„Legea de fier a oligarhiei” – cine a lansat această teorie și ce semnificație are ea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În ultimele trei luni, mai exact de când a izbucnit războiul din Ucraina, am auzit mai mult ca niciodată rostit termenul de „oligarh", cu referire la miliardarii ruși despre care se crede că ar avea legături dubioase cu președintele Vladimir Putin.
Cuprins:
Robert Michels, un istoric care a trăit în tre anii 1876 și 1936, a scris o carte în urmă cu mai bine de un secol în care a descris un concept, pe care l-a denumit „legea de fier a oligarhiei”. Ce este și ce semnifică acest concept vei afla în cele ce urmează.
Ce este oligarhia și când a apărut?
Termenul de oligarhie provine din grecescul ὀλιγαρχία. Acesta este format din cuvintele ὀλίγος (olígos), adică „puțini”, și ἄρχω (arkho), adică „a conduce sau a porunci”.
În traducere liberă, oligarhie înseamnă „puterea celor puțini” și se referă la elitele intelectuale și funcționale din punct de vedere politic care își exercită controlul politic în scopuri corupte și egoiste.
Oligarhia datează din cele mai vechi timpuri, încă de pe vremea împăratului roman Augustus. În sens modern, acest concept a apărut în SUA, în secolul al XIX-lea.
Pe atunci, magnații industriei erau în același timp și patroni în domeniul mass-media, pe atunci considerat un bun instrument de manipulare a opiniei publice.
În prezent, cei mai bogați oameni ai planetei acaparează puterea politică având cu toții același scop, și anume acela de a-și apăra propriile interese.
Această sete de putere concentrată în mâinile unui grup din ce în ce mai restrâns de oameni bogați este cunoscută sub numele de „legea de fier a oligarhiei”.
Cine și când a inventat „legea de fier a oligarhiei”?
Conceptul de „lege de fier a oligarhiei” este cunoscut de peste un secol. În anul 1911, sociologul german de naționalitate italiană Robert Michels (1876-1936) a formulat pentru prima dată această teorie în cartea sa intitulată „Sociologia tendințelor oligarhice în democrația modernă”.
Adept al ideii de egalitate, Michels a aderat la ideologia socialistă şi a fost membru al Partidului Socialist German, iar mai apoi al Partidului Socialist Italian (fascist) al lui Benito Mussolini.
El afirma la acea vreme că toate organizațiile complexe, indiferent de cât de democratice ar fi fost în clipa în care au fost înființate, în cele din urmă vor deveni oligarhii.
Germanul susținea ideea că existența unei „legi de fier a oligarhiei” reprezintă o reală amenințare pentru orice organizație umană, chiar și pentru cele mai democratice dintre acestea.
El a observat că nici o organizație suficient de mare nu putea funcționa democratic și că puterea în cadrul acesteia va fi întotdeauna delegată persoanelor din acel grup, aleși sau nu. Drept urmare, o organizație nedemocratică nu putea fi niciodată cu adevărat democratică, iar „legea de fier a oligarhiei” a jucat un rol important în discreditarea democrației.
Michels a studiat problema democrației în rândul partidelor de masă, muncitoreşti şi a asociaţiilor sindicale care acţionau în numele democraţiei participative şi al egalităţii între oameni.
De la teorie la practică era și pe atunci cale lungă. Concluzia la care a ajuns a fost aceea că democraţia era într-o imposibilitate funcţională. „Toţi oamenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alţii”, spunea pe atunci Michels.
Consecința acestei legi este aceea că, indiferent de forma de socialism aplicată, și anume hard (comunism, nazism, etc.) sau soft (socialismul democratic) întotdeauna va exista inegalitate de decizie între lideri și follow-eri. Practic, potrivit legii de fier a oligarhiei, democrația și organizarea pe scară largă sunt incompatibile.
Ce semnificație are „legea de fier a oligarhiei”?
Tot Robert Michels a fost cel care a atras atenția asupra faptului că interesele celor care se află la conducere sunt departe de a fi aceleași cu interesele celor pe care îi reprezintă.
Din rândul membrilor oricărei organizații se remarcă indivizi care, mizând pe un set de însușiri precum spirit de inițiativă, capacitate organizatorică, mobilizare, discurs și, nu în ultimul rând, avere, pot ocupa pozițiile de conducere.
Odată cu trecerea timpului, cei puţini, adică cei care își asumă conducerea respectivei organizaţii, se autonomizează în raport cu restul şi devin o oligarhie.
La polul opus se află cei mulţi, adică masele/poporul. Aceștia dau dovadă de incapacitate de organizare, de mobilizare sau de exercitare a puterii în cadrul unei organizaţii. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât este mai multă nevoie de birocraţie pentru a putea fi condusă.
Aceasta nu poate fi, însă, generată decât de o minoritate interesată de putere şi de privilegii. Cine spune organizaţie, spune oligarhie!
Aceasta este teoria „legii de fier a oligarhiei” aşa cum a fost ea formulată de Robert Michels și care astăzi este mai actuală ca niciodată și își găsește aplicare în societatea în care trăim.
Foto: Shutterstock
