MENIU CAUTĂ
04 Ian. 2019 15:00

Când Eminescu întâlnește muzica rock. „Lucifer: A Rock Opera”, lansată de toboșarul Adrian Tăbăcaru de ziua marelui poet

Distribuie

Pe 15 ianuarie, clubul Control va găzdui un eveniment amplu și ieșit din comun. "Lucifer: A Rock Opera" trece de faptul că este un omagiu pentru rădăcini și poezie - este un act artistic modern, bazat pe "Luceafărul" eminescian, dar adus în prezent prin forța rock-ului.

Toboșarul Adrian Tăbăcaru, compozitorul lui „Lucifer”, fost component al trupei Taine, a muncit trei ani la acest proiect, pe care a ținut să-l lanseze chiar de ziua nașterii lui Mihai Eminescu. Autorul își dorește ca opera sa rock să fie distribuită gratuit pe toate canalele, spunând că nu vrea niciun câștig material de pe urma lui „Lucifer”.

– Adrian, de unde înclinația ta înspre muzică?
– Am moștenit pasiunea pentru muzică de la tatăl meu, el mi-a pus bețele în mână pe când aveam 3 ani. Tot atunci mi-a pus și crosa de hochei în brațe, lăsându-mă să aleg singur între muzică și sport. (n.r. – tatăl lui Adrian este Gheorghe Tăbăcaru, fost antrenor de hochei pe gheață). Până la vârsta de 18 ani am jucat hochei de performanță și am învățat muzică în paralel. Am urmat Școala de Muzică „Dinu Lipatti”, iar la Conservator am descoperit instrumentele de percuție, făcând în același timp și pian.

– De unde s-a născut ideea unei opere rock și de ce ai ales „Luceafărul”?
– Am crescut și am fost educat în lumea muzicii clasice, dar încă din anul 1993, când aveam 13 ani, am fondat, împreună cu Andrei Ionescu, formația Taine. În această perioadă de formare, am învățat foarte multe lucruri care mă definesc acum. Pe Eminescu l-am redescoperit târziu, un Eminescu ce nu are legătură cu ce am fost educați sau mai bine spus „programați” de școala postcomunistă. Un Eminescu ce inspiră și care te încântă prin muzicalitate și contrast, un Eminescu profund și delicat, un Eminescu intrigant și emoționant. Ca poet, Eminescu în afara hotarelor este întâlnit doar în cercuri restrânse, de aici ideea unei opere rock, a Luceafărului în limba engleză, pentru că sunt sigur că mesajul poemului va pătrunde și va fi mai bine înțeles prezentat astfel.

– Cu cine colaborezi la acest proiect?
– Sunt sprijinit de artiști români, dar și străini, actori și muzicieni, oameni fără de care acest proiect ar fi rămas doar o schiță de partituri într-un program digital de muzică. Am să-i enumăr aici și să le mulțumesc: Eugen Brudaru, Maria Hojda, Răzvan Krivach, Iustinian Zetea, Dominic Cristea, Laura Mihailă, Dragoș Crețu, Andrei Ionescu, Raluca Stratulat, Adrian Buciu, Andreea Țimiraș, Constantin Urziceanu, Sergiu Dan-Feier, Sebastian Burneci, Petre Iftimie, Andrei Popa, Alexei Nichiforov, Andrew Pleavin și Olimpia Mălai.

– Partea vizuală va însemna o felie solidă din opera rock, nu-i așa?
– Da. Conceptul video îi aparține lui Costin Chioreanu, artist cu care mă cunosc de foarte mult timp și cu care încep să rezonez din ce în ce mai bine. Libretul este semnat Ioana Ieronim, poetă, eseistă și traducătoare, figură importantă a zilelor noastre, care reprezintă cu măiestrie și eleganță arta și cultura românească în străinătate, iar în calitate de consultant literar am fost ajutat de Anișoara Moraru.

– Care au fost cele mai dificile părți ale acestui drum?
– Am trecut prin multe episoade dificile, dar și prin momente de exuberanță care mi-au dat puterea să continui. Mă simțeam inspirat, simțeam o energie în cameră, mă bucuram de procesul compoziției după care într-o secundă intram în depresie, fluctuând de la o extremă la alta fără control. Cred că din punct de vedere mental nu am fost pregătit pentru un proiect atât de lung.

– Dar cele mai plăcute?
– Cele mai plăcute momente au fost legate de cei cu care am lucrat. Cu artiștii care au acceptat să mă susțină în această încercare de care m-am atașat la un nivel greu de explicat prin cuvinte. Mulțumită lor nu m-am simțit singur și asta a însemnat foarte mult pentru mine.

– Cât a durat să realizezi de la început la sfârșit o astfel de operă?
– Am început să lucrez la sfârșitul anului 2016 și iată, astăzi, pot spune că am finalizat partea muzicală. Înregistrările muzicienilor și ale actorilor au fost finalizate, iar mixajul și masterizarea albumului urmează să fie făcute într-un studiou specializat din Suedia, alături de un nume important din industria rock. Dorința mea este ca albumul să fie distribuit gratuit pe toate canalele media și nu doresc niciun câștig de pe urma acestui proiect, altul decât cel emoțional.

– Ce lucruri noi ai descoperit despre tine sau despre artă, lume, oameni în tot acest timp?
– Am descoperit că arta necesită mai mult decât dedicare și organizare ca munca ta să fie notabilă și să treacă în primul rând de filtrul tău. Că trebuie să treci printr-o cascadă de emoții extreme, ca să-ți poți depăși statutul și să accepți că nu ești nimic mai mult decât un traducător de energii pe care le transformi în sunete muzicale. Că egoul nu are ce căuta în artă. Am descoperit că sunt din ce în ce mai puține persoane cu care rezonez. Acești oameni sunt și ei poate la fel de introvertiți ca mine și cred că asta ne ajută să ne conectăm la un alt nivel. Pentru unii poate fi dificil să înțeleagă asta, dar tocmai asta este frumusețea vieții.

– Cum ai ales tobele și ce i-ai sfătui pe copiii care vor să se apuce de tobe?
– Tobele, pentru mine, sunt un mod de exprimare și de exteriorizare a emoțiilor. Este modul meu de comunicare cu cei din jur și-l prefer față de comunicarea verbală, care de multe ori mi se pare lipsită de esență. Recomand părinților ca pe lângă lecții de tobe să trimită copiii să învețe și pian, instrument care îi va ajuta în viitor să-și dezvolte o gândire armonică, nu doar pe plan muzical, dar și uman.

– Care este mesajul pe care vrei să-l transmiți prin „Lucifer” și unde trebuie să ajungă el în special?
– Nu știu să răspund, va trebui să treacă o perioadă ca să reușesc să mă detașez și să privesc acest proiect dintr-un unghi mai puțin subiectiv.

Comentarii