrecere. și am stat cu ochii pe ea până la finalul parangheliei.

— Unde voia să plecați?

— Nu știu. Oriunde, presupun.

— Ai avut o aventură!

— Nu mă interesează Delia. In schimb, vreau să intru în Cartea Recordurilor.

— și ce ai de gând să faci pentru asta?

— Intenționez să susțin, într-un loc public, un recital la chitară.

— Nu-i suficient nici măcar pentru a intra în Cartea Recordurilor.

— Stai, că nu ți-am spus tot… Voi cânta la chitară cu degetele de la picioare. Am exersat îndelung și îmi iese bine.

Mi-am imaginat, cu groază, degetele lui de la picioare. Cred că numai ele, în sine, ar putea intra în Cartea Recordurilor.

Printre picături (mă refer la mari picături de alcool), m-am mai întâlnit cu Magda, cu Lili, cu Roxy, cu Pușa, cu Gore, cu Răsturnica, cu Jimmy Cuțitarul, cu Oaie, cu Ginel, cu Miți Blonda, cu Belitu, cu Zaraza, cu Grasu și cu mulți alți membri ai vastului meu anturaj. Acești prieteni pur și simplu trăgeau de mine. Nu le plăcea absolut deloc să mă știe lângă nevastă.

Noaptea, ajungeam acasă târziu. Sau nu ajungeam deloc. Mereu, îmi găseam soția trează, cu ochii plânși.

Carmen, gradual, a început să-mi facă reproșuri, care însă nu degenerau niciodată în certuri, pentru că eu, purtând în suflet un acut sentiment al vinovăției, nu reacționam la admonestările pe care mi le făcea, nu ripostam. Mă duceam la fereastră și mă opream acolo, cu mâinile la spate, ca un căpitan pe puntea unui vas de război. Câteodată, în astfel de momente, scoteam o scobitoare din buzunarul de la cămașă și începeam să-mi explorez o plombă.

Carmen se tânguia:

— Speram că, la un moment dat, o să te dai pe brazdă, însă ești irecuperabil… Derbedeii tăi sunt mai prețioși decât căsnicia…

Când nu mi-a mai putut suporta escapadele, Carmen m-a părăsit, după nici doi ani de căsnicie. Mai precis: după un an și zece luni. Vorba vine căsnicie… O s-o numesc… mariaj, mi se pare că sună mai subțirel, mai superficial, mai a reuniune franțuzească. Am dat ocazia unei rime involuntare: anturajul mi-a distrus mariajul.

Carmen a plecat într-o după amiază de vineri (la părinții ei, în județul Ialomița) și nu s-a mai întors. Peste patru luni, o instanță de judecată a parafat desfacerea căsătoriei.

„Iubito, nu pleca…”, murmurase o voce din mine. „Du-te!”, strigase cealaltă voce din mine, mult mai puternică.

Pe jumătate trist, pe jumătate eliberat, m-am întors în adăpostul obscur al găștii.

A trecut ceva timp de la divorț… Nu mă pot abține de la a constata că gașca mea îmbătrânește, nu mai are farmecul de odinioară, nici scuza imaturității, suntem penibili, părem retardați, ne bălăcim în promiscuitate, totul este ca o ciorbă reîncălzită, plină cu mucurile țigărilor de peste noapte.

Celu e la pușcărie. Aud că Delia a fost la un pas de încununarea tentativelor sale. A scăpat ca prin minune, în schimb, a murit Rică, într-un accident de motocicletă. Bobo face bani cântând cu extremitățile membrelor inferioare. Eu… voi începe să-l caut pe Dumnezeu.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE