Cine a fost Ludwig van Beethoven

Cuprins:

Data nașterii, o controversă biografică

Ludwig van Beethoven s-a născut în orașul Bonn, în cadrul Electoratului de Köln (azi parte a Germaniei), un principat al Sfântului Imperiu Roman. Deși data exactă a nașterii sale rămâne incertă, documentele vremii atestă faptul că acesta a fost botezat la 17 decembrie 1770. La acea vreme, era o practică obișnuită ca nou-născuții să fie botezați în termen de 24 de ore de la naștere, ceea ce înseamnă că cea mai probabilă zi a nașterii sale este 16 decembrie 1770. Cu toate acestea, Beethoven însuși a crezut cu tărie, în mod eronat, că s-a născut în anul 1772. Chiar și atunci când i s-au prezentat acte oficiale care demonstrau în mod clar că anul 1770 era cel real, el a refuzat să-și schimbe convingerea.

Abuzat și traumatizat în copilărie

Ludwig s-a născut într-o familie de muzicieni și a avut doi frați mai mici: Caspar, născut în 1774, și Johann, născut în 1776. Tatăl său, Johann van Beethoven, era cântăreț la curtea locală, însă nu s-a remarcat prin talent muzical, ci mai degrabă prin problemele cu alcoolul. Spre deosebire de el, bunicul lui Ludwig, care purta același nume, fusese un muzician reputat, Kapellmeister al curții din Bonn și o sursă constantă de mândrie pentru nepotul său.

Mama viitorului compozitor, Maria Magdalena van Beethoven (fostă Keverich), era o femeie delicată, de o moralitate profundă, descrisă ca fiind blândă și devotată familiei. Din păcate, copilăria lui a fost una presărată cu traume și abuzuri. Dornic să-l transforme într-un copil-geniu, tatăl său l-a supus unui regim dur și brutal de instruire muzicală. Vecinii povesteau despre nopțile în care micul Ludwig plângea în timp ce cânta la clavecin, din cauză că era forțat să stea în picioare pe un scăunel pentru a ajunge la clape, în timp ce tatăl îl lovea pentru fiecare greșeală. Fiecare zi aducea noi umilințe, fiind biciuit, închis în pivniță și lipsit de somn pentru a exersa ore în plus.

Totuși, datorită sau din cauza acestui tratament extrem, Beethoven Jr. a dovedit o înzestrare muzicală extraordinară încă din primii ani de viață. Pe lângă orele petrecute cu tatăl său, a luat lecții suplimentare de la organiști locali. În schimb, mama sa a jucat în tot acest timp un rol protector, potrivit Eno.org.

Ludwig van Beethoven, educația și debutul artistic

Inspirat de povestea copilului-minune Wolfgang Amadeus Mozart, tatăl lui a aranjat primul recital public al fiului său pe 26 martie 1778. Ludwig avea pe atunci 7 ani, dar a fost prezentat ca având doar 6 ani, încercându-se astfel o comparație cu vârsta la care debutase Mozart în fața împărătesei Maria Terezia. Deși Beethoven a cântat cu măiestrie, evenimentul a trecut neobservat de presă.

Ludwig frecventa cursurile școlii latine „Tirocinium”, unde un coleg de clasă spunea că „nu se întrevedea nici un semn al scânteii de geniu care avea să strălucească atât de intens mai târziu”. Beethoven s-a luptat toată viața cu aritmetica și cu ortografia, fiind un elev mediocru. Unii biografi presupun că suferea de o formă ușoară de dislexie. De altfel, chiar el spunea la un moment dat că „muzica vine la mine mai ușor decât cuvintele”.

La vârsta de 10 ani, Beethoven a renunțat la școală pentru a se dedica complet muzicii, studiind sub îndrumarea lui Christian Gottlob Neefe, organistul curții. Doi ani mai târziu, a publicat prima sa compoziție, o serie de variațiuni pentru pian pe o temă a unui compozitor obscur pe nume Dressler. În 1784, tatăl său, afectat tot mai grav de alcoolism și pierzându-și vocea, nu și-a mai putut susține familia. În aceste condiții, Beethoven a cerut o numire oficială ca asistent de organist al curții. În ciuda vârstei fragede, cererea i-a fost aprobată și a fost trecut pe statul de plată al curții cu un salariu anual modest de 150 de florini.

Legătura lui Beethoven cu Mozart

Există doar speculații și dovezi neconcludente potrivit cărora Beethoven s-ar fi întâlnit cu Wolfgang Amadeus Mozart. În efortul de a-i facilita dezvoltarea muzicală, în 1787, curtea din Bonn l-a trimis pe Beethoven la Viena, centrul cultural și muzical al Europei, cu speranța că va ajunge să studieze cu compozitorul austriac.

Deși nu există dovezi clare că cei doi s-au întâlnit, legenda spune că, după ce l-a auzit, Mozart ar fi spus „Țineți ochii pe el pentru că într-o zi va da lumii ceva de neuitat”. Totuși, călătoria sa la Viena a fost una de scurtă durată. După doar câteva săptămâni petrecute în „orașul muzicii”, Ludwig a aflat că mama lui era grav bolnavă și s-a întors de urgență la Bonn. A rămas acolo, construindu-și treptat reputația de cel mai promițător tânăr muzician al curții. Totuși, tragedia a lovit în acel an, când mama lui a trecut la cele veșnice, pe când Ludwig avea doar 16 ani. Moartea Mariei a avut un impact profund asupra sa, lăsând răni emoționale adânci și contribuind, probabil, la temperamentul său meditativ și melancolic.

Cariera lui Beethoven și mentoratul lui Haydn

În 1790, la moartea împăratului Iosif al II-lea, Ludwig Beethoven, ajuns la vârsta de 19 ani, a primit onoarea de a compune o cantată în memoria acestuia. Din motive rămase neelucidate, lucrarea nu a fost interpretată niciodată, ceea ce a dus la presupunerea că nu se ridicase la înălțimea așteptărilor. Totuși, după mai bine de un secol, Johannes Brahms avea să redescopere piesa muzicală compusă de Beethoven, intitulată „Cantata la moartea împăratului Iosif al II-lea” pe care a descris-o „frumoasă și nobilă”. Astăzi, aceasta este recunoscută drept prima sa capodoperă.

În 1792, când trupele revoluționare franceze se apropiau de zona Rinului, Beethoven a decis să-și părăsească orașul natal pentru a se îndrepta din nou spre Viena. Mozart murise cu un an înainte, iar acesta îl lăsase în locul său pe Joseph Haydn, cel mai mare compozitor în viață la acea vreme. Beethoven a luat lecții de pian de la Haydn, a studiat compoziția vocală cu Antonio Salieri și contrapunctul cu Johann Albrechtsberger. Încă un compozitor necunoscut, el și-a construit rapid reputația de pianist virtuoz, fiind recunoscut și pentru abilitatea sa extraordinară de improvizație.

Debutul la Viena a lui Ludwig van Beethoven și consacrarea

Ludwig van Beethoven a câștigat numeroși susținători în rândul celor mai influenți membri ai aristocrației vieneze, care i-au oferit cazare și sprijin financiar. Acest ajutor i-a permis în 1794 să rupă definitiv legăturile cu Electoratul de Köln. Mult așteptatul său debut public la Viena a avut loc pe 29 martie 1795. Deși nu se știe cu certitudine ce concert pentru pian a interpretat atunci, cei mai mulți istorici cred că a interpretat ceea ce este cunoscut drept primul său concert pentru pian în Do major.

La scurt timp după aceea, el a publicat o serie de trei trio-uri pentru pian (Opus 1), care s-au bucurat de un succes răsunător. Pe 2 aprilie 1800, a avut loc premiera Simfoniei nr. 1 în Do Major la Teatrul Imperial din Viena. Deși a mărturisit mai târziu că nu era mulțumit de lucrare, spunând „pe atunci nu știam să compun”, simfonia a fost primită cu entuziasm și l-a impus definitiv ca unul dintre cei mai celebri compozitori ai Europei ai acelor vremuri.

Beethoven a început să compună piesă după piesă, ceea ce l-a marcat ca un compozitor magistral care atingea maturitatea muzicală, relatează Biography.com. Cele Șase Cvartete de coarde ale sale, publicate în 1801, demonstrează o stăpânire completă a celei mai dificile și mai prețuite forme vieneze dezvoltate de Mozart și de Haydn.

Primele semne de pierdere a auzului

La începutul secolului al XIX-lea, Beethoven a început să-și dea seama că își pierde auzul, afectându-i profund capacitatea de a comunica și de a interpreta. În ciuda faptului că a căutat tratamente medicale și a experimentat diverse dispozitive pentru auz, inclusiv cornete acustice, starea lui a continuat să se înrăutățească.

Conform Eno.org, izolarea provocată de surzenie i-a accentuat sentimentul de singurătate și de înstrăinare, determinându-l să se retragă din viața socială și să se refugieze tot mai mult în lumea sa interioară.

Într-o scrisoare cutremurătoare către prietenul său Franz Wegeler, Beethoven scria: „Trebuie să mărturisesc că duc o viață mizerabilă. De aproape doi ani am încetat să mai merg în societate pentru că mi-e imposibil să le spun oamenilor: sunt surd. Dacă aș avea orice altă profesie, aș putea să fac față infirmității, dar în profesia mea este un handicap teribil”.

În 1802, în timpul unei retrageri la Heiligenstadt, Beethoven a scris un testament emoționant, pe care l-a păstrat secret toată viața. Acest document, cunoscut ca „Testamentul de la Heiligenstadt”, dezvăluia disperarea lui profundă și gândurile de sinucidere: „Arta, numai ea, m-a ținut în viață. Mi se părea imposibil să părăsesc lumea înainte de a fi spus tot ce simțeam”.

Apogeul creativității lui Ludwig van Beethoven

Între anii 1803 și 1812, Ludwig van Beethoven a traversat ceea ce istoricii numesc „perioada eroică”, o etapă de productivitate artistică fără precedent. A compus o operă (Fidelio), șase simfonii (nr. 3-8), patru concerte solo, cinci cvartete de coarde, șapte sonate pentru pian, cinci seturi de variațiuni pentru pian, zeci de lucrări camerale și peste 70 de lieduri.

Printre cele mai celebre opere se numără tulburătoarea „Sonata Lunii” (Moonlight Sonata), Simfonia a 5-a, a 6-a („Pastorala”), a 7-a și a 8-a, sonata „Kreutzer” și baletul „Creaturile lui Prometeu”. În ceea ce privește producția uimitoare de muzică extrem de complexă, originală și frumoasă, această perioadă din viața lui Beethoven este neegalată de nici un alt compozitor din istorie.

Timiditatea i-a afectat viața personală lui Ludwig van Beethoven

Din diverse motive, printre care timiditatea sa teribilă și aspectul fizic neplăcut, Beethoven nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut copii. A fost profund îndrăgostit de o femeie măritată, Antonie Brentano, căreia i-a scris în iulie 1812 o scrisoare de dragoste intitulată „Către iubirea mea nemuritoare”, dar pe care nu a trimis-o niciodată.

Scrisoarea spunea, între altele, „Inima mea este plină de atâtea lucruri de spus, ah, sunt momente când simt că vorbele nu înseamnă nimic. Înveselește-te, rămâi adevărata mea, singura mea iubire, totul pentru mine, așa cum sunt al tău”. După moartea fratelui său Caspar, în 1815, Ludwig s-a implicat într-o luptă juridică dureroasă pentru custodia nepotului său, Karl. Procesul s-a întins pe șapte ani și a fost presărat cu acuzații reciproce între Beethoven și cumnata sa, Johanna, mai notează Biography.com.

În ciuda realizărilor sale muzicale excepționale, Beethoven a fost adesea nefericit și singuratic. Temperamental, suspicios, zgârcit și uneori violent, el s-a certat cu frații, editorii, elevii, menajerele și chiar cu patronii săi. A încercat chiar, la un moment dat, să spargă un scaun în capul prințului Lichnowsky și l-a insultat public pe un altul, Lobkowitz, numindu-l „măgar”.

Moștenirea lui Beethoven

Zvonurile despre posibila descendență africană a lui Beethoven nu sunt susținute de dovezi istorice. Speculațiile s-au bazat mai ales pe trăsăturile sale fizice și pe proveniența familiei sale dintr-o regiune a Europei care fusese invadată de mauri, triburile de berberi nomazi din Africa de Nord. Totuși, nimeni din epoca lui Beethoven nu l-a descris vreodată ca fiind de origine africană.

Până la finalul vieții, Beethoven a continuat să compună fără încetare, în ciuda faptului că era complet surd. Moștenirea lui este colosală, deoarece a schimbat definitiv fața muzicii europene și a inspirat milioane de oameni de-a lungul secolelor. El rămâne nu doar un simbol al excelenței artistice, ci și o dovadă vie a forței creatoare care învinge orice obstacol. Cele mai importante lucrări le-a compus în ultimii zece ani din viață, când nu mai auzea aproape deloc. A murit la vârsta de 56 de ani, lăsând în urmă o moștenire artistică nemuritoare. Colecția sa de compoziții muzicale sunt puse pe același nivel cu piesele lui William Shakespeare.

Cele mai faimoase lucrări ale lui Beethoven

Simfonia nr. 5 în Do minor, Op. 67
Simfonia nr. 9 în Re minor, Op. 125 („Corală”)
Simfonia nr. 3 în Mi bemol major, Op. 55 („Eroica”)
Sonata pentru pian nr. 14 în Do diez minor, Op. 27, nr. 2 („Sonata la lumina lunii”)
Sonata pentru pian nr. 8 în do minor, op. 13 („Patetică”)
Sonata pentru pian nr. 23 în fa minor, op. 57 („Appassionata”)
Concert pentru vioară în Re major, Op. 61
Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, Op. 73 („Împăratul”)
Cvartet de coarde nr. 14 în Do diez minor, Op. 131
Cvartetul de coarde nr. 15 în La minor, Op. 132
Trio pentru pian nr. 7 în Si bemol major, Op. 97 („Arhiducele”)
Missa Solemnis în re major, op. 123
Fidelio, Op. 72 (Singura operă finalizată a lui Beethoven)
Uvertura Egmont, Op. 84
Bagatelle nr. 25 în la minor, WoO 59 („Für Elise”)