Eugen Lovinescu - inițiatorul modernismului. Biografie și opere scrise de Lovinescu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Eugen Lovinescu a fost unul dintre cei mai de seamă critici literari după Titu Maiorescu. Un sociolog al culturii, romancier, dramaturg și nuvelist român, Lovinescu este autorul teoriei Sincronismului și al Mutației valorilor estetice. Citește despre viața și operele lui Eugen Lovinescu.
Cuprins:
Inițiatorul modernismului, Eugen Lovinescu a scris opere precum: roman, nuvelă, opere de ficțiune și memorii, dar cele mai importante opere ale sale sunt de critică și estetică. Descoperă biografia lui Eugen Lovinescu.
Eugen Lovinescu biografie
Eugen Lovinescu s-a născut la 31 octombrie 1881, Fălticeni, a fost al patrulea fiu al lui Vasile T. Lovinescu (Vasile Teodorescu) și al Profirei. Gimnaziul l-a urmat la Fălticeni, după care la “Liceul Internat” din Iași între anii 1896 - 1899.
Este licențiat al Facultății de limbi clasice a Universității din București, datorită unei lucrări despre sintaxa latină. În perioada 1904 - 1906 a activat ca profesor de liceu la Ploiești.
Debutul literar
În 1903 a debutat publicistic în suplimentul literar al "Adevărului", cu un articol despre studiile sale clasice. Din 1904 a început colaborarea la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu și a continuat cu alte articole despre scriitori sămăntoriști și poporaniști precum Octavian Goga, Popovici Bănățeanu, Ion Agârbiceanu sau Emil Gârleanu, iar toate aceste subiecte au fost reunite în cele două volume de debut “Pași de nisip”.
În această perioadă este preocupat de mișcarea literară de la "Sămănătorul" și se prefigurează confruntări cu marii doctrinari Nicolae Iorga și Garabet Ibrăileanu.
Eugen Lovinescu a colaborat la reviste “Convorbiri literare” a lui Mihail Dragomirescu între anii 1907 - 1909 și a publicat primele două volume de “Citrice”. Între anii 1910 - 1914 ține cursuri la Universitatea din București și continuă colaborarea cu revista, timp în care este numit profesor de limba latină la “Liceul Matei Basarab” din București.
Publică volumul “Grigore Alexandrescu, viața și opera lui”, urmat de monografia “Costache Negruzzi, viața și opera lui”. În anul 1913 publică romanul “Apa morții”, iar în perioada 1914 - 1916 colaborează la revista “Flacăra” și începe să apară noua ediție din “Critice”.
Viața lui Eugen Lovinescu este una restrânsă, se căsătorește cu Ecaterina Bălăcioiu în 1916, iar pe 19 noiembrie 1923 i se naște o fată, Monica Lovinescu. La 20 martie 1934 divorțează de Ecaterina Bălăcioiu.
Nu are prea mulți prieteni adevărați deoarece, potrivit spuselor celorlalți, era o persoană cu o atitudine morală inflexibilă și sacrifica relațiile amicale în favoarea judecății estetice.
Plecarea lui Eugen Lovinescu la Paris
În momentul plecării sale în Franța, Eugen Lovinescu era autor a câtorva volume de specialitate, a două volume de critică și a unui manual școlar. Boala nu-l împiedică să scrie în continuare într-un ritm alert și astfel ajunge să creeze trei-patru volume pe an.
Lovinescu impune în critica românească o etică a muncii și face din critică o profesiune intelectuală, cu îndatorirea de a se pronunța despre toate scrierile literare dintr-o epocă.
Activitatea literară a lui Lovinescu
În 1920 apare romanul Lulu, iar în 1923 publică în “Revista Fundațiilor Regale” romanul autobiografic Bizu. Între anii 1924 și 1925 apar cele trei volume din “Istoria civilizației române moderne” și începe să apară ediția definitivă a “Criticelor”.
Între anii1926 și 1929 publică cele cinci volume din “Istoria literaturii române contemporane” și apare romanul “Viața dublă”. Apare primul său volum de “Memorii” în 1930, iar între 1934 și 1935 publică romanele din ciclul Eminescu: “Mite”, “Bălăuca”.
Opiniile sale despre poezia lui Mihai Eminescu trec prin paginile romanelor, iar ideile formulate de Lovinescu într-o conversație cu Titu Maiorescu sunt din nou descoperite în paginile operelor sale.
În 1938 este pensionat din postul de profesor de limba latină și greacă de la “Liceul Mihai Viteazul din București”, iar în 1942 monografia în două volume T. Maiorescu este respinsă de la premiul Academiei Române.
Spre sfârșitul vieții, Lovinescu se dedică studiilor junimiste, agitațiile politice din deceniul al IV-lea îl neliniștesc și se gândește să reactualizeze spiritul clarvăzător al lui Maiorescu. Bolnav, în prag de moarte, Lovinescu se gândește la izbăvire și gestul de tandrețe al unui confrate îl mișcă până la lacrimi, astfel că îi răspunde lui Tudor Arghezi - “Uluit”.
Eugen Lovinescu a murit la 16 iulie 1943 la București.
Opere selective scrise de Lovinescu
Critic literar
- “Istoria civilizației române moderne”, (1924-1925);
- “Istoria literaturii române contemporane”, (I-VI, 1926-1929);
- “Critice”, ediție definitivă (1925-1929);
- “T. Maiorescu”, (I-II, 1940),
- “T. Maiorescu și contemporanii lui”, (I-II, 1943-1944);
- “T. Maiorescu și posteritatea lui critică”, (1943).
Memorialist
- “Memorii” (I-III, 1932);
- “Agende literare” (postume).
Romancier și nuvelist
- “Nuvele florentine”, 1906, cunoscute și sub titlul ediției a doua, Crinul, 1912;
- “Aripa morții”, roman, 1913;
- “Viața dublă”, roman, 1932;
- Ciclul de romane în care erou este Mihai Eminescu: “Mite” (1934) și “Bălăuca”(1935), despre iubirile poetului pentru Mite Kremnitz și Veronica Micle;
- “Ciclul Bizu” (alcătuit din romanele Bizu, 1932; Patru, 1932; Diana, 1956 ; Acord final, publicat inițial în Revista Fundațiilor Regale).
Dramaturg
- “De peste prag”, 1906;
- “Lulu”, 1924, în colaborare cu Hortensia Papadat-Bengescu.
Opere din programa de Bacalaureat de Eugen Lovinescu
- Despre modernismul lovinescian.
Alți reprezentanți ai modrnismului sunt Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Ion Barbu.
Scriitori care nu fac parte din lista de autori canonici, dar care au opere incluse în programa pentru Bacalaureat: Ion Pillat („Aci sosi pe vremuri”), Costache Negruzzi („Alexandru Lăpușneanu”), Vasile Voiculescu („În grădina Ghetsemani” „Șarpele Aliodor”).
Sursă foto: Shutterstock.com
