Cine a fost Galileo Galilei

Galileo Galilei – copilăria și formarea timpurie

Galileo Galilei s-a născut la 15 februarie 1564, în orașul italian Pisa, Ducatul Florenței, într-o familie aparținând micii nobilimi. Tatăl său, Vincenzo Galilei, era un muzician pasionat, interesat în special de știința sunetului și de aplicarea matematicii în domeniul muzicii, în timp ce mama lui, Giulia, câștiga bani din comerțul cu textile. Vincenzo a fost cel care a semănat în mintea fiului său „semințele” curiozității științifice.

Din 1581, tânărul Galileo a studiat medicina la Universitatea din Pisa, conform dorinței familiei, însă curând a devenit tot mai atras de matematică, care făcea parte din curriculumul medical. Atât de atras era de acest domeniu, încât a părăsit Pisa fără a absolvi medicina pentru a se dedica în întregime științei exacte.

El și-a început cariera ocupând un post de profesor de matematică la Florența. Galileo era dornic să-și lase amprenta, iar studiile sale private au dus la prima sa contribuție la cunoștințele în continuă creștere ale revoluției științifice.

Galileo a studiat acțiunea pendulelor și și-a format teoria mișcării constante. Atât de mare era expertiza lui Galileo în matematică, încât i s-a acordat un post în acest domeniu la Universitatea din Pisa în 1589. Trei ani mai târziu avea să i se acorde o catedră de matematică la Universitatea din Padova, unde a predat geometria, mecanica și astronomia timp de aproape două decenii, aflăm de la World History. În această perioadă a vieții a legat cele mai frumoase prietenii și colaborări care aveau să-i marcheze cariera, cum ar fi cea cu filozoful Cesare Cremonini.

Tot la Padova, a cunoscut-o pe Marina Gamba, cu care a avut trei copii: Virginia, Livia și Vincenzio. Din cauza faptului că erau copii nelegitimi, tatăl lor a considerat că fetele nu se pot mărita. În această situație, singura lor alternativă demnă era viața religioasă, iar ambele au fost trimise la mănăstirea San Matteo din Arcetri, unde și-au petrecut toată viața.

Primele cercetări științifice ale lui Galileo Galilei

Matematica a fost crucială pentru înțelegerea universului de către Galileo Galilei, așa cum chiar el avea să explice în lucrarea intitulată „The Assayer” din 1623. În perioada petrecută la Padova, Galileo și-a îndreptat atenția către fizica experimentală, în special studiul mișcării. Un episod interesant a fost cel din 1589, atunci când a aruncat două ghiulele din vârful Turnului din Pisa, vrând să demonstreze teoria lui Aristotel, conform căreia dacă două corpuri cu greutăţi diferite sunt lăsate să cadă de la aceeaşi înălţime, cel mai greu va cădea mai repede decât celălalt.

De asemenea, Galileo a studiat mișcarea pendulului și a formulat teoria mișcării uniforme. El a ajuns la concluzia că un corp aflat în mișcare pe o suprafață perfect netedă va continua să se deplaseze la viteză constantă, principiu care avea să anticipeze prima lege a mișcării formulată mai târziu de către Isaac Newton. Aceste experimente au arătat că lumea fizică poate fi înțeleasă prin observație sistematică și prin raționament logic, nu doar prin autoritate sau tradiție. De altfel, Galileo Galilei a fost unul dintre primii oameni de știință care au îmbinat observația empirică, experimentul sistematic și raționamentul matematic într-o metodă coerentă de cercetare.

A confirmat modelul heliocentric

Din 1597, Galileo a devenit profund interesat de astronomie și a început o corespondență științifică susținută cu Johannes Kepler, un alt gigant al acestui domeniu din secolul al XVI-lea. Cei doi cercetători au susținut și confirmat, prin observații și calcule, controversata teorie heliocentrică propusă de Nicolaus Copernic, potrivit căreia Pământul se rotește în jurul Soarelui, în opoziție cu teoria geocentrică prevalentă la acea vreme, care plasa Pământul în centrul sistemului nostru solar.

În 1609, Galileo Galilei a auzit despre telescopul care tocmai fusese inventat în Olanda și a construit propriul său model, pe care l-a perfecționat pentru observații astronomice. Cu ajutorul propriului telescop, Galilei a făcut o serie de descoperiri uimitoare, cum ar fi relieful neregulat al Lunii, cei patru sateliți ai lui Jupiter (pe care i-a denumit „stelele mediceene” în onoarea familiei Medici), fazele planetei Venus și petele solare, dovezi care contraziceau teoriile cosmologice susținute de Biserica Catolică la acea vreme.

Toate aceste descoperiri au fost tipărite în grabă în „Sidereus Nuncius” („Mesagerul înstelat”), care a fost publicat în martie 1610, lansându-l pe Galilei pe scena mondială, după cum informează Enciclopedia de Filozofie Stanford. Însă pentru îndrăzneala sa, Galileo a fost acuzat de erezie și condamnat la arest la domiciliu. Totuși, moștenirea sa științifică și intelectuală a supraviețuit secolelor și a fost una dintre pietrele de temelie ale revoluției științifice.

Conflictul cu Biserica

În 1610, Galileo Galilei a fost numit matematicianul și filozoful oficial al ducelui, titlu care îi permitea să prezinte teorii despre locul Pământului în Univers, lucru pe care un matematician de rang inferior nu-l putea face. Un an mai târziu, a fost admis în prestigioasa societate științifică din Roma denumită Academia dei Lincei, iar după încă un an, discursul lui despre corpurile plutitoare a atacat filozofia naturală aristotelică.

În 1613, și-a prezentat teoriile pro-Copernic în „Scrisori despre petele solare”, o lucrare care i-a adus numai necazuri omului de știință italian. Deși nu a negat niciodată existența lui Dumnezeu, afirmațiile sale științifice au intrat în conflict cu dogma Bisericii Catolice, făcându-și mulți dușmani, mai ales din cauza faptului că avea o abilitate deosebită de a critica oamenii, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care a plecat din Pisa în Padova, în 1592.

De asemenea, avea o plăcere diabolică de a batjocori convingerile altora și de a le demonta în discuțiile filozofice. Teoria geocentrică, susținută de Ptolemeu, care afirma că Pământul este centrul Universului, era considerată o reflecție a ordinii divine. În schimb, modelul heliocentric propus de Copernic și susținut de Galileo părea să submineze statutul omului în creație și, implicit, autoritatea religioasă.

Judecat și condamnat pentru erezie

În 1616, lucrările lui Copernic au fost interzise, iar Galileo a fost avertizat să nu mai susțină ideile acestuia. A urmat o perioadă de prudență, însă în 1632, Galileo a publicat cartea „Dialogo sopra i due massimi sistemi del mondo” („Dialog despre cele două mari sisteme ale lumii”), în care un personaj pro-Copernic, altul pro-Ptolemeu și un al treilea neutru discută problema cosmologică. Deși prezentat ca un dialog obiectiv, personajul pro-Ptolemeu, denumit sugestiv „Simplicio”, părea ridiculizat, fapt care a provocat iritare în rândul autorităților bisericești ale vremii.

În 1633, Galileo Galilei a fost trimis la Roma de Inchiziție pentru a fi judecat pentru erezie. Sub presiunea Bisericii, el a fost găsit vinovat, fiind obligat să renunțe la promovarea teoriilor heliocentrice. Pedeapsa cu închisoarea a fost imediat comutată în arest la domiciliu pe viață, condamnare pe care avea să o execute în vila sa din Arcetri, de lângă Florența. De asemenea, a fost obligat să recite psalmi de penitență o dată pe săptămână timp de trei ani, o pedeapsă care, deși simbolică, era umilitoare pentru un om al rațiunii și științei, mai precizează World History.

Ultimii ani de viață

În 1634, în timp ce era închis în vila sa din Arcetri, fiica sa cea mare, Virginia, a murit la vârsta de 34 de ani. Cu toate restricțiile, Galileo nu a încetat niciodată să cerceteze. În ultimii ani de viață, el a continuat să studieze mișcarea și rezistența materialelor. Deși bolnav, el a proiectat ceasul cu pendul și a scris una dintre cele mai importante lucrări ale sale de fizică, „Discurs privind două științe noi”. Considerată de mulți istorici drept începutul fizicii moderne, lucrarea a fost publicată în 1638, în Leiden (Olanda), o țară unde cenzura religioasă era mai relaxată.

În cele din urmă, Galileo Galilei și-a pierdut vederea, medicii punând această deficiență pe seama faptului că a petrecut foarte mult timp privind prin lentilele telescopului și ale microscopului. În ciuda problemelor de sănătate, el a continuat să corespondeze cu savanți din toată Europa, unii dintre aceștia vizitându-l. Printre cei care l-au văzut în ultima perioadă a vieții s-a numărat și poetul englez John Milton.

Galileo Galilei s-a stins din viață la 8 ianuarie 1642, la vârsta de 77 de ani. El a fost înmormântat în biserica Santa Croce din Florența, locul de odihnă al celor mai mari personalități ale Italiei.

Moștenirea lui Galileo Galilei

După moartea sa au apărut alți savanţi care au dezvoltat și de foarte multe ori au corectat ideile prezentate de Galileo Galilei. Gânditori precum Johannes Kepler sau Isaac Newton aveau să corecteze sau să continue teoriile sale. Newton, de exemplu, avea să explice prin legea gravitației universale cum planetele se mișcă în jurul Soarelui și de ce sateliții rămân în orbita lor, întrebări care îl frământaseră și pe Galileo.

Totuși, marele fizician, astronom și filozof italian a avut o contribuție mult mai durabilă la cunoașterea lumii decât orice descoperire sau teorie specifică. Galileo a combinat teoria matematicii, observațiile filozofiei și utilizarea experimentelor repetate pentru a testa ipoteze. Drept urmare, el a creat o metodologie de cercetare nouă și mai riguroasă, care a devenit abordarea standard adoptată de toți ceilalți gânditori din timpul revoluției științifice, o perioadă în care știința a căutat neobosit răspunsuri noi și definitive la întrebările pe care omenirea le-a pus de milenii.

Însă, mai presus de orice, Galileo Galilei a impus un nou mod de gândire rațional, experimental, sceptic față de autoritate și deschis față de adevărurile descoperite prin cercetare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE