Un nou studiu publicat în revista Aging oferă o perspectivă promiţătoare asupra terapiilor care ar putea încetini procesul de îmbătrânire.
Cercetătorii de la Universitatea California, Berkeley au descoperit că o combinaţie de oxitocină şi un inhibitor Alk5 (OT+A5i) poate prelungi semnificativ durata de viaţă şi îmbunătăţi sănătatea generală la şoarecii masculi vârstnici, relatează News.
Tratamentul testat a avut efecte spectaculoase: şoarecii masculi în vârstă de 25 de luni (echivalentul a 75 de ani la om) au trăit cu peste 70% mai mult decât cei netrataţi, prezentând îmbunătăţiri notabile ale forţei, agilităţii şi memoriei.
Analizele au arătat şi o reducere a „zgomotului biologic” din proteinele sanguine, un marker important al îmbătrânirii, care a revenit la niveluri similare celor observate la exemplarele tinere.
Oxitocina, un hormon implicat în regenerarea ţesuturilor, scade odată cu vârsta, iar inhibitorul Alk5 blochează calea TGF-beta, asociată inflamaţiei cronice şi degradării ţesuturilor. Combinaţia celor două substanţe pare să inverseze parţial efectele biologice ale îmbătrânirii.
Rezultatele au arătat însă o diferenţă între sexe: deşi atât masculii, cât şi femelele au beneficiat temporar de tratament, doar masculii au prezentat efecte pe termen lung.
În cazul femelelor, s-au observat îmbunătăţiri ale fertilităţii, dar fără o creştere semnificativă a duratei de viaţă.
Cercetătorii subliniază că diferenţele biologice dintre sexe joacă un rol crucial în eficienţa terapiilor anti-îmbătrânire.
Deoarece oxitocina este deja aprobată pentru uz medical, iar inhibitorii Alk5 sunt în studii clinice, combinaţia OT+A5i ar putea, în viitor, să fie adaptată pentru oameni, deschizând drumul către noi tratamente menite să prelungească viaţa şi să menţină vitalitatea la vârste înaintate.