M. G., 20 aprilie 1981, ora 9.00, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Gemeni. Soarele abia intrase în zodia Taurului la naşterea dv., un element benefic pentru echilibrul general, faţă de energia explozivă a zodiei anterioare. Principalul scop al sufletului este acela de a trăi în mod direct experienţa iubirii şi a armoniei pe care acest sentiment o aduce în viaţa unui om. Sunteţi o persoană adaptabilă, capabilă să creeze o atmosferă plăcută în jur. Aveţi puterea de a întoarce orice situaţie în avantajul propriu, dar nu vorbim aici despre un avantaj material sau obişnuit, ci despre unul util pentru evoluţie. Se mai întrevede în astograma dv. o concentrare a experienţelor, o existenţă bogată în trăiri şi evenimente.
Raluca Silvia, 17 iunie 1978, ora 20.45, Tulcea. Gemeni cu ascendentul în Capricorn. Una dintre cele mai importante experienţe este cea a relaţiilor de orice fel, cu un accent special pe cea de cuplu. Dacă ora este bună, faceţi mereu comparaţii între felul în care evoluează relaţia pe care o trăiţi în prezent şi cea sau cele pe care le-aţi avut în trecut, iar asta vă poate duce la concluzii eronate. Fiecare relaţie este unică, pentru că persoanele implicate sunt diferite. Veţi şti imediat care este alesul, datorită unui sentiment de siguranţă, de apropiere, care nu se compară cu nimic. Întâlnirea poate fi mai puţin obişnuită, poate chiar ieşită din comun, dar sentimentul e acelaşi.
Ibolya Lunca, 13 septembrie 1963, Sânpaul. Soare în Fecioară, Luna în Rac. Simţiţi nevoia să fiţi acceptată, să vă găsiţi locul, să fiţi primită cu braţele deschise într-o familie, într-un grup. La orice reacţie de respingere, oricât de mică, vă retrageţi. Lipsa de încredere în sine este evidentă, mai ales în relaţii, pe care le abordaţi timid, cu reţineri. Este indicat să evitaţi generalizările şi să nu trageţi concluzii pe baza unei singure experienţe. Ca să puteţi trăi aşa cum visaţi de multe ori, înconjurată de căldură şi frumuseţe, este bine să fiţi prima care oferă şi care îşi asumă riscul de a investi afectiv într- o relaţie.
Larisa Stanciu, 26 iunie 1990, ora 23.00, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Vărsător. De multe ori, deciziile şi alegerile conştiente nu reflectă interesele reale ale fiinţei tale şi se pot dovedi păguboase. Este bine să fii atentă la această latură, care vine dintr-o imagine de sine negativă, creată de tine sau indusă în copilărie. Este adevărat că nu poţi controla toate evenimentele din viaţa ta, dar, atunci când se petrec, e bine să îţi păstrezi mintea limpede şi să nu te grăbeşti să reacţionezi, mai ales pe baza unor scheme ale trecutului care s-au dovedit deja falimentare. Ai puterea de a răzbi prin toate încercările, dar asta vine în timp, odată cu evenimentele.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.