Ești liber să gândești și să te exprimi. Ce șansă, ce noroc, ce bucurie! Scrie* și tu ceva care să aibă succes în ziua de azi. O piesă de teatru, o schiță, o poveste. Cu un subiect de actualitate: război, sărăcie, inegalitate socială, violență, discriminare, extremism (de dreapta, neapărat!), sex (abuzuri sexuale!), schimbări climatice, minorități – ai o listă lungă. Nu e lista ta, ci o listă promovată de alții. Dar, ca să ai succes, trebuie să-ți alegi ceva de actualitate de pe această listă.
De exemplu: o femeie tânără, să zicem că e actriță de succes, este dependentă de droguri și alcool. A ajuns la o clinică de dezintoxicare. Vai de capul ei! De ce a ajuns în halul ăsta? Răspunsul e simplu: din cauza lumii. Lumea este rea, lumea este de rahat... Ai grijă, personajul trebuie să vorbească urât. Așa se poartă acum, ca să ai succes. Deci, lumea este de rahat. Mai mult, societatea asta capitalistă este de rahat. Fuck capitalismul! (Poți să adaugi: Fuck Trump! Pentru că ăsta-i capitalist și, din cauza lui, a ajuns lumea în rahat.)
Așadar, ai un subiect de actualitate, ai un personaj, ai un conflict (actrița drogată și alcoolică, în conflict cu lumea de rahat), ai un limbaj plin de vulgarități. Succesul e garantat. Elitele culturale și artistice vor aprecia creația ta, care se înscrie în linia trasată de partid, pardon!, de neomarxism.
Dar nu-i de-ajuns. Trebuie să scrii. Ce face femeia la clinică? Atenție: este o femeie care a fost violată cândva de un bărbat. Alb. Neapărat, abuzatorul trebuie să fie de culoare albă! Femeia ta poate să fie de orice culoare sau neam, dar violatorul, musai, alb! Conform schemelor filmelor de la Hollywood, toate personajele negative – criminali, pungași, derbedei, bețivani – sunt bărbați albi. Asta-i politica oficială în ideologia woke: bărbatul alb este vinovat pentru toate relele lumii.
La clinica de dezintoxicare, actrița intră într-un grup de terapie format din vreo cinci-șase persoane. Atenție cum le alegi! Să fie o alegere corectă politic. Un homosexual (înșelat în dragoste), un imigrant care nu poate să se integreze în noua societate pentru că este discriminat (capitalismul e vinovat!), un broker de bursă, cu mințile spulberate de cocaină, care s-a săturat să facă milioane de dolari pentru capitaliști, o bătrână căreia i s-a administrat greșit morfină într-un spital (aici trebuie să scoți în evidență lăcomia și imoralitatea industriei farmaceutice) și un băiat care s-a certat cu părinții. Nu contează motivul; importantă este „prăpastia” dintre copiii care își doresc o lume nouă și părinții retrograzi, anacronici și creștinopați (trebuie să ridiculizezi familia tradițională și creștinismul). Cam asta-i distribuția. Acoperă toate temele arzătoare ale actualității, nu-i așa?
Ce se întâmplă mai departe în piesa ta, cu succesul asigurat, nu contează. Toate personajele trebuie să se tăvălească de durere și să înjure obscen pentru că trăiesc într-o lume de rahat. Fuck Trump! Agresivitate maximă și patologie. Ăsta-i teatrul infectat de woke. Asta trebuie să scrii. Pentru a avea succes. Dacă, în zilele noastre, Cehov și-ar trimite piesa „Trei surori” la un concurs de dramaturgie sau la selecția unui teatru contemporan, cu siguranță n-ar fi băgat în seamă sau, în cel mai bun caz, ar fi etichetat drept putinist.
Cum ar trebui să-ți închei piesa? Actrița ta drogată și alcoolică să moară la final? Nu prea merge. Nu este ca soldatul Armatei Roșii, care moare eroic în lupta împotriva fasciștilor, ca în filmele sovietice. Deși personajul tău ar merita să moară, ca să arăți că este o victimă a capitalismului și că se sacrifică pentru libertatea semenilor. Deși, în realitate, actrița ta drogată este victima ideologiei woke, care joacă rolul victimei capitalismului. Mai gândește-te la varianta asta cu sacrificiul suprem!
Oare n-ar fi mai bine ca finalul să fie cu happy-end? Ca în filmele cu comuniști din vremea lui Ceaușescu. Adică, „adevărul” partidului trebuie să triumfe și să fie impus. Tovarășul prim-secretar să tragă concluziile și să le împărtășească tovarășilor săi învățăturile partidului. Iar tinerii uteciști să depășească impasul și să făurească, încrezători și luminați, „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. Ceva în genul filmelor „Salutări de la Agigea” și „Puterea și adevărul” sau al piesei „Ștafeta nevăzută”, de Paul Everac. (Vezi, Everac a avut cândva succes, dar acum nu mai știe nimeni de el.) Mai gândește-te și la acest final cu happy-end!
Important este să scrii ceva aliniat ideologic. Poate prinzi o bursă de creație de la o fundație sau de la un ONG care luptă cu inegalitățile sociale. Ți-ar prinde bine o sponsorizare. Astfel, intri în elita artistică autohtonă: montări, conferințe, turnee, festivaluri – o întreagă rețea artistică ți se deschide în față. Ajungi în gașcă. Aceasta decide, împarte banii și rolurile, face jocurile. Ești aliniat. Pentru că lupți și combați, cu ajutorul artei, toate relele lumii. Arta în slujba ideologiei. Fuck Trump!
Ești un artist/creator care militează. Un activist și un militant. Nu contează valoarea artistică, talentul, canonul, catharsisul. La dracu’ cu arta veche și perimată! Lupta de clasă contează. Și îndoctrinarea publicului tânăr cu ideologia asta wokistă. Scrie pentru așteptările ideologice ale elitei! Să nu-ți pese că arta care pretinde că eliberează gândirea devine ea însăși prizoniera unei ideologii!
Dacă „proletarii din toată lumea nu s-au unit”, deși marxiștii au luptat din răsputeri, atunci măcar artiștii și intelectualii din toate țările să se unească sub conducerea neomarxiștilor. Pentru că acestea sunt țintele ideologiei stângiste: educația, cultura, arta, istoria, școala.
Dacă nu poți să scrii ceva pe linia asta, ca să ai succes, dacă nu poți să faci compromisuri sau nu te trage ața în această direcție, atunci resemnează-te: nu vei avea succes.
Dacă nu poți, scrie ceva de genul „un băiat iubea o fată”. Poate îți iese o piesă care să-ți amintească de „Romeo și Julieta”.
*Acest text este inspirat de un spectacol de teatru văzut recent la un teatru din București.