Eram predestinați să fim împreună

Nu am crezut niciodată în co-incidențe și nu sunt o fire superstițioasă, însă nu pot să ignor complet o serie de „potriviri de situație”. Lucrez la o firmă destul de mare din Cluj și, de câte ori pot, merg la o prietenă care lucrează cu un etaj mai sus. În afară de salut, nu am vorbit niciodată cu nimeni, nu am remarcat niciodată pe nimeni, pe scurt, nu mi-a sărit nimeni în ochi într-atât încât să-i acord o atenție deosebită. Până când un coleg de-al ei, cu care, până atunci, mă intersectasem de nenumărate ori cu el pe holuri și chiar la ea în birou, fără însă a-mi trezi vreun interes, s-a băgat în vorbă cu noi. Atunci s-a declanșat declicul. Dar să nu mai lungesc vorba…

Cum spuneam, eram la prietena mea la birou și îi povesteam că urma să mă duc la botez la Bobo, un prieten foarte bun din Bistrița. Colegul ei de birou, Bogdan, a auzit discuția și a zis:

— Scuză-mă, mergi la botezul copilului lui Bobo din Micești?

— Da… Îl cunoști?

— Păi, Bobo este prietenul meu din copilărie și acum m-a rugat să-i fac fotografii și să filmez evenimentul. Așadar, o să ne vedem acolo…

— Nu cred așa ceva! am exclamat eu. Ce mică e lumea! Cum e posibil să mă întâlnesc aici cu cineva care să-l cunoască pe Bobo din Bistrița și care, mai mult, să meargă la botezul copilului lui! Eu îl știu pe Bobo de când era mic, bunicile noastre erau vecine, la distanță de câteva case.

— Da, iar el e căsătorit acum cu o vecină de-a mea. Eu stau în capătul celălalt al satului, iar soția lui, Teo, stătea în casa de peste drum de mine.

— O știi și pe Teo? Teo a fost colegă de facultate cu mine. Să nu zici că ai fost și la nuntă!

— Ba da, la Miracolo, în Bistrița. Am avut masa lângă boxe.

Este de prisos să mai menționez că am avut mesele una lângă cealaltă. Prietena mea era deja suspicioasă. Ea susținea că ne potriveam răspunsurile în funcție de ce zicea celălalt. Eu deja începeam să-l privesc pe Bogdan cu mai mult interes. Mi se părea prea de tot că ne-a fost dat să ne întâlnim de atâtea ori întâmplător. Ceva trebuia să se întâmple între noi. Numai că, la o privire mai atentă, am constatat ce frumos îi strălucea verigheta pe de-get. Nu că eu aș fi fost mai departe de acest statut. Vara următoare aveam și eu planificată nunta.

Am început să mă gândesc nopțile dacă acesta nu este cumva un semn. Mă simțeam prost și față de logodnicul meu. Dacă ar fi știut pe unde îmi umblau mie gândurile… Mi-era groază să mă gândesc că poate și el trecea printr-o asemenea situație.

Eu și Bogdan am început să vorbim tot mai mult, cu fiecare zi care trecea. „Ne-am fi potrivit de minune”, ziceam eu. Ne amuzau aceleași lucruri, eram amândoi pasionați de fotografie, ne luam vorba din gură. Sunt sigură că și el simțea această legătură, numai că nu putea face mare lucru în privința asta. Mi-a arătat mai apoi și fotografii cu băiețelul lui de doi ani, un copilaș superb.

Trăiam niște sentimente foarte ciudate. Mă bucuram pentru el, pentru familia lui, dar, totodată, îmi părea tare rău că nu ne cunoscuserăm mai înainte. Acum poate aș fi fost eu mama copilului lui. Nu știu dacă era autosugestia, dar aveam impresia că este foarte fericit că are un copil, dar că lucrurile între el și nevasta lui nu erau chiar roze. Parcă era foarte rece când vorbea despre ea, avea o tonalitate foarte gravă.

Evident, ne-am întâlnit la botez. Eu eram cu Sergiu, logodnicul meu, iar el – cu Ilinca, nevastă-sa. Am fost cu ochii pe ei toată seara. El s-a purtat cu ea exact cum am bănuit: foarte distant. E drept că era acolo să facă poze și să filmeze botezul, dar nici când revenea la masă nu părea deloc afectuos. Nu s-au sărutat nici măcar o dată toată seara, nu au dansat absolut deloc.

La un moment dat, a început o piesă rock and roll și… m-am pomenit invitată de el la dans. M-am înroșit ca racul la față, de emoție, apoi m-am lăsat purtată pe aripile muzicii pe care o iubeam așa de mult. Am plutit de fericire când am constatat că ne potriveam de minune, de parcă dansam împreună de o viață. Toată lumea s-a oprit în loc să se uite la noi, aplaudându-ne. M-a învârtit, m-a ridicat, când pe-o parte, când pe alta. Cred că orice fată visează să trăiască un moment ca în „Dirty Dancing” la o petrecere. Pentru câteva minute, nu ne-a mai interesat de partenerii noștri. La finele dansului, logodnicul meu a venit la mine să mă conducă la masă și mi-a spus încet, zâmbind tuturor celor din preajmă:

— Nu am să fac aici o scenă, așa că te rog să zâmbești, ca lumea să creadă că te felicit. O să avem o discuție serioasă acasă. M-ai făcut de rușine în fața tuturor. Eu nici măcar nu-l cunosc pe tipul ăla, și tu dansezi așa cu el? Tu îl cunoști măcar? Deși, după cum vă priveați, nu-și prea are rostul întrebarea mea…

Ce puteam să zic? Avea dreptate. A fost deplasat ce am făcut. Nici mie nu mi-ar fi convenit dacă aș fi fost în locul lui. Dar nu mai puteam face nimic. Pe de altă parte, eram tot cu gândul la Bogdan… Simțeam că încep să mă îndrăgostesc. Nu era bine deloc, el – bărbat însurat, cu un copil, iar eu – în prag de măritiș.

Luni m-a căutat la birou și mi-a spus că trebuie să vorbească neapărat ceva cu mine.

— Irina, mi-a zis el cu glasul tremurând, eu nu mi-am înșelat niciodată nevasta… O iubesc pe Ilinca foarte mult, pe băiețel nu mai zic, este lumina ochilor mei. Dar nu știu ce se întâmplă, cred că m-am îndrăgostit de tine… Da, știu că este o nebunie, dar îmi tot apari în minte, te visez noaptea, mi-e teamă să nu vorbesc în somn. Te rog, măcar o perioadă, dacă ai vrea să nu ne mai vedem deloc, adică să nu mai vii pe sus pe la Adela… știu că sună urât, dar vreau să încerc să mi te scot din minte.

Am rămas stană de piatră când l-am auzit. Sufletul meu a început să plângă, încet. Eram îngrozitoare, știu: aveam pretenția de la un om însurat, tată, să lase totul în urmă și să fugă în lume cu mine, și nici măcar nu știam dacă îmi doream asta cu adevărat. Până atunci, nu aș fi crezut că este posibil să iubești doi bărbați deodată. Nu știu de unde am tras eu concluzia asta, dar pe vremea părinților și a bunicilor mei, lucrurile păreau mult mai simple. Atunci te măritai la o vârsta fragedă, trânteai doi-trei copii, bărbatul aducea bani în casă și cam asta era. Nu visai așa ca azi la Făt-Frumos și nu stricai o relație serioasă doar fiindcă simțeai că un alt bărbat s-ar fi potrivit mai bine cu tine. Cu toate că-mi spusese că vrea să nu se mai gândească la mine, în seara aceleiași zile, Bogdan m-a așteptat în fața firmei să mă ducă acasă cu mașina. Dar în loc să mergem pe drumul care trebuia, el s-a îndreptat în direcția opusă, spre ieșirea din oraș.

— Nu știu cum să-ți spun, sunt foarte confuz în momentul de față… Vreau să fiu cu tine, nu mai pot așa. știu că am familie și un bărbat cu capul pe umeri nu ar face așa ceva, dar trebuie să te am. Numai la tine mă gândesc. Ilinca îmi spune încontinuu că mă surprinde zâmbind fără motiv, dar că, totuși, sunt distant și în lumea mea când sunt cu ea. Asta e dragoste, zic eu.

Nu am zis nimic. Voiam să mă sărute. și m-a sărutat… A fost prima greșeală dintre multele care au urmat. Am început să ne întâlnim zilnic și să urcăm relația la un nivel tot mai înalt. De fiecare dată, ne promiteam că atunci era ultima dată când ne vedeam, dar iubirea noastră era prea puternică. De fiecare dată, ea ne aducea înapoi unul la celălalt. Eu îi explicam că nu mai rezist așa, că vreau să mă despart de logodnicul meu. Mă termina gândul că-l înșelam. Nu suportam nici gândul că el tot acasă la soția lui și copilul lui mergea…

M-am despărțit de Sergiu după câteva luni. Cred că a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreo-dată. A suferit mult. și eu am fost foarte afectată, dar, pe de altă parte, eram bucuroasă că nu i-am distrus viața. Acum putea să-și caute pe cineva care chiar îl iubea cu adevărat. Iar eu continuam să visez la prințul meu însurat…

De când rămăsesem singură, îmi era din ce în ce mai rău. Acum aveam și mai mult timp să mă gândesc la el și familia lui. Se apropiau Sărbătorile de Crăciun, iar el avea să fie cu familia în jurul bradului, în timp ce eu probabil aveam să merg la mama și tata, care nu puteau înțelege de ce rupsesem logodna cu Sergiu. Parcă îi și vedeam pe toți cu gura pe mine, cum că aș fi dat cu piciorul la șansa vieții mele. Aveam nevoie de timp pentru mine, nu să ascult văicărelile altora. Aveam nevoie de el.

Dorința mea de Crăciun era să fiu cu el, adică să fiu cu el pentru totdeauna. Visul mi s-a împlinit chiar în acea seară magică. Pe la ora nouă, mi-a dat telefon:

— Iubita mea, ești acasă? Sunt în fața blocului la tine. Deschide, trebuie să vorbim ceva foarte important.

— Nu sunt acasă… Sunt la părinții mei.

— Vin acolo, spune-mi cum ajung! În două ore, ne-am revăzut. Pluteam de fericire, știam că, de acum, Bogdan va fi al meu pentru totdeauna, simțeam asta.

— M-am despărțit de Ilinca, mi-a spus el, de cum i-am deschis. I-am spus că sunt îndrăgostit de tine. O să stabilesc cu ea cum o să facem cu divorțul după Sărbători.

Simțeam o urmă de tristețe pentru ceea ce i se întâmplase familiei lui, dar fericirea mea era mai puternică decât orice. Nu voiam și nici nu avea sens, din moment ce asta îmi dori-sem, să stric momentul gândindu-mă cât suferă băiețelul lui. Bogdan era al meu și numai al meu! Rămânea doar să le explic părinților mei ce era cu el acolo. Ai mei nu știau nimic despre el.

După o lună, ne-am logodit. În toamnă, ne vom căsători. știm că suntem făcuți unul pentru celălalt, altfel nu s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat. Am redescoperit dragostea aceea curată din adolescență. Suntem doar noi doi în toată lumea asta mare!

Am hotărât că nu vrem să facem copii prea cu-rând. Mai întâi vrem să realizăm tot ce nu am realizat cu foștii parteneri, să călătorim, să ne iubim în locuri exotice, să ne purtăm ca doi îndrăgostiți, să ne dezvoltăm pasiunile. Puțini au șansa să-și descopere sufletul-pereche, iar nouă ne-a fost dată această șansă minunată.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE