„Voi [cehii și slovacii] sunteţi sub ocupaţie rusească; noi, românii, ne aflăm sub ocupaţie românească – la urma urmei mai dureroasă, mai eficace decât una străină”… le scria Paul Goma grupului disidenților de la Praga, condus de Pavel Kohout, în ianuarie 1977.

Este doar unul dintre gesturile care i-au adus scriitorului român recunoștință eternă, numele lui fiind săpat în piatră în incinta Parlamentului din capitala Cehiei.

Goma şi misiunea lui de a contribui prin literatură la memoria celor care vin după (Publicitate)
Paul Goma, în timpul interviului din 1997. (Stop cadru din filmare). Foto: Paul Cozighian

Istoricul și criticul literar Bogdan Crețu, prof. universitar la Catedra de Literatură Română „G. Ibrăileanu”, Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, și director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, predă studenților și Paul Goma: „Goma s-a opus regimului comunist scriind, ca scriitor, şi atunci prezenţa lui într-o astfel de dezbatere este obligatorie. Goma şi-a asumat, din poziţia de scriitor, misiunea de a nu uita, de a contribui prin literatura lui la memoria celor care vin de după. Înainte de a fi un oponent, un disident, el este un scriitor, încă o dată, pentru că el şi-a asumat acea poziţie politică prin scris! În cărţi! E un scriitor foarte bun, care merită, cu asupra de măsură, un loc printre ceilalţi prozatori titraţi ai epocii.”

Sezonul al 2-lea al serialului dedicat lui Paul Goma va debuta în 29 septembrie 2021.

Paul Goma: „nu sunt român, nu m-am născut poet”. Din 28 aprilie 2021, ora 21, cu o prefață de Bogdan Crețu, ora 20:45, pe canalul YouTube al jurnalistului Paul Cozighian. youtube.com/c/PaulCozighian

Stop cadru din filmul serial „Numele meu este Paul Goma” (regia Paul Cozighian, 1997)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.