Vasile Voiculescu - biografia și operele scrise de prozatorul român
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vasile Voiculescu s-a remarcat în special ca poet și prozator, însă a fost și dramaturg, scriitor și medic. Descoperă biografia și operele celebre scrise de Vasile Voiculescu.
Cuprins:
Vasile Voiculescu și-a făcut debutul în literatură în anul 1916 cu volumul „Poezii” și a fost distins cu Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii”.
Biografie Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu s-a născut pe 27 noiembrie 1884 în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu, ulterior scriitorul a luat numele de Voiculescu. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău, acolo unde a absolvit și cursul primar, după care a urmat studiile liceale la Liceul Alexandru Hajdeu, apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București.
Și-a început studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902-1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, acolo unde în anul 1910 și-a obținut doctoratul în medicină.
În timpul studenției la medicină s-a căsătorit cu Maria Mittescu, o tânără din satul natal, studentă la medicină, căreia i-a dedicat poezii și scrisori de dragoste.
În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, acolo unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță.
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.
În anul 1993 a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
Debutul în literatură
Vasile Voiculescu a debutat în „Convorbiri literare” în anul 1912. Debutul editorial s-a realizat în anul 1916 cu volumul „Poezii”, urmând ca în același an să colaboreze la „Flacăra”, ca urmare a unei recomandări din partea lui Alexandru Macedonski.
Inspirația lui Voiculescu a venit din opera lui Vasile Alecsandri, poeziile lui George Coșbuc și Alexandru Vlahuță. Opera lui se încadrează în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma ulterior în poezia gândiristă. Temele religioase preferate de Voiculescu au fost „Nașterea”, „vizita Magilor” și „moartea Mântuitorului”.
A fost distins cu numeroase premii pentru activitatea sa literară, astfel că în 1939 a primit Premiul pentru literatură al Editurii Fundațiilor Regale, în 1914 a primit Premiul național pentru poezie și Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul „Poeme cu îngeri”.
După anul 1948, Vasile Voiculescu a fost condamnat pentru convingerile sale democratice, fiind întemnițat la vârsta de 74 de ani și interzicându-i-se să mai publice. Dintr-o eroare judiciară, Voiculescu a fost condamnat la patru ani de detenție în închisorile comuniste, iar aici se îmbolnăvește de cancer și moare, doborât de boală, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963.
Operele lui Vasile Voiculescu
Poezie
- „Poezii”, București (1916);
- „Din țara zimbrului”, Bârlad (1918);
- „Pârga”, Editura Cartea românească (1921);
- „Poeme cu îngeri”, Editura Cartea Vremii (1927);
- „Desti”, Editura Cartea românească (1933);
- „Urcuș” (poeme), Fundația pentru literatură și artă (1937);
- „Întrezăriri” (poeme), Fundația pentru literatură și artă (1939);
- „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare” în traducere imaginară de Vasile Voiculescu (1964).
Proză
- „Capul de zimbru”, nuvele postume, 1966;
- „Ultimul berevoi”, nuvele postume, 1966;
- „Zahei orbul”, roman scris între 1947- 1958 dar publicat postum, 1966.
Dramaturgie
- „Duhul pământului”, volum ce conține piesele „Umbra” și „Fata ursului”.
- „Demiurgul”, 1943;
- „Gimnastică sentimentală”, 1972;
- „Pribeaga”.
Opere incluse în programa pentru bacalaureat de Vasile Voiculescu
- „În grădina Ghetsemani”
- „Șarpele Aliodor”.
Alți poeți români incluși în programa pentru Bacalaureat sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Lucian Blaga.
Alți poeți români care nu sunt pe lista de autori canonici, însă au opere incluse în programa pentru Bacalureat: Ion Pillat și Costache Negruzzi
Versuri „În grădina Ghetsemani”
Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul.
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb că vărul
Și-amarnică-i strigare stârnea în slăvi furtună.
O mâna nendurata, ținând grozavă cupa,
Se coboară-miindu-l și i-o ducea la gură.
Și-o sete uriașă stă sufletul să-i rupă.
Dar nu voia s-atingă infamă băutură.
În apă ei verzuie jucau sterlici de miere
Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață.
Dar fălcile-nclestandu-și, cu ultima putere
Bătându-se cu moartea, uitase de viață!
Deasupra fără tihna, se frământau măslinii,
Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.
Treceau bătăi de aripi prin vraistea grădinii
Și uliii de seară dau roate după pradă.
Sursă foto: Shutterstock.com și Wikipedia.org
