Mănăstirea Bistrița din Vâlcea – curiozități. Unde se află și ce poți vizita

Mănăstirea Bistrița: prima atestare documentară

Mănăstirea Bistrița este o emblemă a spiritualității și culturii românești. Situată în apropiere de satul cu același nume care aparține de comuna vâlceană Costești, mănăstirea ortodoxă este aflată în arhiepiscopia Râmnicului. A fost ctitorită între anii 1492 și 1494 de boierii Craiovești (Barbu, Banul Craiovei și frații săi Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul), având hramul Adormirea Maicii Domnului, aflăm de pe enciclopedia colaborativă OrthodoxWiki.org.

Această influentă familie boierească a jucat un rol crucial în viața politică și culturală a Țării Românești în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Prima atestare documentară datează din 16 martie 1494 și este un act – „Hrisovul de danie” – emis de Vlad Călugărul, fiul lui Vlad Dracul și frate după tată cu Vlad Țepeș, domn al Țării Românești la final de secol al XV-lea. În ultimii ani ai vieții, Barbu Craiovescu s-a călugărit la Mănăstirea Bistrița, unde a luat numele de Pahomie.

Legenda moaștelor Sf. Grigorie Decapolitul

În 1497, Barbu Craiovescu a adus moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul (780-842), un călugăr bizantin din secolul al IX-lea, cunoscut pentru călătoriile sale de propovăduire a credinței creștine în lumea bizantină. Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost adăpostite peste șase secole într-o mănăstire din Constantinopol. Potrivit tradiției, pentru a le feri de profanarea otomană, călugării care le păzeau le-au dus în Serbia. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, Banul Barbu Craiovescu a reușit să le achiziționeze și le-a adus la Mănăstirea Bistrița de Vâlcea.

Recomandări

Coreea de Nord și-a redeschis granițele. Primii români care au vizitat-o: „Am asistat la ziua de colectat fecale umane” | Interviu

Legenda spune că moaștele au fost cumpărate de la un negustor turc, care spera să primească în schimbul lor o sumă semnificativă de galbeni, echivalentă cu greutatea raclei cu moaștele Sfântului Decapolit. În mod miraculos, atunci când moaștele au fost așezate pe un taler al balanței, acestea păreau grele, dar în clipa în care Barbu Craiovescu a pus galbenii, balanța s-a echilibrat la o sumă mult mai mică decât se aștepta turcul. Vădit surprins, acesta ar fi exclamat: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage!”. Mai târziu, în anul 1656, domnitorul Constantin Șerban a oferit o raclă din argint pentru a adăposti sfintele moaște.

A fost restaurată de mai multe ori

Denumită și Mănăstirea Bistrița Olteană, mănăstirea vâlceană a fost distrusă din temelii în 1509 de Mihnea cel Rău, aflat în acea perioadă în conflict cu familia Craioveștilor. Într-un document al vremii se menționează că „mănăstirea Craioveștilor, carea o făcuse ei pre râul Bistriții din temelie o au risipit”. După îndepărtarea lui Mihnea Vodă de pe tron, lăcașul sfânt a fost reconstruit între 1515 și 1519, sub patronajul domnului Țării Românești, Neagoe Basarab, și tot prin eforturile boierilor Craiovești.

Recomandări

Prins cu droguri, Gheboasă a beneficiat de înțelegerea judecătorilor. Ce pedeapsă a primit

Pictura murală a fost atribuită meșterilor zugravi Dumitru, Chirtop și Dobromir, artiști ale căror nume sunt legate și de realizarea frescei Mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște, precum și de lucrările în piatră din ansamblul Curtea de Argeș. În 1683 mănăstirea a fost din nou reparată, în timp ce întregul complex monahal a fost supus unor ample lucrări de restaurare în 1856, dându-i-se forma pe care o are și astăzi.

Domnitorul Constantin Brâncoveanu a oferit mănăstirii un superb policandru (candelabru), împodobit cu ouă de struț și realizat la Viena, alături de diverse obiecte de cult, cărți liturgice și un clopot masiv de 800 kg. Mult mai târziu, în 1820, complexul monahal a fost pictat la inițiativa banului Grigore Brâncoveanu, potrivit valceaturistică.ro.

Ce se mai păstrează din vechea ctitorie

Biserica Mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea și întregul complex monahal au fost reconstruite de mai multe ori, astfel încât, astăzi, nu se mai păstrează aproape nimic din aspectul inițial al ctitoriei boierilor Craiovești, cu excepția bisericii bolniței, aflată în afară incintei, care a fost ridicată de Banul Barbu Craiovescu, în anii 1520–1521, se mai menționează pe OrthodoxWiki.org.

Recomandări

Român la protestul uriaș din Belgrad: „Asta e lupta noastră alături de poporul majoritar!”

În arhitectura monastică românească medievală, bolnița era o construcție sau un ansamblu de clădiri amplasate în apropierea unei mănăstiri ori a unei biserici, cu rolul de a oferi îngrijire persoanelor bolnave. Interiorul bisericii bolniței impresionează printr-o frescă remarcabilă, specifică tradiției paleologe târzii, perioadă în care în zona Balcanilor începuseră să-și facă simțită prezența influențele artistice ale iconografiei cretane. Lăcașul este dedicat praznicului „Schimbarea la față”. Mai târziu, vornicul Șerban Cantacuzino a adăugat un pridvor deschis, realizat din zidărie sprijinită pe stâlpi de piatră și pictat în stil brâncovenesc de Iosif ieromonahul și Hranite, în 1710.

Casa primei tiparniţe din Ţara Românească

Mănăstirea Bistrița din Oltenia reprezintă pentru români nu doar un important lăcaș de cult, ci și un centru de cultură deosebit. Demn de remarcat este faptul că aici a fost instalată prima tiparniță din Țara Românească, adusă de ieromonahul Macarie, alături de o legătorie de cărți bisericești. Potrivit unor specialiști, la inițiativa domnitorului Radu cel Mare (1495-1508), în acest așezământ monahal a fost tipărit, la data de 10 noiembrie 1508, „Liturghierul” slavon, sub coordonarea călugărului sârb Macarie. Aceasta a fost prima carte tipărită pe teritoriul românesc, conform relatărilor Doxologia.ro.

De asemenea, Mănăstirea Bistrița a fost locul în care ieromonahul Eftimie, egumen al așezământului sfânt vâlcean, a redactat în 1573 primul document mănăstiresc în limba română, denumit „Zapisul lui Eftimie”. Un alt reprezentant de seamă al școlii slavo-române a fost ieromonahul Mihail Moxa, care, în 1620, a tipărit „Cronica Universală”, iar în 1640 „Pravila de la Govora”.

Spital militar, orfelinat și școli

Un aspect demn de menționat este acela că, în timpul Războiului de Independență de la 1877-1878, la Mănăstirea Bistrița de Vâlcea a funcționat un spital militar, iar între anii 1883 și 1898, o școală militară. După 1917, a fost mutat aici Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina” din București, care a continuat să funcționeze în incinta mănăstirii timp de patru zeci de ani.

În afară de orfelinat, aici au mai fost înființate mai multe instituții educaționale, cum ar fi o grădiniță, o școală primară cu patru clase, un seminar monahal destinat călugărițelor și, ceva mai târziu, un liceu pentru fete orfane, care era dotat cu diverse ateliere de formare profesională, scrie Wikipedia. Toate aceste unități de învățământ au fost reunite sub egida „Asociației Acoperământul Maicii Domnului”, o organizație filantropică monahală unică în peisajul monahismului românesc.

Un alt element distinctiv al acestui așezământ a fost existența unui atelier faimos de confecționare a covoarelor „persane”, reflectând tradiția zonei în creșterea oilor și prelucrarea lânii. În incinta mănăstirii funcționa un dispensar medical, dedicat îngrijirii locuitorilor din comuna Costești și a muncitorilor forestieri. Acesta era condus cu devotament de o doctoriță-călugăriță, formată profesional prin susținerea comunității monahale.

Mănăstirea Bistrița în prezent

Mănăstirea a fost transformată printr-o hotărâre a Sfântului Sinod în mănăstire cu obște de maici. Dar, în 1948, odată cu instaurarea regimului comunist, activitatea școlară din cadrul mănăstirii a fost desființată. Autoritățile de atunci au ordonat deportarea a două sute de călugărițe greco-catolice din mănăstirile Obreja și Jucu la Mănăstirea Bistrița, unde au fost supuse presiunii de a renunța la apartenența la Biserica Română Unită cu Roma.

După un timp, stareța ortodoxă a raportat autorităților comuniste că mai multe maici ortodoxe începuseră să manifeste tendințe de a trece la catolicism datorită influenței și respectului câștigat de maicile greco-catolice din Ardeal. Drept urmare, a fost interzis contactul dintre maicile ortodoxe și cele greco-catolice, iar acestea au fost treptat dispersate în alte locații, iar superioarele lor au fost arestate de Securitate.

În 1959, mănăstirea a fost desființată, iar călugărițele au fost trimise „acasă”. A urmat o perioadă ceva mai favorabilă pentru copiii cu deficiențe mintale, mai mult sau mai puțin grave, cunoscuți în termeni medicali drept oligofreni. În clădirile fostei mănăstiri a funcționat, și încă funcționează, o școală specială dedicată acestor copii. Aici, ei au fost instruiți atât teoretic, la nivelul lor de înțelegere, cât și practic, sub îndrumarea unor maeștri talentați. Copiii au realizat lucrări din lemn masiv sculptat, inclusiv mobilier, unele dintre aceste produse fiind chiar exportate.

Totuși, în 1984, sub îndrumarea Preasfințitului Gherasim Cristea, episcopul Episcopiei Vâlcii, Argeșului și Oltului, s-au deschis noi perspective pentru viața monahală de aici. Acesta a reînființat mănăstirea, refăcând clădirile și, sub pretextul înființării unui muzeu al tipografiei, a început să repopuleze așezământul monahal. Începând cu 1999, stăreția Mănăstirii Bistrița a preluat și Mănăstirea Arnota, transformând-o din mănăstire de călugări în mănăstire de maici, notează Wikipedia.

Ce poți vizita la Mănăstirea Bistrița

Fie că ești amator de istorie, spiritualitate ori pur și simplu vrei să descoperi locuri noi, la Mănăstirea Bistrița de Vâlcea și în împrejurimi există câteva obiective turistice și atracții de neratat. Astfel, deasupra mănăstirii, în peretele stâncos al cheilor Bistrița, se află Peștera Liliecilor, un loc care poate fi vizitat doar cu permisiunea personalului lăcașului sfânt. O potecă lată, mărginită de versant și o balustradă metalică, te ghidează până la intrarea în peșteră, un traseu ce poate fi parcurs în aproximativ un sfert de oră.

La mică distanță de mănăstire, la intrarea în comuna Costești, se află muzeul în aer liber al Trovanților, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Comuna-Costești.ro. Descoperiți în 1994 de un grup de arheologi, trovanții sunt formațiuni pietroase deosebite, cu o textură și o formă ieșite din comun, adesea întâlnite sub formă de sfere sau alte configurații sferice. Acestea sunt alcătuite în principal din carbonat de calciu, care se dezvoltă în regiuni cu soluri încărcate de calcar.

Un alt obiectiv turistic este Mănăstirea Arnota, care a fost ridicată de Matei Basarab în 1633, pe fundațiile unor biserici necunoscute. Un rol important în consolidarea și înfrumusețarea ei l-a avut Constantin Brâncoveanu, care a adăugat pridvorul și turla, precum și catapeteasma, un element deosebit de important al mănăstirii.

Pe drumul asfaltat care urcă din Costești spre Arnota, înainte de podul ce trece peste râul Bistrița, un panou te avertizează că urmează să intri în Cheile Bistriței. Moara cu joagăr din cătunul Ciorobești este amplasată pe malul drept al râului Pietreni, iar aici se poate ajunge pe o potecă ce se desprinde din DJ 646A, Costești-Pietreni. Ansamblul se compune din două unități, moara și joagărul, acționate în comun printr-o turbină hidraulică.

Citeşte şi despre alte mănăstiri din România!

Urmărește-ne pe Google News