Iubitul a vrut să mă vândă ca damă de companie

— Va trebui să te descurci, eu nu pot să muncesc cât pentru doi! mi-a zis el, pe un ton deloc iubăreț, după ce am pus piciorul pe meleagurile spaniole.

— O să-mi găsesc ceva, la un moment dat…

— Prostii! Spui prostii! Cine să te ajute pe tine? a continuat el.

— Cum cine? Tu! i-am tăiat-o, scurt. A venit spre mine ca un taur care-a văzut roșu în fața ochilor, niciodată nu mi l-am imaginat astfel. Mi-a promis paradisul, iată că ajunsesem în el, ca să-mi dau seama că, de fapt, aveam de-a face cu iadul. Doar s-a apropiat foarte tare de mine, s-a uitat fix în ochii mei și cu o voce foarte hotărâtă mi-a zis:

— Elena, de-acum ești a mea! și atât timp cât ești a mea, eu fac ce vreau cu tine, e clar?

Nu i-am răspuns în niciun fel pe moment, mă apăsa glasul lui dominator și modul în care încerca să se impună. Vor-beam cu mine însămi și îmi spuneam că nu are ce să mi se întâmple rău atât timp cât Dan e lângă mine, că, la o adică, au mai plecat și alții din țară, le-a fost greu la început, dar până la urmă au reușit să facă bani și să ducă o viață bună.

— Cum spui tu, iubire!

— Vezi că se poate? a reluat Dan.

— Am spus eu că nu?!

Singurul fel în care puteam să îl domin și eu, la rândul meu, era cel sexual. Nu știu cum s-a făcut că, odată ajunsă aici, parcă s-a declanșat în mine un instinct de supraviețuire. Chiar dacă iubitul meu a început să-și arate o altă față a lui, una pe care nu o cunoșteam, o forță invizibilă îmi spunea cum să mă comport cu el ca să-mi fie mie bine. Dacă țineam la viața mea, trebuia să-l las pe Dan să spună ce vrea. și să facă ce vrea cu mine… Numai că imediat după ce partida de amor s-a terminat, bărbatul pe care îl iubeam ca o disperată a venit cu o propunere incredibilă:

— De mâine o să intri în pâine!

— Ah, ce bine! Dar cum ai găsit așa repede?

— ți-am zis doar înainte de a pleca în Spania că trebuie să ai încredere în mine…

— Am încredere în tine, însă aș vrea să știu ce o să fac…

— Nimic care să te obosească…

— Asta mi se pare fantastic, mai ales că nu știu limba!

— Va trebui doar să zâmbești, așa cum îmi zâmbești și mie… Doar să zâmbești!

Am început să-mi fac diverse scenarii. Oare ce urma să fac? Să zâmbesc… Bine, bine, dar numai atât? Fără limbă știută? Fără să fiu calificată în ceva? și atât de repede?

M-am prins imediat cum m-a prezentat unui tip. Părea un domn în toată firea. Dan mi-a spus că nu trebuie decât să-l însoțesc la masă în contextul unei întâlniri de afaceri. Deci mă adusese acolo după un plan bine stabilit de el, să fiu damă de companie!

Mă simțeam vândută, deși propriu-zis nu era vorba de asta. Trebuia să găsesc ceva ca să mă sustrag situației. Dar ce? Gata, găsisem!

— Sigur va trebui doar să zâmbesc?

— Doar atât, Elena! și să faci tot ce îți sugerează domnul!

— Bine, dar dacă…

— ți-am spus să ai încredere în mine! a încercat Dan să mă încurajeze.

Iată de ce mă adusese el în Spania! Bingo! Totul mi se dezvăluia frumos și clar conturat, ca și când ai fi trecut o lupă deasupra unei foi cu litere minuscule. Nu mai încăpea nicio îndoială: cel care îmi promisese paradisul hispanic era de fapt… pește! însă eu, v-am zis, trebuia să coc ceva ca să scap. M-am dus frumușel la întâlnire, iar la mijlocul ei mi s-a făcut brusc rău…

— Tu îți bați joc de mine, Elena?

— Jur că nu-mi amintesc nimic!

— Pe bune că nu-ți amintești nimic?

— Nimic, nimic… Poate au pus ăia vreo porcărie în mâncare…

— Tu crezi că eu intru în afaceri mur-dare? Nu ai văzut în ce restaurant ați fost?

— Nu prea am apucat… Mi s-a făcut rău…

— Mă duci la faliment, Elena! Nu ai de făcut nicio muncă, doar trebuie să stai pe un scaun și să pari amabilă, iar ție ți se face rău dintr-atâta! Ești incredibilă!

Ura! Mi-a ieșit! Am reușit să-l păcălesc. Dar asta nu era o soluție pentru mine, eu trebuia să fug, nu să mă sustrag, altfel viitorul meu era pecetluit. O veste cumplită a dat o întorsătură cu totul și cu totul neașteptată situației!

— Elena, nu mă duce cu zăhărelul!

— Dan, e al tău, e copilul tău!

— Nu are cum!

— Ești singurul bărbat din viața mea, știi prea bine asta!

— Mă îndoiesc!

— Să știi că peste asta chiar nu pot trece! Adică nu ai încredere în mine?

Eram însărcinată – iată ultimul lucru la care mă mai puteam aștepta. Sufeream enorm din cauza reacției lui Dan. El nu voia cu niciun chip copilul acesta. Parcă mi-l trimisese Dumnezeu! Era singurul mod, curat și onest, în care puteam scăpa de ingrata meserie pe care mă obligase s-o prestez. Dar el – nu și nu.

Așa că m-am trezit silită să plec acasă. A vrut să fac întrerupere de sarcină, eu am refuzat, așa că unica soluție era să scape de mine. Mi-a zis că nu sunt productivă și că mai bine plec acasă.

Cum am ajuns în țară, singura promisiune pe care mi-am făcut-o a fost să nu mai am vreodată de-a face cu omul ăsta. Am plantat acest gând în mintea mea, cu el am crescut-o și pe Iris – care, apropo, era leit taică-său! -, iar în ziua în care fiica mea a împlinit 18 ani, a venit la mine cu o știre-bombă.

— Mamă, eu vreau să plec din țară!

— N-ai cum! Stai aici!

— Tu nu vezi că nu am niciun viitor? Să mă chinuiesc ca tine?

— Dacă pleci de lângă mine, plecată ești pentru totdeauna!

— Hai nu te prosti, că nu ai 5 ani! Plec, fac bani, îți trimit și ție…

— Da, sigur… A mai zis una așa acum 18 ani…

Era să mă scap, Iris nu știa povestea mea. Am dres-o după aceea, spunându-i că era vorba de altcineva. însă dacă împotriva copilului poți să te pui, a destinului nici vorbă. Iris nu a ținut cont de sfatul meu și a plecat. Unde credeți? în Spania!

Iar la două săptămâni, cine credeți că mă sună?

— Elena, iartă-mă! Nu am știut că îmi poate semăna atât de bine!

— Dan?! Te ucid! Să nu îmi vinzi copilul!

— Voi face orice ca s-o ajut… și oricum, trecutul e trecut. Am propria afacere, distribui fructe la supermarketuri!

întâmplarea a făcut ca Iris să dea peste Dan, pentru că s-a dus în același oraș în care se afla și el. Plecat de atâta timp acolo, știa fiecare nou român care sosea în patria lui adoptivă. Am crezut, inițial, că e o minciună și că, de fapt, se știau amândoi și se ascundeau de mine. Dar nu era așa. A fost o pură întâmplare ca fiica și tatăl să se vadă prima dată după 18 ani și să-și dea seama de la prima întâlnire că prin ei curge același sânge. Nu-mi cereți să vă explic, e peste puterile mele.

Cu Dan nu am reluat relația, timpul măcinase și ultima fărâmă de dragoste pe care i-o purtasem cândva. L-am acceptat în viața lui Iris doar pentru că a ajutat-o acolo să-și facă un viitor mai bun și mai cinstit decât al meu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE