M-a aruncat în brațele unui alt bărbat

Rugămințile lui Cătălin veneau târziu, mult prea târziu. De ce acum? Ce urmărea? Nu vedea că totul s-a sfârșit? și, mai ales, nu conștientiza că el mă împinsese în toată această poveste? Ce credea el, că sunt la fel de naivă ca atunci când mă cunoscuse? Că pot fi manipulată la fel de ușor? S-au dus vremurile alea!

II priveam cum se înjosește și nu-mi păsa. Mă amuza un pic, dar nu mă impresiona. și cât de bine dădeau altădată gesturile teatrale!

știuse să profite de ele, știuse să mă manevreze și făcusem tot ceea ce dorise. Dar viața îmi deschisese ochii. Puțin cam târziu, dar mai bine așa, decât niciodată. Cătălin îngenunchease și se agățase cu mâinile de mine.

— Oana, te rog! Te implor! Ești tot ce am mai sfânt pe lume!

— Mai sfânt? Iată un cuvânt nou pe buzele tale, Cătălin! Caută în dicționar, dragă, și vezi ce înseamnă… Dacă însemnam atât de mult pentru tine, nu-mi propuneai așa ceva. E adevărat că și eu am greșit, acceptând. Dar… ce minte aveam eu? Eram o copilă. Te iubeam și credeam că doar așa îți pot dovedi. Da, chiar mi-ai spus la un moment dat: „Iubito, ar fi cea mai mare dovadă de dragoste!”. îți mai amintești? Nu, sigur că nu! Cum ai putut să-mi ceri așa ceva? Dar, acum, dacă mă gândesc bine, cred că a meritat. Am acumulat destulă experiență ca să știu că faci parte din cea mai de jos categorie umană.

— Oana, te iubesc!

— Nu, iubitule, nu mă iubești pe mine. Tu iubești banii. Banii sunt totul pentru tine. Restul e doar un rău necesar. Ce s-o mai lungim? Intre noi s-a terminat totul, dacă vreodată o fi fost ceva… Nu e cazul să mă mai cauți. Nu cred că vrei să vorbesc cu Alexandru și să-i spun că mă deranjezi… Ar fi bine ca vizita aceasta să fie și ultima. Nu mai avem nimic de împărțit. Viața mea e legată de Alexandru și, cu asta, spun totul.

— Cum poți zice așa ceva? între noi doi sunt amintiri, vremuri frumoase! Mi-am sacrificat cei mai frumoși ani pentru tine, Oana.

— Asta ar fi trebuit s-o spun eu, Cătălin… Dacă s-a sacrificat cineva, eu am fost aceea. Tu? Tu ce-ai făcut? Ai încercat să profiți. Iar acum am pe cineva, știi asta. și… care ani? Cât am stat noi împreună? Nici măcar un amărât de an.

— Oana…

— Tu m-ai împins înspre el, așa că nu văd motivul pentru care insiști atât să mă întorc la tine. Să zicem că aș face-o. Pentru ce? Ca să mă vinzi altuia, care dă mai mult?

— Am greșit. O să-mi scoți ochii toată viața?!

— O, nu, nu toată viața! Din contră, cred că ar trebui să-ți mulțumesc că mi-ai arătat că pot trăi și altfel. Dacă m-ai fi iubit, așa cum pretinzi, nu m-ai fi azvârlit în brațele altuia. Ce vrei? Bani? De la asta ai pornit, nu? Ei, poate că vei găsi o altă fraieră și, cine știe?, poate ai mai mult noroc cu ea.

Pur și simplu nu-mi mai păsa de Cătălin. îl iubisem atât de mult și acum nu mai rămăsese nimic între noi. Parcă nici nu fusese vreodată ceva. Era doar un străin care voia ceva de la mine. Nici măcar nu eram supărată pe el, depășisem de mult starea aceea.

Aveam nouăsprezece ani atunci când îl cunoscusem. La cei douăzeci și opt de ani pe care-i avea la momentul acela, Cătălin părea un tip nemaipomenit. îmi făcuse capul mare și mă îndrăgostisem imediat de el. Nu vedeam dincolo de aparențe, experiența mea de viață era foarte puțină. Nu știam că dincolo de vorbe se poate ascunde altceva. Iar Cătălin vorbea atât de frumos! Planuri de viitor, povești frumoase, o viață minunată. Iar toate astea mă așteptau pe mine. M-am mutat în camera pe care o avea el în căminul de nefamiliști.

— E mică, dar e a noastră. O să muncim, o să strângem bani și o să ne mutăm într-un alt loc, mult mai frumos. știi cum va arăta căsuța noastră, Oana? Cochetă, vopsită în alb, cu un gard viu. Iar grădina… O, grădina va fi plină de flori și de pomi!

Vedeam cu ochii minții cum visul lui Cătălin prinde contur. O să avem o căsuță! și eu o să mă ocup de curte, o să am florile care-mi plac și o să culeg fructe din pomii noștri! Dar visul mi se curma brusc…

— Mai e mult până atunci, iubito, dar dragostea noastră va învinge toate piedicile! Sunt sigur de asta, așa că nu-ți face griji!

Alături de el mă simțeam în stare să dărâm și munții ca să ne împlinim visul. Dar nu se întâmpla nimic. Mă angajasem și eu, dar banii pe care-i aduceam în casă abia reușeau să ne ajute să supraviețuim. După câteva luni, l-am întrebat pe Cătălin:

— Iubitule, nu există o altă soluție pentru realizarea visului nostru? în ritmul ăsta, nu știu când vom aduna banii necesari pentru casa la care visăm… Nu putem pune nimic deoparte. N-ar fi mai bine să plecăm din țară? am sugerat cu timiditate, gândindu-mă cum de nu avusese Cătălin ideea asta.

A sărit ca ars:

— Să plecăm în străinătate? în niciun caz, iubito! Nu mă duc eu să-i slugăresc pe alții! îmi ajunge cât o fac aici!

— Dar alții așa reușesc să strângă bani…

— Ce vrei să spui? Că sunt risipitor?

— Nu… Mă gândeam și eu…

— Lasă problemele serioase pe seama mea, tu trebuie să fii veselă. Prin căpșorul ăsta frumos nu trebuie să treacă gânduri atât de negre. Vreau să fii fericită, Oana! Vreau să fii ferici-tă cu adevărat! Vai, am întârziat! Mă așteaptă băieții să bem o bere! a spus și a plecat imediat.

Chiar dacă băieții de care vorbea Cătălin erau prietenii lui, chiar dacă erau acolo și prietenele sau nevestele lor, Cătălin nu mă lua niciodată cu el. Mă cam supărasem la început din cauza asta, dar m-a liniștit repede, zicându-mi că nu vrea să mă știe în acel mediu.

La câteva zile după discuția noastră, Cătălin a abordat problema din nou.

— Oana, știi, m-am tot gândit… Ar fi o soluție să… ne împlinim visul…

— Care?

— Să te întâlnești cu cineva… Un bărbat cu bani…

Am început să râd.

— Vai, ce glumă bună, Cătălin! Ăștia cu teșchereaua plină sunt pe toate drumurile! și mai ales în cercurile în care mă învârt eu. și nu au ce face decât să… Măi, Cătăline, tu ai băut? am devenit serioasă. Cum poți să-mi ceri așa ceva?! Vrei să mă prostituez? Pentru niște pârliți de bani? N-am nevoie de căsuță, nici de flori, nici de pomi!

— Cine vorbește de prostituție? Că doar nu te trimit la colț de stradă! Ieși o seară-două cu cineva, nu te obligă la nimic…

— Sigur că da, la nimic! Te-ai tâmpit? Crezi că ar plăti cineva doar așa, de dra-gul de a pierde vremea alături de mine? și, în fond, ce naiba ar găsi la mine? Chiar există cineva sau mă încerci? Te iubesc, omule, și nu-mi arde de prostii!

— și eu te iubesc, dar privesc mai departe, în viitor… Nu vreau ca peste cinci ani să locuim tot aici, ba să ne mai creștem și copiii aici.

— Nu mă culc cu altul!

— Nu-ți cer asta, ai înțeles greșit!

— Tu ai văzut de prea multe ori filmul „Propunere indecentă”! Dar eu nu sunt Demi Moore și nici Robert Redford nu cred că-i prin zonă. Du-te de-aici cu prostiile astea! Crezi în filme? Cine-i tâmpit să arunce un milion de dolari pentru o noapte de amor? și… ai văzut cum se termină!

— Cine vorbește de un milion de dolari? 0 garsonieră costă câteva mii, un apartament, dublu. M-aș mulțumi și cu atât…

— Eu, nu! Nu m-aș mai putea întoarce la tine după ce aș fi fost mânjită de un dobitoc gras, bătrân, dar cu bani!

— Oana! Eu te iubesc și am încredere în tine. Pentru mine, asta ar fi cea mai mare dovadă de dragoste.

— Tu chiar vorbești serios? Vrei să mă culc pe bani? Nu!

— Ce e o dată? Sau de două-trei ori? Te gândești că ești cu mine…

N-am mai stat să-l ascult. Nu pricepeam ce voia. își bătea joc de mine? II amuza discuția asta? Pe mine, nu. Cre-deam că îi trecuse, dar, după două zile, a reluat problema. și tot așa, până când am cedat.

— Bine, dacă ții neapărat… Hai să-l cunosc pe tip! Cine e?

— Mai întâi, hai să te pui puțin la punct! Ești frumoasă, dar natura mai trebuie ajutată nițel. Domnul Alexan-dru te-a văzut acum vreo lună și te-a plăcut. Vrea să te vadă, să te cunoască…

— Să se culce cu mine.

— Asta e decizia ta. Omul nu-ți impune nimic. Pur și simplu, vrea să te vadă.

— Unde și când?

— Accepți?

— Numai ca să scap de tine. M-am săturat să mă tot bați la cap… Îl văd, vorbesc cu el și gata! Nu vreau să te mai aud vreodată cu povestea asta. A doua oară când mai vorbești despre așa ceva, să știi că ne certăm rău!

0 săptămână mai târziu, din centru m-a luat o mașină trimisă de individ. șoferul m-a dus undeva, la un resta-urant plasat într-o pădurice.

— Domnul vă așteaptă pe terasă.

— Dar nici nu-l cunosc! Cum să-l recunosc?

— Atât știu. Treceți prin restaurant spre terasă. Vă așteaptă.

Am urmat indicațiile. Când am ajuns pe terasă, am văzut un tip ridicându-se de la o masă. S-a apropiat de mine:

Eu sunt Alexandru. Rămânem aici sau mergem în altă parte?

Am ridicat din umeri, nepăsătoare.

— Dacă rămâne alegerea mea… Mergem la munte! a hotărât el, într-o clipă. Vrei? Conta? Nu cred. Am ieșit din restaurant și ne-am îndreptat spre mașina personală. între timp, șoferul care mă adusese dispăruse.

Ce s-a întâmplat mai apoi? Am mers la Sinaia. Pe drum am vorbit, mai mult el. Ne-am cazat și ne-am oprit la restaurantul hotelului. Discuția a continuat să curgă. Aveam să constat că tipul nu era deloc ce-mi imaginasem, nu era nici bătrân, nici libidinos. Un bărbat la vreo patruzeci de ani, bine făcut, plăcut. Putea avea pe cine voia. De ce mă alesese pe mine? Probabil că gândurile mi se citeau pe față, pentru că mi-a spus:

— Nu știu ce ți-a zis Cătălin… Te-am văzut, mi-ai plăcut și am vrut să stăm puțin împreună.

— și ce presupune asta?

— Nimic din ce nu-ți place. Vreau să te simți bine alături de mine. Cât și cum rămâne alegerea ta.

— Pot să fiu sinceră? Mă simt ca o marfă scoasă pe tarabă.

— Putem să ne ridicăm și să plecăm înapoi.

Am șovăit o clipă. Nu mai făcusem de atâta timp o ieșire! îmi dorisem să merg la munte, la mare, dar lipsa banilor mă împiedicase. Iar de la Cătălin nu puteam aștepta altceva decât vorbe…

— Mi-ar plăcea să mai stăm puțin aici. Nu am mai fost la munte de… am uitat cât timp.

— Hai să ne plimbăm! a propus Alexandru.

S-a purtat extraordinar de frumos. Ne-am întors a doua zi, spre seară.

— Unde te las?

— Oriunde. Iau un taxi.

— Ne vedem vineri. Te aduce șoferul.

— Nu, mai bine ne întâlnim undeva. Cătălin mă aștepta. Discuțiile au început imediat. Voia să-i povestesc tot ce se întâmplase. Am refuzat. M-a întrebat de bani. La fel, nu i-am răspuns.

— Te-ai culcat cu el? Spune! îți place? Nu merita niciun răspuns. Voiam să-l văd cum fierbe. și parcă, dintr-odată, Cătălin mi s-a părut mic. Nu se întâm-plase nimic cu Alexandru, nu mă culcasem cu el, dar revenirea la Cătălin a fost ca un duș rece.

— Te mai vezi cu el?

— Da.

— și?

— Cătălin, tu m-ai aruncat în brațele acestui bărbat. Ce-ți închipuiai?

N-a vrut să-mi mai vorbească. Toată săptămâna m-a tratat cu o indiferență prost jucată. Vineri mi-am făcut bagajul și am plecat fără să-l avertizez. M-am întâlnit cu Alexandru și am plecat din nou la munte. Pe urmă, întâlnirile noastre s-au îndesit atât de mult, încât m-am mutat de la Cătălin. Alexandru mi-a închiriat la început o garsonieră, iar de curând mi-a cumpărat un apartament.

știu că relația cu el nu poate continua la infinit, fiindcă este însurat și are copii. Dar nu mă deranjează asta. Nu-mi fac nici griji pentru viitor, pentru că știu că Alexandru mă va ajuta. Relația dintre noi este bazată mai mult pe înțelegere decât pe altceva. Nu am primit bani de la el, nu mi-a plătit „serviciile”, așa cum a încercat să sugereze fostul meu iubit.

Ce a urmărit Cătălin? Să facă bani pe seama mea! Când și când, la câteva săptămâni, își amintește să vină să-mi spună că mă iubește. Zâmbesc. îmi place să-l văd cum se umilește.

A rămas tot în căminul de nefamiliști, în timp ce apartamentul în care stau acum îmi aparține. și Alexandru m-a ajutat să încep o facultate… și are rost să continui comparațiile? Nu! Sunt o femeie împlinită.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE