De ce sticla de vin are 750 ml

Comentează
De ce sticla de vin are 750 ml - Un barbat ține în mână un pahar de vin pentru degustare, în fața unor rafturi pline cu sticle de vin

Capacitatea standard a sticlelor de vin este astăzi de 750 ml în toată lumea, însă puțini știu că această capacitate nu a fost stabilită întâmplător. Alegerea volumului sticlelor de vin a fost influențată de un cumul de factori istorici, comerciali și tehnici, de la capacitatea butoaielor de transport și până la limitele fiziologice ale meșterilor suflători de sticlă din urmă cu două secole.

Depozitarea vinului în Antichitate

Vinul a fost produs și savurat de mii de ani, iar de-a lungul istoriei, sticlele cu licoarea bahică au fost produse în diverse forme și dimensiuni. În epoca romană, vinurile erau depozitate în amfore cu o capacitate de aproximativ 26 de litri. Abia atunci când romanii au cucerit Franța au dat peste o regiune numită Bordeaux, unde se produceau vinuri de înaltă calitate. Pentru a transporta aceste băuturi, romanii au început să folosească butoaie de stejar cu o capacitate de aproximativ 900 de litri. În timp, dimensiunea acestor butoaie a fost redusă la aproximativ 225 de litri, aceasta devenind dimensiunea standard pentru butoaiele de vin. Acest lucru s-a datorat în mare măsură ușurinței de manipulare a butoaielor mai mici.

Sticlele de sticlă erau pentru cei bogați

Vinul a început să fie ambalat și stocat în sticle de sticlă abia la începutul secolului al XVIII-lea. Existau și înainte recipiente de sticlă pentru vin, încă de pe vremea Imperiului Roman, dar acestea erau scumpe, somptuoase și de obicei se foloseau mai degrabă pentru servire și pentru a arăta bogăția. În momentul în care au apărut cuptoarele de înaltă temperatură și materialele potrivite, precum și tehnicile rafinate de prelucrare a sticlei, meșterii sticlari au stabilit o dimensiune standard ușor de manevrat pentru simplul fapt că sticla topită este vâscoasă și grea. Cantitatea de sticlă care putea fi susținută pe o țeavă de suflat standard și modelată cu o respirație decentă i-a determinat pe aceștia să aleagă un volum al sticlei cuprins între 500 și 750 ml. Deși s-au încercat și variante de 500 ml, până la urmă volumul de 750 ml s-a dovedit a fi cel optim, transmite Canadian Craft Tours.

„A fifth of scotch”

Capacitatea de 750 ml permite și împărțirea în șase porții per sticlă, de aproximativ 125 ml fiecare, o măsură standard în restaurante, taverne și alte localuri unde se servesc vinuri. Totodată, aceasta reprezintă și a cincea parte dintr-un galon, motiv pentru care și în zilele noastre se mai folosește expresia învechită „a fifth of scotch” (n.n. – o cincime de whisky). Dimensiunea de 750 ml permite, așadar, turnarea a șase pahare de vin dintr-o sticlă, cu respectarea măsurii clasice de restaurant. Însă, și mai important este faptul că ea reprezintă adaptarea metrică a tradiționalului „fifth”, adică o cincime de galon, care este o unitate de măsură folosită pentru volumul lichidelor, folosită în special în Statele Unite ale Americii (galon american). Adăugând și un calcul practic pentru depozitare, o ladă cu 12 sticle (aranjată într-o configurație de trei sticle pe patru rânduri, ușor de stivuit și de depozitat, însumează două galoane sau nouă litri de vin per ladă.

Cum a apărut standardul de 750 ml

În secolul al XVIII-lea, regiunea Burgundia din Franța a început să folosească sticle de sticlă pentru depozitarea și transportul vinului. La acea vreme, capacitatea sticlelor de sticlă era foarte variabilă, dar era în jur de 500-700 ml. Capacitatea de 750 ml (sau 75 cl) a apărut în secolul următor și, oricât de surprinzător poate părea, această măsură neobișnuită a fost adoptată pentru a rezolva o problemă practică și se datorează englezilor. Într-o vreme în care principala piață pentru vinurile franceze, cele mai populare pe atunci, era cea a Imperiului Britanic, acest standard a fost introdus pentru a armoniza comerțul cu Regatul Unit. Sistemul de măsură folosit de englezi era diferit de cel utilizat în Franța. „Galonul imperial” era echivalentul a 4,54609 litri, iar aceasta le dădea mari bătăi de cap producătorii francezi și comercianților britanici. Pentru a facilita conversiile în timpul procesului de achiziție era necesar să se găsească un recipient a cărei capacitate să fie un număr rotund, relatează Vinatis.

În vremurile moderne, sticla de 750 ml a fost oficial standardizată în anii 1970. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, această dimensiune a fost adoptată în 1972-1973, în timp ce în Europa a fost introdusă ceva mai târziu. Mai exact în 1975, când autoritățile de reglementare au stabilit că vinul îmbuteliat pentru vânzare pe Bătrânul Continent ar trebui să fie standardizat la 750 ml.

Cine a introdus standardul de 750 ml

În anul 1632, diplomatul englez Sir Kenelm Digby, care deținea și o fabrică de sticlă, a inventat sticla de vin. Aceasta era de două culori - verde sau maro - pentru a proteja lichidul de efectele nocive ale luminii, precum și cu un inel, care avea rolul de a consolida gâtul sticlei. Prin modificarea volumului standard, comercianții din Bordeaux au fost scutiți de calcule interminabile. Datorită sticlei de 750 ml, un butoi de 225 de litri echivala cu 50 de galoane sau cu 300 de sticle de 750 ml. De atunci, această capacitate s-a impus ca standard european. Apropo, dacă te-ai întrebat vreodată de ce vinul se vinde adesea la bax-uri de 6 sau de 12 sticle, asta este pentru că un galon este echivalentul a șase sticle de 750 ml. Ingenios, nu-i așa? Trebuie să precizăm că, deşi mărimea standard este de 750 ml, unele sticle pot avea și alte capacităţi, fie mai mici ori mai mari. Cu toate acestea, indiferent de regiunea viticolă de unde provine vinul, de tipologie sau de cramă, cea mai importantă este prima variantă.

De ce sticlele de vin au 750 ml

Dincolo de calculul pur matematic despre care am amintit anterior, această capacitate s-a dovedit a fi și o practică pentru consum, manipulare și distribuție, devenind rapid un reper universal în industria vinului. Din momentul în care a fost acceptat la scară largă acest standard al sticlelor de vin au fost emise o serie de ipoteze, una mai improbabilă ca alta, pentru a explica motivele care au stat la baza stabilirii acestei capacități. Una dintre ele se referă la faptul că aceasta era o modalitate de a simplifica transportul sticlelor de vin.

De asemenea, se spune că volumul mediu de aer pe care un suflător de vin îl poate inhala înainte de a i se tăia respirația este de 750 ml. În același timp, potrivit experților în domeniu, pe de-o parte, consumul mediu de vin în timpul unei mese obișnuite de patru persoane este de 750 ml. În acest fel, o sticlă de vin ar fi suficientă pentru a însoți o cină completă, fără a lăsa resturi sau a duce lipsă de vin. Pe de altă parte, cel mai bun mod de a păstra vinul este în sticle cu această capacitate, relatează Costers del Sio.

Importanța standardului de 750 ml

O sticlă de vin de 750 ml este suficient de mare pentru a permite vinului să fie depozitat și maturat în condiții corespunzătoare, dar nu atât de mare încât vinul să se strice înainte de a fi consumat. Această dimensiune permite echilibrul potrivit între schimbul de oxigen și volumul vinului, asigurând că vinul își dezvoltă aromele și gusturile dorite în timp.

Capacitatea de 750 ml a fost aleasă și din motive economice și de producție. Este o dimensiune ușor de umplut și etichetat pe linia de producție, ceea ce o face eficientă și profitabilă pentru producătorii de vin. Ca o concluzie, capacitatea standard a unei sticle de vin de 750 ml se datorează istoriei și tradiției vinului, dar mai ales unor motive economice și comerciale.

Această capacitate standard a fost considerată ideală pentru o cină pentru patru persoane, pentru conservarea vinului în sticlă și pentru eficiența producției. Prin urmare, după cum subliniază Disndis.com, 750 ml este dimensiunea ideală, preferată în industria vinicolă și a devenit standardul pentru majoritatea sticlelor de vin din întreaga lume, mai ales că se potrivește perfect pe rafturile magazinelor, permițând expunerea și depozitarea eficientă în magazinele de vinuri și supermarketuri.

Alte variante de sticle

0,1875 litri – Piccolo (1/4 dintr-o sticlă standard)

0,250 litri – Chopine (unitate de măsură a volumului specifică Franței)

0,375 litri – Demi (o jumătate din volumul standard)

1,5 litri – Magnum (încorporează capacitatea a două sticle standard)

3 litri – Jeroboam (de două ori mai mult decât Magnum sau patru sticle a câte 750 ml)

4,5 litri – Rehoboam (este echivalentul a șase sticle standard)

6 litri – Mathusalem (include conținutul a șase sticle de 750 ml)

9 litri – Mordechai / Salmanazar (echivalentul a 12 sticle)

12 litri – Balthazar (echivalentul a 16 sticle)

15 litri – Nabuchodonosor (echivalentul a 20 de sticle)

18 litri – Melchior (echivalentul a 24 de sticle);

27 litri - Primat (36 de sticle)

30 litri – Melchizedec (40 de sticle)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!