De ce rănile se vindecă mai ușor cu ajutorul îmbrățișărilor

Comentează
Cuplu imbratisat, cadru doar cu mainile barbatului care tine mainile femeii,

Îmbrățișările nu sunt doar un gest de afecțiune, ci pot ajuta efectiv corpul să se refacă mai repede. Un studiu realizat în Germania și Elveția arată că apropierea fizică și relațiile intime pot accelera vindecarea rănilor, dar doar în anumite condiții.

Ce au descoperit cercetătorii

Un studiu realizat de specialiști de la Universitatea din Heidelberg și Spitalul Universitar din Zurich și citat de tagesschau.de a analizat legătura dintre îmbrățișări, oxitocină și vindecarea rănilor. Oxitocina este cunoscută drept „hormonul atașamentului” și este eliberată în special în timpul contactului fizic, al îmbrățișărilor și al apropierii emoționale. Studii au descoperit că o combinaţie de oxitocină şi un inhibitor Alk5 (OT+A5i) poate prelungi semnificativ durata de viaţă şi îmbunătăţi sănătatea generală.

Cercetătorii au vrut să afle dacă acest hormon ajută corpul să se vindece mai repede, nu doar să se simtă mai bine. La studiu au participat 80 de cupluri. Voluntarilor li s-au provocat răni foarte mici și superficiale pe antebraț, folosind o ventuză specială. Au apărut patru mici vezicule, care, potrivit cercetătorilor, „se vindecă foarte repede”.

„Rănile au fost minore și atent controlate”, a explicat psihologul Beate Ditzen, implicată în cercetare. Participanții au primit câte 500 de euro pentru participare, însă găsirea voluntarilor nu a fost ușoară.

Spray-ul cu oxitocină nu a fost suficient

Pentru a testa rolul hormonului, jumătate dintre participanți au primit oxitocină sub formă de spray nazal, iar cealaltă jumătate un placebo. În paralel, cercetătorii au monitorizat cât de des se îmbrățișau cuplurile, cât de apropiate se simțeau și cât de frecvent aveau relații intime. Nivelurile hormonale au fost măsurate zilnic prin teste de salivă.

Deși la toți participanții la studiu rănile s-au vindecat, rezultatele au arătat că vindecarea a fost vizibil mai bună la participanții care se îmbrățișau frecvent, se simțeau conectați emoțional și aveau o viață intimă activă.

„Cei care au raportat mult contact fizic și sexual în viața de zi cu zi au avut cea mai bună vindecare a rănilor”, a declarat Beate Ditzen.

La participanții care nu aveau această apropiere, oxitocina administrată prin spray nu a avut un efect clar. Nici hormonul singur, nici tandrețea izolată nu au fost suficiente.

Contactul direct, un rol esențial în sănătatea noastră

Cercetătorii cred că persoanele care se îmbrățișează des au deja niveluri mai ridicate de oxitocină în creier. „Sistemul lor a învățat acest lucru”, explică Ditzen. În aceste cazuri, creierul reacționează mai puternic atunci când primește oxitocină suplimentară.

Pe scurt, corpul pare să răspundă mai bine la hormon doar atunci când acesta face parte deja din viața de zi cu zi, prin relații apropiate și interacțiuni pozitive. Studiul arată că îmbrățișările și apropierea pot avea efecte reale asupra corpului, nu doar asupra stării psihice. Deși rănile s-au vindecat la toți participanții, cei care aveau relații apropiate au avut o evoluție mai bună.

Cercetătorii spun că vor fi necesare studii suplimentare pentru a vedea dacă acest efect se aplică și în cazul rănilor mai grave.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Pompieri intervenind la incendiul provocat de exploziile de la stația GPL din Crevedia Foto Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
11 sept.
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
11 sept.
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Traian Băsescu
11 sept.
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
Ultimele știri
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
07:50
Muncitorii de la Liberty Galați lucrează fără salarii, sindicatele cer intervenția de urgență a Guvernului
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
TRENDING
11 sept.
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
11 sept.
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
11 sept.
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
11 sept.
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
11 sept.
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
11 sept.
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
11 sept.
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate