Eu i-am dat viață, el mi-a adus fericirea

Viața ne rezervă tot felul de surprize, de cele mai multe ori nu tocmai plăcute. Lucram de mai bine de zece ani în firmă și tocmai așteptam să fiu promovată. De altfel, toată lumea se aștepta la asta, unii mă și felicitau deja. șeful meu, un bărbat de vreo 45 de ani, însurat și cu copii cu câțiva ani mai mici ca mine, îmi făcea o curte asiduă, dar am încercat tot timpul să-l evit cu delicatețe și fără să-l supăr. Sau, cel puțin, așa am crezut. Numai că, într-o dimineață, când toată lumea se pregătea să sărbătorim promovarea mea, m-a chemat la el în birou și m-a anunțat sec, oficial:

— îmi pare rău, am fost obligat să mă lipsesc de serviciile dumneavoastră! Ni s-au impus niște reduceri de personal și dumneavoastră sunteți pe listă. Am să vă dau recomandări, să vă puteți găsi de lucru ușor și cât mai convenabil. Regret, dar n-am putut face nimic…

Lovitura a fost atât de mare, încât cuvintele mi s-au oprit în gât și, deoarece simțeam că încep să mă sufoc, am ieșit în grabă. Vestea s-a aflat foarte repede, toată lumea era șocată și nimeni nu înțe-legea ce se întâmplă. Mi-am luat geanta și am plecat. Am sunat-o pe prietena mea, Felicia, care avea o firmă de PR, și am rugat-o să-și facă puțin timp să mă primească.

— Vino cât mai repede, ce ți s-a întâmplat? Ai o voce de m-ai băgat în sperieți, nu altceva!

Am închis, am luat un taxi și m-am dus la ea.

— Nenorocitul m-a concediat! Am crezut că va înțelege și se va purta civilizat. Dar el n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să mă dea afară. și când te gândești că toată lumea se aștepta să fiu promovată! Trebuie să-mi găsesc ceva de lucru…

— Te angajez la mine, asta nu e nicio problemă. Omul acesta și-a pierdut mințile? Ar trebui să-l dai în judecată!

— Pentru ce?

— Pentru hărțuire sexuală.

— Tu crezi că suntem în America? Nici acolo nu e atât de simplu, darămite aici.

Pe masă erau niște fursecuri, le-am mâncat pe toate. Felicia s-a dus la bucătărie și mi-a mai adus. Le-am mân-cat și pe acelea. Aș fi fost în stare să mă-nânc la nesfârșit, nici eu nu înțelegeam ce se întâmpla cu mine.

— De multă vreme mănânci așa, tot ce-ți iese în cale?

— Habar n-am! Abia acum îmi dau și eu seama… în ultima vreme, am avut o mulțime de probleme cu Tiberiu, cred că iar mă înșală, pentru că a început să-mi țină din nou adevărate dizertații, ori de câte ori mă prinde, despre avantajele divorțului. Cred că, până la urmă, ar trebui să accept divorțul, viața noastră nu mai e decât o comedie proastă. Mă și întreb de ce am așteptat atâta vreme.

— Nu cumva ești însărcinată?

— Ce tot vorbești? Cu Tiberiu nu m-am mai culcat de mult timp!

— Dar parcă spuneai că acum două luni, când ai fost în delegație, ai cunoscut un tip senzațional și că…

— Nu se poate! Asta mi-ar mai lipsi! A fost singura dată când… Doamne, doar n-oi avea un asemenea ghinion! Tocmai acum…

și am început iar să înfulec pe nerăsuflate tot ce mai adusese Felicia de la bucătărie.

— Am un ginecolog foarte bun, cred că ar fi bine să faci un consult, oricum. Așa, ca să fim liniștite. Dau telefon acum și te programez. Vin și eu cu tine.

Evident că Felicia avea dreptate, eram însărcinată în două luni. Nici că se putea mai bine!

— Lasă, nu dispera, nu ești singură, te ajut și eu cum pot, trebuie doar să te hotărăști ce vrei să faci. Doctorul spune însă că ar trebui să te decizi cât mai repede.

— Ușor de spus! și ce să fac? Să păstrez copilul unui bărbat despre care nu știu nimic? Pe care nici nu știu de unde să-l iau și pe care probabil n-o să-l mai văd niciodată?

— Asta n-are nicio importanță, problema este dacă te simți în stare să devii mamă, tocmai acum. Cu serviciul, îți repet, nu trebuie să-ți faci probleme, te angajez la mine, nu e prima oară când îți propun asta. O să te ajut cât pot de mult și eu. O putem ruga și pe Ana, femeia mea, să stea cu copilul cât ești tu la serviciu, sunt atâtea mame singure acum…

— și cu Tiberiu ce fac? Ce-i spun?

— Nu trebuie să-i spui nimic. Divorțezi cât mai repede, durează o lună în cazul celor care nu au copii. N-are de unde să afle, iar după ce divorțul s-a pronunțat, oricum nu mai trebuie să-i dai socoteală.

— și dacă o să creadă că e al lui?

— Spuneai că nu te-ai mai culcat cu el de luni de zile, n-are cum să-și închipuie că e al lui. și, în definitiv, poate să-și închipuie ce vrea, ce-ți mai pasă ție?

Am avut mare noroc cu Felicia. M-am mutat la ea după câteva zile și devenisem atât de agitată, încât ajunsese să-mi fie teamă până și de umbra mea. Tot Felicia a reușit, până la urmă, să mă scoată din toate încurcăturile. A vorbit cu o prietenă, avocat, care a aranjat toate detaliile divorțului cu Tiberiu, eu n-a trebuit decât să mă duc să semnez hârtiile. Pe urmă, mi-a luat transferul de la firmă și mi-a povestit că s-a dus personal la șeful meu și l-a amenințat că-l dă în judecată, pentru hărțuire sexuală. Angajase deja pe altcineva în locul meu, deși nu trecuseră cele două săptămâni de pre-aviz. I-a spus noii angajate să aibă grijă, că șeful ei i-a pus gând rău. Era și mai tânără ca mine. I-a speriat pe amândoi – și pe el, și pe biata fată. A ieșit victorioasă de acolo.

Ca să renunț la ideea unui proces, șeful meu mi-a acordat zece salarii compensatorii, un fel de daune morale. Pe șest, nu trebuia să știe nimeni. Felicia a avut însă grijă să-i dea de înțeles că, dacă nu se potolește, îi spune totul nevestei lui. Cred că asta l-a speriat mai mult ca orice. Toată lumea știa că are o scorpie de nevastă și o soacră și mai și. în plus, tot ce avea îi datora socrului său, fără banii și relațiile căruia n-ar fi realizat nimic – vilă, mașină, plimbări în străinătate și postul acela călduț.

Când a ajuns acasă Felicia, cu brațele încărcate de bunătăți, eu eram pe terasă, înfulecând niște prăjiturele.

— Dacă te decizi să păstrezi copilul, nu mai mănânci toate prostiile astea, ne-am înțeles? Trebuie să mănânci rațional. știu că tu ești departe de a fi o femeie rațională, dar trebuie să devii, de dragul copilului.

— Mi-e groază numai la gândul că va trebui să mă chinuiesc ore întregi să nasc. Tu-ți dai seama ce dureri cumplite?

— Poți să naști prin cezariană, dacă vrei.

— Dar mi-e cam teamă de operație…

— Să înțeleg că te-ai decis să-l păs-trezi?

— Nu știu ce să fac… Sunt de-a dreptul disperată. Am 29 de ani, nu sunt nici prea tânără, nici prea bătrână să devin mamă. Mie îmi plac copiii, doar că… Nu știu nimic despre tatăl lui, eu știu ce fel de om o să fie copilul meu, ce gene va moșteni de la tatăl lui?

— Vrei să-l căutăm, să ne interesăm cine e și ce hram poartă? Draga mea, facem cum vrei tu, numai înțelege că trebuie să te decizi foarte repede, altfel nu se mai poate… știi tu.

Mai mult împinsă de la spate de Felicia – care avea 35 de ani, fusese căsătorită de două ori și nu avea copii, iar acum era singură, pentru că tot alesese până culesese vânt -, mai de milă, mai de silă, cum se spune, m-am decis să păstrez copilul, fie ce-o fi.

Apoi, ea și-a întins toate antenele -avea o mulțime de cunoștințe – și a reușit să dea de Făt-Frumos.

— Nu e rău deloc, să știi. Are 34 de ani, e divorțat, nu pare să aibă copii, are o firmă de IT, umblă mult prin țară și străinătate, pare un om serios și la locul lui. Mă și mir de tine, cum de-a putut să-ți placă un tip normal tocmai ție, care ești atrasă ca de un magnet de toți ratații. Când v-ați despărțit nu ți-a spus nimic?

— Ce să-mi spună? Am plecat în timp ce el dormea. M-am dus direct la gară și nu a avut de unde să mă mai ia.

— O dată ai avut și tu parte de un om ca lumea și tocmai atunci ți-ai luat tălpășița! Eu zic că o să ai un copil minu-nat, în scurt timp putem afla și ce sex are. Sau te pomenești că nu vrei?

Trebuie să recunosc că următoarele șapte luni m-am distrat cum nu mă mai distrasem toată viața. Felicia m-a îngrijit de parcă aș fi fost copilul ei. îmi dădea să mănânc numai alimente sănătoase, trebuia să fac totul ca la carte. Mă ducea tot timpul la control și s-a oferit, firește, să-mi boteze copilul și să-mi fie alături și la bine, și la rău.

Când se apropia sorocul, a aranjat în așa fel încât, într-o seară, m-am pomenit la ușă cu tatăl copilului. Eram singură acasă. Mi-a spus că știe tot de la Felicia, mi-a întins un buchet de flori și s-a oferit să mă ajute, să mă ia de nevastă, dacă vreau. Era deja prea mult. Mi se întâmplaseră prea multe în ultimele luni. Am mulțumit, dar i-am spus că nu trebuie să se simtă obligat în niciun fel, că a fost alegerea mea și că nu-mi datorează nimic.

— Trebuie să înțeleg că tot ce-a fost între noi a fost o simplă întâmplare?

— Băuserăm amândoi cam mult. Cred că s-a întâmplat, pur și simplu. Mai bine uităm totul.

Mi-am dat seama că l-am jignit, dar n-am putut proceda altfel. Era un străin, totuși, și nu mi se părea potrivit să-l primesc în viața mea și a copilului meu. Chiar dacă, într-un anumit fel, era și copilul lui. Până la urmă, a plecat. Felicia m-a certat și mi-a spus că alte femei, în locul meu, s-ar fi gândit și la copil, nu doar la ele.

— în viața oricărui copil trebuie să existe o mamă și un tată, mai ales dacă tatăl își dorește să se implice. Cei mai mulți bărbați dau bir cu fugiții, doar știi foarte bine asta, iar tu ai găsit de cuviință să-l gonești pe unul dintre puținii care vor să fie prezenți! Mare figură ești! Adevărul este că tu ești încă un copil răsfățat. Cred că acest copil te va ajuta să te maturizezi. Ai să vezi, după ce naști, ai să privești altfel lucrurile.

Felicia a avut dreptate. După ce am născut și m-am pomenit în brațe cu o ființă atât de mică și de neajutorată, care depindea atât de mult de mine, am devenit mult mai puternică. Am uitat să mă alint, cum o făceam înainte, și am început să mă gândesc numai la binele lui. Am devorat nu știu câte cărți despre creșterea copiilor, am devenit cea mai pricepută mămică din parcul în care mă plimbam cu Mihăiță, toată lumea îmi cerea sfaturi în privința copiilor. Iar „meseria” de părinte a ajuns să-mi placă atât de mult, încât m-am decis să deschid o grădiniță pentru toate mămicile care lucrează și mai ales pentru mămicile singure.

Casa în care locuia Felicia era ditamai vila, îi rămăsese de la bunica ei, așa că aveam spațiu berechet pentru grădiniță. Ne-am pus pe treabă… Ea a alergat după aprobări, iar eu am rămas acasă cu meșterii, să supraveghez lucrările de amenajare. Totul a fost gata exact în ziua în care Mihăiță împlinea un an. Mi-am invitat la inaugurare toate prietenele din parc. A fost o petrecere de pomină. Curtea era plină de baloane și de figurine de tot felul, de cărucioare și de copii care mergeau de-a bușilea.

Când toată lumea a plecat, iar eu, Felicia și Ana ne pregăteam să strângem totul, a apărut tatăl lui Mihăiță. îi cumpărase un pinguin imens de pluș și o tricicletă viu colorată. Mihăiță adormise destul de greu, așa că i-am permis să-l privească doar de la ușă. A stat câteva clipe în prag și l-am văzut lăcrimând. A întors capul jenat.

— Nu vreau să te impresionez, dar eu am crescut fără tată și am fost foarte nefericit din pricina asta. M-am simțit întotdeauna un ciudat. Erau lucruri pe care nu i le puteam spune mamei, dar, dacă aș fi avut un tată, cu el le-aș fi putut discuta. Aș vrea să te rog să te mai gândești, nu vreau să te oblig sau să-ți impun nimic, dar cred că ar fi corect față de copilul nostru să mă lași să fac parte din viața lui. Atât cât vrei tu, firește. Nu o să te contrazic, o să-l creștem așa cum vrei tu, dar trebuie să înțelegi că e și fiul meu. Chiar dacă eu nu însemn nimic pentru tine.

— Ai dreptate, poți să vii să-l vezi oricând dorești. Am greșit când ți-am spus să dispari din viața noastră…

Lunile următoare am fost mai tot timpul împreună: Mihăiță, eu, Felicia și Cosmin, tatăl băiatului. Rareori mi-a fost dat să văd un bărbat descurcându-se atât de bine cu un copil. Când îi dădea Cosmin să mănânce, Mihăiță nu făcea niciodată mofturi, nu se alinta și nu protesta. îi râdea toată fața de îndată ce-l vedea intrând în casă. în fiecare seară îi spunea câte o poveste cu tâlc, inventată de el, din care micuțul învăța despre tot ce-l înconjoară.

Am crezut că glumește când mi-a spus că are de gând să-și vândă firma, iar banii să-i investească în grădinița noastră. A obținut aprobarea pentru a mai construi câteva încăperi, deoarece grădinița devenise neîncăpătoare pentru toți copiii pe care trebuia să-i primim. Cosmin a făcut minuni și cu grădinița, și cu viața noastră, a mea și a copilului nostru. M-am îndrăgostit de el încetul cu încetul, iar acum nu cred că aș mai putea trăi fără el. Sunt foarte fericită. și Mihăiță, la fel.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE