Eugenia Marineac, 19 septembrie 1958, ora 18.00, Orăştioara de Sus. Fecioară cu ascendentul în Peşti:

Trăiţi una din cele mai dificile şi mai complicate perioade din viaţa dv. şi e normal să vă simţiţi derutată, dezorientată şi fără sprijin. O problemă foarte delicată este relaţia de cuplu, supusă un timp destul de îndelungat unor teste de rezistenţă, care îi vor proba soliditatea. Această perioadă va dura, cu intensităţi diferite, până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an şi chiar mai mult. Nu aveţi nimic de făcut, doar să fiţi atentă la greşelile pe care le comiteţi faţă de ceilalţi şi să rezistaţi tentaţiei de a da vina pe ei, fără să vă gândiţi că poate e şi vina dv. şi să aveţi răbdarea necesară pentru a rezolva problemele imediat ce apar, prin discuţii sincere şi amabile. Şi sănătatea este pusă la încercare şi ar fi bine să vă protejaţi printr- o alimentaţie cât mai naturală, fără medicamente în exces luate după cum vă trece prin cap. Veţi face faţă acestor încercări.

Georgeta Veisznbacher, 22 aprilie 1964, ora 11.00, Sighetu Marmaţiei. Taur cu ascendentul în Leu:

Viaţa şi-a propus să vă demostreze că puteţi avea parte şi de bucurii pentru care nu este nevoie de eforturi îndelungate, sacrificii deosebite sau alte penitenţe. Sunteţi protejată de un noroc deosebit, care vă netezeşte căile şi pe care îl meritaţi pe deplin, pentru că sunteţi o persoană muncitoare. De altfel, ceilalţi spun că v-aţi născut muncind. Aveţi nevoie de o atmosferă protectoare, care să vă ofere siguranţa emoţională în care să vă simţiţi apreciată, pentru a putea avea suficientă încredere în calităţile dv. Această atmosferă o puteţi găsi cel mai uşor în familie, nu cea de bază. Vă face bine să lucraţi mai puţin şi să reglaţi cumva simţul datoriei, pe care îl aveţi în sânge, în aşa fel încât să vă permiteţi să trăiţi şi o viaţă personală împlinitoare. Pot apărea dificultăţi în legătură cu naşterile, dar dorinta de a avea copii se va îndeplini. Ascultaţi-vă intuiţia!

Mariana Anton, 30 decembrie 1974, ora 22.00, Gioseni. Capricorn cu ascendentul în Fecioară:

Combinaţia celor două semne de pământ vă ajută în orice chestiune legată de bunurile materiale şi vă asigură succesul în meseriile care solicită migală sau disciplină. Dar, în timp, se poate manifesta o înclinaţie către pesimism, pe care ar fi bine să o ţineţi sub control prin puterea voinţei, pentru că altfel riscă să devină dominantă psihologică şi să vă submineze echilibrul interior. Mai mult, ar putea afecta realizarea dv. în anumite domenii ale vieţii. De exemplu, unul dintre acestea ar putea fi relaţia de cuplu, care lasă de dorit, fie prin faptul că lipseşte, fie pentru că este precară. Sunteţi atât de raţională încât probabil nici nu credeţi în dragoste şi poate tocmai de aceea se vede o problemă, care în popor se numeşte a avea cununiile legate. Este esenţial să vă îngrijiţi în primul rând de armonia din familie, de nevoile membrilor ei şi abia apoi de dorinţele personale.

„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)