MENIU CAUTĂ
30 Ian. 2019 12:04

Ce măsuri se iau în cazul epidemiei de gripă. Explicațiile ministrului Sănătății, Sorina Pintea

Distribuie

"România se confruntă cu o epidemie de gripă, având a treia săptămână epidemică", a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, miercuri, 30 ianuarie, precizând că circulaţia intensă a virusului gripal se va menţine inclusiv în luna februarie. În acest context, au fost transmise o serie de recomandări suplimentare.

„Se solicită limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare, în special în unităţile cu risc, refacerea urgentă a stocurilor de antivirale necesare pentru tratamentul infecţiilor respiratorii acute, instituirea terapiei antivirale imediat după internare pentru toţi pacienţii care prezintă tabloul clinic compatibil cu gripa, instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacţii pacienţilor internaţi, vaccinarea urgentă a personalului medical rămas nevaccinat, refacerea stocurilor de echipamente de protecţie şi utilizarea corespunzătoare a acestora, refacerea urgentă a stocurilor de antiseptice şi dezinfectante pentru asigurarea igienei riguroase a mâinii şi suprafeţelor. Astăzi INSP va reaminti unităţilor sanitare procedurile privind managementul contacţilor, focarelor şi a cazurilor severe de gripă”, a precizat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

Sorina Pintea a spus că obiectivul Ministerului Sănătății este reducerea numărului de cazuri severe şi de decese din cauza gripei. Potrivit ministrului, au fost comandate suplimentar 30.000 de vaccinuri pentru populaţia cu risc, care vor fi distribuite în ţară începând de joi, la direcţiile de sănătate publică ce au solicitat aceste doze.

Ca măsuri de prevenție pentru populație… „apa și săpunul sunt sfinte. Purtați și măști de protecție, dar nu sub nas pentru că le purtati degeaba. Nu vă duceți copiii în mall-uri, în vacanța care urmează”, a explicat medicul Adrian Streinu Cercel, în aceeași conferință de presă. Totuși, măștile și vaccinurile antigripale se găsesc din ce în ce mai greu în București.

„În această perioadă, copiii trebuie să evite aglomerațiile, iar vacanța copiilor de săptămână credem că va rezolva – în mare măsură – această problemă. Cât privește o eventuală suspendare a cursurilor, această măsură va fi luată dacă se înregistrează un absenteism de 20% într-o școală sau într-o clasă”, a spus și ministrul.

Da, s-a constatat epidemie, având a treia săptămână epidemică. Gripa evoluează pe tot teritoriul ţării, chiar dacă la intensităţi diferite. Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare. Tulpina este inclusă în vaccinul achiziţionat de către Ministerul Sănătăţii şi în vaccinurile existente în România. (…) Specialiştii estimează că această circulaţie intensă se va menţine inclusiv în februarie”, a afirmat ministrul, în conferinţa de presă susținută astăzi.

Cum se manifestă gripa și cum se deosebește de răceală

Deși la prima vedere simptomele sunt similare, între răceală și gripă există diferențe, după cum a explicat Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București.

„Virusul gripal dă o singură boală, gripa. Pentru gripă avem tratament, pentru viroze este cel standard, paracetamol, vin fiert. Dar debutul este total diferit. În gripă sunt durere de cap, dureri de ochi, bolnavul simte globii oculari undeva în fundul capului, în ceafă. Are o stare general proastă, îl dor mușchii, articulațiile, se simte ca și cum ar fi bătut. Face febră, dar nu strănută, nu tușește. Simptomele respiratorii apar cam după 24-48 de ore de la debutul acesta al bolii, cu febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, poate să fie chiar și diareea prezentă”, explică medicul.

În ceea ce privește răceala, aceasta debutează la trei zile de la infectare, persoanele afectate simţind iniţial o senzaţie neplăcută la nivelul cavităţii nazale sau faringelui. Ulterior apar simptome precum strănut, rinoree (nasul care curge) şi stare generală de disconfort, potrivit csid.ro.

Persoanelor care prezintă simptome de gripă li se recomandă să meargă imediat la medicul de familie, pentru confirmarea diagnosticului și pentru a primi tratamentul potrivit.

Alte recomandări ale specialiștilor:

  • izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; respectarea etichetei tusei şi strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părţii interne a articulaţiei cotului);
  • igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului, purtarea echipamentului de protecţie adecvat (măşti, mănuşi, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
  • continuarea vaccinării antigripale

ULTIMA ORĂ! Bilanţul gripei a ajuns la 57 de morţi. Cel mai recent deces, în județul Gorj

FOTO – HEPTA


Citește și… Vaccinarea antigripală: Ministerul Sănătății știa că 1.642.533 de persoane din grupele de risc vor vaccin, dar a cumpărat cu peste 300.000 de doze mai puțin


 

Citește mai multe despre Sorina Pintea și gripa pe Libertatea.

Comentarii