I-am devenit noră mamei mele vitrege

N-am fost de acord cu mama când s-a decis să divorțeze de tata și, din pricina asta, între noi a existat întotdeauna o tensiune de care n-am mai putut scăpa. Mama a fost o femeie frumoasă, inteligentă și o profesionistă desăvârșită. Aș prefera să nu vă spun în ce domeniu lucra. În ciuda faptului că în firma în care lucra predominau bărbații, ea era cea mai bună, și asta i-a făcut pe toți s-o respecte și s-o aprecieze. De multe ori îi cereau sfatul, se bazau pe instinctele ei, pe imaginația ei și nu se simțeau umiliți atunci când ea avea dreptate. Au ales-o chiar ei director executiv și au colaborat întotdeauna cu ea în cele mai bune condiții. Multe soții erau geloase pe ea, aveau impresia că le-a făcut ceva soților lor, pentru că, în loc să-și petreacă timpul liber în familie, preferau să plece în team-building împreună cu ea. știa să fie amuzantă, era veselă, pusă veșnic pe șotii, le făcea subalternilor tot felul de poante și nimeni nu se supăra. Am avut ocazia de multe ori să constat că o divinizau. La serbările de Crăciun sau de Ziua Copilului, când firma organiza mici petreceri pentru copii și le oferea cadouri, subalternii mamei nu știau ce să mai facă să-mi intre în voie, și mai ales unul dintre ei, dar atunci asta nu mi-a dat deloc de bănuit.

Am crescut și, chiar dacă am vrut să urmez o altă facultate și să fac o altă meserie decât ea, m-am pomenit alegând aceeași cale. Când eram în anul IV, mama s-a îmbolnăvit de cancer și, până să-mi dau seama ce se întâmplă, a fost prea târziu. A lăsat un gol imens și în sufletul și viața mea, și în sufletele subalternilor ei. Au jelit-o de parcă le-ar fi fost mamă, iubită, cea mai apropiată ființă din viața lor.

Cel care i-a luat locul în funcția de director executiv mi-a propus să mă angajez acolo, pentru că mama asta și-ar fi dorit. Am simțit că, făcând asta, îi îndeplinesc ultima dorință, așa că am acceptat.

Atmosfera se schimbase mult, fuseseră angajați mulți tineri, buni profesioniști, dar mai bârfitori, mai carieriști decât generația mamei. Când era vorba să obțină un post, o promovare erau în stare să calce pe cadavre, își săpau și cel mai bun prieten. Iar asta nu-mi plăcea. Nu mi-am dorit niciodată favoruri gratuite. știam că sunt bună în meseria mea și nu voiam să avansez doar pentru că mama fusese cândva cel mai important om din firmă.

Tudor, noul director executiv al firmei, a fost de la bun început un fel de tutore, de mentor al meu, s-a străduit să mă învețe tot ce știe, îmi dădea sfaturi și nu pierdea nicio ocazie să-mi acorde vreo bursă venită de la Uniunea Europeană sau să mă trimită într-un schimb de experiență, la una din firmele-surori din alte țări. Mi-au fost de mare folos toate astea pentru pregătirea mea profesională și foarte curând am ajuns să fiu la fel de bună ca mama și să urc treaptă cu treaptă.

Colegii mei erau invidioși, firește, și nu a durat mult până să-mi scoată vorbe, să spună că sunt încurcată cu Tudor, deși e un om însurat și mult mai în vârstă decât mine. Bârfele și mașinațiile lor au luat o asemenea amploare, încât m-am trezit într-o bună zi la ușă cu soția lui Tudor, care m-a întrebat direct ce am de gând cu bărbatul ei.

— Dumnezeule! Chiar ați crezut tot ce se spune? Tudor m-a ajutat să învăț, mi-e ca un tată și un mentor, între noi nu e absolut nimic altceva. A făcut toate astea în numele prieteniei cu mama.

— Prietenie zici? Maică-ta și soțul meu au fost amanți. Nu știai asta? Au trăit împreună ani de zile, iar eu habar n-am avut. Am aflat absolut întâmplător, cu puțin timp înainte să moară mama ta. M-am întrebat de multe ori dacă nu cumva ești copilul lui. Dar nu-mi prea iese socoteala. Soțul meu o vede în tine pe mama ta și și-a proiectat asupra ta toată dragostea care-l lega de ea. Am vrut să divorțez, și-așa căsătoria noastră nu mai e decât o glumă, numai că eu n-am lucrat niciodată, n-aș avea din ce să trăiesc, așa că trebuie să mă complac în situația asta. Aș vrea însă ca, măcar acum, când Diana a dispărut dintre noi, să nu-i mai simt prezența. Mă înțelegi, nu?

— și ce așteptați de la mine?

— Poate ai putea să te muți altundeva, la altă firmă. Aș putea să te ajut. Fratele meu lucrează în același domeniu și conduce o firmă concurentă prosperă. Ai putea lucra și în străinătate, dacă vrei. Ce zici? Să știi că nu mi-a fost ușor să vin la tine.

— Pot să mă gândesc câteva zile?

— Sigur, nu te grăbi. Dacă vrei, putem merge să vezi cum merg lucrurile dincolo, dar nu-i spune nimic soțului meu.

Asta nu puteam face. În definitiv, Tudor fusese foarte corect cu mine, nu-i puteam întoarce spatele dintr-odată și să mă duc să lucrez la concurență. A doua zi dimineață, am intrat în biroul lui și l-am așteptat. și-a dat seama că s-a întâmplat ceva de cum a venit, dar m-a lăsat să-i spun eu despre ce era vorba.

— N-am știut nimic despre legătura ta cu mama. Mama nu mi-a spus niciodată nimic despre viața ei intimă. N-am înțeles de ce mi-a ascuns astfel de lucruri, doar o iubeam și n-aș fi condamnat-o pentru că-și trăiește viața, era firesc s-o facă. Ieri, m-a căutat soția ta și mi-a spus tot despre relația voastră, ba chiar se întreba dacă nu cumva ar fi șanse să fiu copilul tău. Aici se înșală. știu că m-am născut când mama și tata erau încă împreună și chiar semăn în anumite privințe cu el. De ce crezi că mama n-a vrut să-mi spună nimic despre tine?

— S-a temut că n-ai să fii de acord că trăiește cu un bărbat însurat. Noi doi ne-am întâlnit puțin prea târziu, pentru că eram făcuți unul pentru altul. Alături de soția mea n-am simțit niciodată atât de intens lucrurile pe care le-am simțit lângă Diana. Nici ea n-a fost fericită cu tatăl tău, dar măcar a avut curajul să divorțeze. Eu am fost un laș. Nici nu știu de ce n-am divorțat, pentru că, oricum, căsnicia mea cu Lidia e moartă. Când am pierdut-o pe mama ta, am crezut că asta e pedeapsa pentru că am înșelat-o ani de zile pe Lidia. Pentru că nu am avut puterea, curajul să-i spun adevărul. A aflat foarte târziu, cu puțin timp înainte de moartea mamei tale, de la un angajat frustrat, care și-a imaginat că, dacă face rău, se va simți mai bine. și ce voia de la tine, de fapt?

— M-a rugat să plec din firmă, să nu mai fiu în preajma ta. Să vă acord șansa de a redeveni un cuplu. N-am știut ce să-i răspund. Mi-a propus să plec la firma fratelui ei.

— La escrocul ăla? Nici să nu te gândești!

— și ce pot să fac? Spune tu!

— Am să te trimit pentru câțiva ani în străinătate, la una dintre firmele-surori. Au nevoie de oameni bine pregătiți ca tine, poate găsești acolo pe cineva, te măriți și rămâi acolo. Vreau să am grijă de tine, i-am promis Dianei că nu te voi lăsa singură.

Tudor m-a trimis la o firmă din Austria. Mi-a plăcut foarte mult acolo, aveau tehnică de ultimă generație, era o plăcere să lucrezi, lume puțină, oameni foarte discreți, fiecare își vedea de treaba lui. În timpul programului, abia dacă schimbam o vorbă cu cineva.

Într-o zi, când mă plimbam printr-un parc, m-am așezat pe o bancă și am început să hrănesc porumbeii. La intrarea în parc, cineva vindea pungulițe cu mâncare pentru lebedele de pe lac și pentru porumbei. Am luat câte una din fiecare și am început cu porumbeii. Erau extrem de prietenoși. I-am fotografiat mâncându-mi din palmă. La un moment dat, s-a apropiat de mine un bărbat trecut bine de 50 de ani, s-a uitat fix la mine și m-a întrebat românește:

— Tu ești, Emilia?

M-am uitat la el, dar figura lui nu-mi spunea nimic.

— Chiar atât de mult m-am schimbat? Sunt tatăl tău. Mă bucur să te văd.

Ne-am îmbrățișat cam chinuit, ne simțeam penibil amândoi, am încropit un fel de conversație și pe urmă m-a întrebat dacă nu vreau să-i cunosc familia.

— M-am recăsătorit și am doi băieți. De fapt, unul dintre ei este al soției mele, din prima căsătorie. Ce zici? Mama ta ce mai face?

— Mama a murit de cancer, acum trei ani. N-am știut cum să dau de tine, altfel te-aș fi anunțat.

— Îmi pare rău pentru tine. Dacă tot ai rămas singură, n-ar fi mai bine să-mi cunoști familia? Sunt niște oameni de treabă. O să-ți placă, ai să vezi.

Mă ruga atât de insistent, încât mi-a fost jenă să-l refuz. A rămas să mă duc la ei la masă sâmbătă. În seara aceea, am vorbit cu Tudor pe Skype și i-am spus despre neașteptata întâlnire, iar el m-a sfătuit să nu-i trântesc ușa în nas tatălui meu și să încerc să recâștig acum timpul pierdut.

— Tatăl tău te-a iubit foarte mult, n-ai de ce să-i porți pică. Diana nu l-a mai putut suporta, altfel el n-ar fi plecat niciodată de lângă tine. Dă-i o șansă, lasă-l să te cunoască și încearcă să-l cunoști și tu. Ar fi păcat să fii singură pe lume.

Pe măsură ce mă apropiam de casa lor, aveam emoții tot mai mari. Am luat niște flori, dulciuri de tot felul, dar picioarele îmi tremurau de parcă trebuia să dau cel mai greu examen din viața mea. Am sunat la ușă și mi-a deschis o femeie de vreo 50 de ani, cu zâmbetul pe buze, m-a îmbrățișat, s-a prezentat și mi-a spus că se bucură că mă cunoaște în sfârșit. M-a poftit înăuntru și mi-a prezentat restul familiei, pe Dinu, fiul ei, și pe Mihnea, fratele meu vitreg. Amândoi păreau bucuroși să mă cunoască.

A fost o după-amiază agreabilă și a rămas să ne mai vedem. Dinu m-a condus acasă și mi-a vorbit tot drumul despre planurile lui de viitor, de parcă mă cunoștea de-o viață. Erau, într-adevăr, cu toții, niște oameni minunați, care m-au făcut să mă simt de-a lor din prima clipă. și le-am fost recunoscătoare pentru asta.

Despre tata îmi aminteam numai lucruri urâte, cum el și mama se certau, își spuneau vorbe grele, el se îmbăta și plângea până adormea pe canapea. Uneori mă lua în brațe și mă ținea strâns, numai că mie nu-mi plăcea, pentru că mirosea a băutură. Cam asta era tot ce-mi aminteam eu despre tata. Iar tatăl din ziua de azi era cu totul altfel. Părea un soț și un tată atent, grijuliu și atașat de familia lui. și părea că-și dorește foarte mult să reînnodăm relația noastră.

M-am întâlnit deseori cu el și cu familia lui și am reușit să umplu golul pe care-l lăsase plecând atunci când eram mică. Mi-am dat seama că nu era atât de rău cum îmi imaginasem și că, oricum, nu din cauza mea plecase. Totul fusese între el și mama, numai că mama n-a stat niciodată să-mi explice toate astea. În felul ei, era o femeie egoistă. Ii era de ajuns că era fericită și nu se gândea ce se petrecea în sufletul meu.

Pe nesimțite, între mine și Dinu s-a legat ceva. La început, nu eram siguri dacă e vorba de prietenie sau de iubire. Cu timpul, ne-am lămurit însă. Ne simțeam bine unul în preajma celuilalt, îmi plăcea să mă strângă în brațe, mă simțeam la adăpost și în siguranță în brațele lui, așa că, într-o bună zi, m-a întrebat dacă nu vreau să ne căsătorim. Mi s-a părut ciudată propunerea lui.

— De ce te sperii? Noi nu suntem frați. N-ai de ce te teme!

— Dar mama ta… Crezi că n-o s-o deranjeze? E cam straniu.

— Mama e o femeie înțeleaptă, nu-și dorește decât să fiu fericit. și va fi bucuroasă să te primească în familia noastră.

Ne-am decis să le spunem tuturor. Tata a fost puțin șocat de idee, dar mamei lui Dinu nu i s-a părut nimic nelalocul lui.

— Dragul meu, ei nu sunt frați, așa că nu e nimic necurat în iubirea lor. știu că ți-e teamă pentru fata ta, dar în felul ăsta o s-o ai aici aproape, ar trebui să fii fericit.

L-am sunat și pe Tudor și i-am spus că mă mărit cu fiul actualei soții a tatălui meu. S-a bucurat pentru mine, dar m-a rugat să nu mă supăr pentru că nu va veni.

— Nu cred că tatăl tău ar fi tocmai încântat să mă vadă. știe foarte bine că din cauza mea a pierdut-o pe mama ta. și, de fapt, te-a pierdut și pe tine.

— Am să vorbesc eu cu el. Te rog să vii, așa aș avea impresia că e și mama lângă mine. Fă asta pentru mine, în amintirea ei.

Am avut o nuntă discretă, cu puțini invitați. Exact așa cum îmi doream. Dinu, fără să știu, a închiriat o casă, care se afla pe aceeași stradă cu casa în care locuia tata împreună cu familia lui. M-am gândit de multe ori cât de ciudate sunt cărările vieții și cum, uneori, cei mai norocoși dintre noi, au bucuria să găsească la capătul acestor drumuri tot ce și-au dorit mai mult. Eu și Dinu am fost fericiți din prima clipă. Datorită lui Tudor mi-am regăsit tatăl și mi-am găsit iubirea. Tudor se simte acum împăcat, are senzația că și-a răscumpărat o parte din vină. Însă soția lui nu l-a iertat, iar viața lor împreună e un coșmar. Nici nu poate fi condamnată. Ea l-a iubit tot timpul, iar el a iubit… altă femeie. Nu înțeleg însă ce câștigă dacă se încăpățânează să-l țină lângă ea.

De fiecare dată când mă întorc în țară, mă duc la mormântul mamei. L-am dus acolo și pe tata. Am vrut să fie, cumva, amândoi împăcați.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE