Mihaela D., 21 iulie 1984, ora 11.10, Ploieşti. Rac cu ascendentul în Fecioară. Dacă ora este bună, cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă stabiliţi un scop clar şi să urmaţi acel traseu, mai ales pe plan profesional. Un prim pas poate fi schimbarea domeniului de activitate, prin înscrierea la o formă de studii superioară celei de până acum. Schimbarea poate însemna şi colaborarea cu o persoană străină, o plecare peste hotare sau un contract cu o firmă care nu este autohtonă. Ar fi bine să nu vă descurajaţi şi să luptaţi în continuare, ţinând sub control ambiţiile care depăşesc pregătirea şi posibilităţile proprii.
Cornelia Constantin, 23 iulie 1967, ora 12.00, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Balanţă. Astrograma indică anumite pericole ce vin din convingeri eronate, acumulate în timp. De exemplu, nevoia de a avea un trai mai bun poate fi confundată cu nevoia de a construi ceva solid împreună cu un partener de încredere. Relaţia de cuplu depinde de motivaţia profundă care stă la baza ei. La fel şi situaţia profesională. Dacă daţi prea multă importanţă ambiţiei doar pentru a avea o asigurare în faţa unor griji materiale, succesul este puţin probabil. Aceste tendinţe pot ceda locul unor  motivaţii mult mai nobile, ce decurg din descoperirea a ceea ce contează cu adevărat în viaţă.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.