Specialiştii susţin că vorbele erotice stimulează producţia de dopamină din corp, care joacă un rol important în excitare: „Dopamina poate spori intensitatea fizică şi emoţională a experienţei”.
Pentru plăcerea lui
Sexologul Logan Levkoff, din Statele Unite, a afirmat că pentru a-i excita astfel pe bărbaţi cel mai simplu este să le spui că ‘termini’: „Spunându-i că eşti aproape de orgasm este o dovadă pentru el că te satisface, iar pentru că bărbaţii termină adesea înaintea femeilor, asta îl anunţă că se poate pregăti şi el de final. Împreună puteţi anticipa momentul, iar acest lucru poate creşte plăcerea amândurora”.
Pentru plăcerea ei
Este lucru cunoscut că femeile sunt mai complicate decât bărbaţii, aşa că şi în pat, ele au nevoie de fraze ceva mai complexe decât ‘termin’ pentru a se excita. Expertul Ian Kerner sugerează ca ce le spun bărbaţii iubitelor să sune astfel: „Îmi place când îmi (verb) (parte a corpului), de exemplu ‘Îmi place când îmi săruţi/lingi gâtul/pieptul'”, motivând că „verbalizarea senzaţia îţi atrage atenţia asupra ei şi creşte gradul plăcerii pe care o simţi. De asemenea, acest lucru nu te lasă să zbori cu gândul în alte părţi şi te ţine concentrat asupra ce faci”.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată