Cum să gestionezi criza banilor în cuplu. Sfaturi pentru rezolvarea crizei financiare

Comentează

Se spune că “banii nu aduc fericirea, dar o întreţin”. În cantităţi reduse, aceştia duc adesea la destrămarea multor cupluri. Pentru ca tu să nu ajungi în această situaţie, învaţă de la noi cum să-ți gestionezi banii, mai ales dacă nu dispui de foarte mulți!

Ai grijă să nu cazi pradă tentaţiei de a cheltui banii pe lucruri inutile!

Indiferent de situaţie, cert este că banii sunt un factor supărător atunci când încep să lipsească. 

Pe lângă problemele care afectează în general viaţa de cuplu, aceştia sunt elementul principal care alimentează şi menţin o stare de tensiune în casă. Pentru a preveni o criză financiară în căminul vostru, iată ce ai de făcut!

-Împarte împreună cu partenerul veniturile familiale, astfel încât să acoperiţi cheltuielile de bază.

-Stabiliţi amândoi din timp cheltuielile fixe pe care le aveţi zilnic şi păstraţi o mică sumă şi pentru cele care pot apărea pe parcurs.

-Decideţi împreună ceea ce este neapărat nevoie să cumpăraţi şi ce nu, pentru a nu avea surprize apoi din partea celuilalt că a dat banii pe lucruri inutile. Amintiţi-vă că sunteţi împreună în aceeaşi barcă!

- Nu te panica atunci când vezi că ai foarte puţini bani, ci încearcă să cheltuieşti atât cât îţi permiţi.

-Profită alături de partenerul tău de timpul liber, chiar dacă nu dispuneţi de mulţi bani pentru cheltuială.

Puteţi face plimbări în aer liber, prin parcuri, vă puteţi întâlni cu prietenii sau cu rudele la voi sau la ei acasă. Toate acestea vă vor relaxa şi vor reduce din starea de tensiune cauzată de neajunsurile materiale.

Ce trebuie să eviți pentru a nu ajunge în poziţia de “lefter”

-Reducerile de preţuri la diferite produse

Sunt doar capcane financiare care îți pot goli buzunarul, așa că evită-le, mai ales dacă nu ai nevoie de acele obiecte neapărat.

-Cheltuielile imprevizibile

Nu sunt întotdeauna și cele necesare pentru binele familiei, așa că nu le da curs dacă nu vă aduc nici un beneficiu pe termen scurt.

-Cheltuirea banilor fără o planificare prealabilă

În acest fel, vei cheltui mult mai repede suma de bani de care dispui, dacă nu ții cont de nevoile familiei până la următorul salariu.

- Cererile din partea membrilor familiei

De multe ori, copiii cer să le cumperi anumite obiecte sau alimente, doar pentru că au văzut la alții, nu și pentru că le-ar fi necesare.

-Lungile perioade în care nu ai de lucru

Dacă ai rămas fără serviciu, nu sta prea mult în căutarea altuia nou. Acceptă ce găsești într-o primă fază și continuă căutările, dar bazându-te pe un venit stabil, pentru a putea face față cheltuielilor familiale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: criza
ALTE ȘTIRI
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Bodo
10:25
Bodo de la Proconsul, transformare uimitoare la un an de la operația la stomac. A slăbit 54 de kilograme: „Lori nu avea loc de mine în oglindă”
Lavinia Pîrva și Stefan Banica alaturi de fiul lor
09:39
Lavinia Pîrva, despre temeri și provocări în rolul de mamă. Fiul ei, Alexandru, are 7 ani. „Mă întreb dacă fac suficient”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
10:51
În urmă cu 10 ani câștiga campionatul și avea milioane de euro, iar acum e „șofer de Uber” în Danemarca: „Sunt cu normă întreagă”
10:29
Reacția Loredanei Chivu, după ce ea și Ana Mocanu au fost salvate de eșarfa verde, la „Asia Express” 2026
10:25
Bodo de la Proconsul, transformare uimitoare la un an de la operația la stomac. A slăbit 54 de kilograme: „Lori nu avea loc de mine în oglindă”
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere