Horoscop 29 ianuarie 2018. Scorpionii au dificultăți majore, pe care nu le-au anticipat, în relațiile cu anturajul
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Berbec
Ar fi bine să ții cont de sentimentele celor apropiați, de nevoile lor reale, cum ar fi, de exemplu, nevoia – pe care orice om o are! – de a trăi emoții pozitive.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Taur
Ai ocazia de a face un schimb foarte avantajos de idei, gânduri și/sau sentimente cu un prieten, cu un grup de persoane speciale sau cu un apropiat pe care acum îl redescoperi.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Gemeni
Este important să nu te lași păcălit de propriile îndoieli și să le transmiți și celorlalți acest pesimism. Cu puțin efort, vrei reuși să vezi partea bună din tot ce trăiești acum.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Rac
Există riscul să te întuneci singur, să adaugi piedici la cele deja existente și să ajungi să nu mai crezi nici tu în ceea ce faci în această perioadă.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Leu
Ai o soluție ca să alungi gândurile negre și supărările inutile, dar ca să ai acces la ea, este nevoie să faci un pas în spate, ca să ai imaginea de ansamblu și să poți evalua corect problemele cu care te confrunți.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Fecioară
Este o zi amestecată, dar care îți oferă șansa de a alege cum să o petreci. Cum vor fi preocupările tale reale, așa va arăta și ziua aceasta.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Balanță
Te îndoiești de șansa ta de a reuși într-un proiect foarte important și poate că ai și argumente, dar asta nu te ajută deloc să ajungi unde îți dorești.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Scorpion
Te poți confrunta cu dificultăți majore, pe care nu le-ai anticipat, în relațiile cu cei din anturajul apropiat. Poate că e momentul să reevaluezi anumite alegeri…
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Săgetător
Îți sunt puse la îndoială calitățile, poate și pentru că tu ai crezut că sunt de la sine înțelese și că nu mai e nevoie să demonstrezi nimic.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Capricorn
Sunt deja destul de dificile aceste zile pentru tine, așa că nu e cazul să le complici și mai mult cu gesturi menite să îți aducă doar ție anumite avantaje.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Vărsător
Va trebui să accepți o schimbare a condițiilor de muncă, cel mai probabil una care nu îți este deloc pe plac. Starea de sănătate trebuie să fie o prioritate în această perioadă.
Horoscop 29 ianuarie 2018 – Pești
Abia acum vezi cât de mult efort ai depus pentru a schimba lucrurile care te împiedicau să crești. Este o zi bună pentru tratarea rănilor sufletești.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână.