Mi-am pierdut memoria, dar mi-am găsit un iubit

Fericită că am luat licența cu 10, mă îndreptam grăbită către mare. Sora mea și prietenul ei erau acolo împreună cu alți amici și mă așteptau. Promisesem că, dacă voi lua notă mare, am să dau o petrecere pe cinste.

M-am ținut de cuvânt și, înainte de a pleca din oraș, am făcut aprovizionarea. Am umplut portbagajul mașinii cu bere, vin, sucuri, whisky, gin și alte băuturi menite să producă o atmosferă de neuitat. Fără să-mi dau seama, mi-am lăsat până și ultimii bani din portofel la supermarket.

Așadar, mă îndreptam spre Costinești cu mașina mea Volkswagen Polo. Pe la jumătatea drumului, s-a aprins în bord becul ce îmi arăta că benzina era pe sfârșite.

Am oprit la prima benzinărie care mi-a ieșit în cale și am umplut rezervorul. Am scos cheile din contact și am intrat ca să plătesc.

în fața mea stătea un tânăr casier cum rar mi-a fost dat să întâlnesc într-o benzinărie. Era înalt, brunet, cu ochii verzi și avea niște bicepși… mamă-mamă! M-am uitat la el, apoi la suma pe care trebuia să o plătesc. Am scos portofelul din geantă și abia atunci am realizat că nu aveam bani.

M-am înroșit și am început să mă fâstâcesc.

— Numai puțin, plătesc imediat… Să vedem…

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

— E vreo problemă? a întrebat casierul.

Mi-am amintit că aveam un card la mine care avea bani pe el.

— Nu, nu e nicio problemă. Plătesc cu cardul!

Am scos cardul și i l-am dat. L-a introdus în aparat.

— PIN-ul dumneavoastră, vă rog! Mi-a dat aparatul pe care trebuia să tastez codul PIN. M-am uitat la el în încercarea de a-mi aminti cele patru cifre magice care să mă ajute să-mi plătesc benzina.

— Ați mai plătit cu cardul? Trebuie să tastați codul PIN, cel format din patru cifre și să apăsați pe „Enter”.

— Da… dar…

— Dar?

— Offf, iertați-mă! Am uitat PIN-ul. încerc să mi-l amintesc.

Mă înroșisem ca racul și nu știam pe unde să scot cămașa. Eram atât de nervoasă pe mine, că îmi venea să-mi dau palme.

— în regulă! a spus casierul. Liniștiți-vă și o să vă amintiți. în stare de relaxare, creierul vă ajută mai mult. Suntem doar noi în benzinărie, nu ne grăbește nimeni.

Am crezut că mă ironiza, dar el vor-bea cât se poate de serios.

— Mă simt îngrozitor. Tocmai am dat licența și acum mă îndrept spre mare. Am fost atât de fericită, că nu m-am mai gândit la nimic. Am făcut cumpărături și am rămas fără bani. Sunt așa amețită!

— E normal să fie așa. După asemenea emoții! înțeleg că ați luat notă mare?

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

— 10!

— Felicitări!

— Mulțumesc!

— și eu am luat tot 10!

— Oau, felicitări! Dar nu înțeleg… De ce lucrați aici?

— Aa, aici?! Sunt numai în trecere. țin locul unui amic. și-a luxat piciorul și lipsește azi. Ca să nu-și piardă postul, îi țin eu locul.

— Sunteți de apreciat! Nu prea am întâlnit oameni dispuși să facă asemenea sacrificii pentru prieteni.

— Nu e niciun sacrificiu! îmi face plăcere să lucrez.

— Uraa! Mi-am amintit!

— V-ați amintit PIN-ul? Excelent!

— Nu. Mi-am amintit că îl am notat pe telefon.

Am scos telefonul și am încercat să-l deschid. Era închis. Rămăsese fără baterie. îmi cerea codul PIN!

— Nu se poate! îmi cere PIN-ul! Casierul a început să râdă.

— Vă propun ceva: plătesc eu benzina și mâine, când termin serviciul, ne vedem la mare și îmi înapoiați banii.

— Vai, nu, nu pot să accept! Mă simt atât de prost… Poate nu o să mă credeți, dar am terminat ASE-ul. Nu am greșit

nicio cifră până acum. Nu înțeleg ce mi se întâmplă!

— Nu vreau să vă fac să vă simțiți prost… Ca să fiu sincer, încerc să vă agăț!

A fost rândul meu să râd în hohote.

— Câtă sinceritate! Problema e că…

— Aveți prieten?

— Nu, nu asta e problema! Nu am prieten. Dar cum o să comunicăm? Mi-am uitat codul și de la telefon. Nici nu știu cum să o găsesc pe sora mea! Costineștiul e mare!

Recomandări

Emmanuel Macron spune că „Europa ar putea muri”. Propunerile șefului statului francez pentru recăpătarea „autonomiei strategice”

— Eu sunt Radu! mi-a zis casierul și a întins mâna.

— Alina, încântată de cunoștință!

— Alina, uite ce îți propun: eu am două telefoane. îți dau unul dintre ele până mâine. știi numărul surorii tale pe dinafară?

— Da!

— 0 suni pe sora ta și aflăm unde e cazată în Costinești. Eu plătesc benzina, tu mergi la mare. Te voi suna pe numărul meu și ne întâlnim mâine.

Nu-mi venea să cred câtă bunătate și încredere găseam la un străin. îmi era greu să accept oferta lui, dar nici nu aveam altă soluție. Radu îmi plăcea atât de mult! Deja mă imaginam stând în brațele lui, pe plajă.

— OK, Radu. Mă văd nevoită să accept oferta ta. Promit că mâine îți voi înapoia banii plus dobândă!

— Chiar te rog să îmi dai dobândă! Am plecat.

Pe drum tot mă gândeam cum am intrat într-o benzinărie și am alimentat, am plecat fără să plătesc, ba și cu tele-fonul casierului în buzunar. Am ajuns la Costinești și i-am povestit surorii mele toată peripeția.

— Ce soră rătutită am! a exclamat. Uite, ai aici bani să-i înapoiezi băiatului când vine, a spus ea și mi-a dat un plic cu câteva bancnote. Am reușit în acea seară să îmi amintesc cele două coduri PIN, de la telefon și de la card. Poate asa a fost să fie!

A doua zi dimineață, a sunat Radu.

— Hei, Alina, pe unde ești?

— Sunt pe plajă cu sora mea și gașca veselă de prieteni.

— Pe plaja din Costinești?

— Da.

— Perfect! și eu sunt tot aici. Dă-mi un punct de reper ca să te găsesc.

Ne-am recunoscut de la distanță. Ne-am îmbrățișat strâns.

— Mi-a fost dor de tine! a spus Radu. Am scos plicul și i l-am întins. Radu

nu l-a luat.

— îți mulțumesc, Radu! Nu știu ce aș fi făcut fără tine!

— Parcă spuneai ceva de dobândă ieri?

— 0, da, sigur. Spune-mi, ce sumă ai vrea să îți înapoiez?

— Dobânda pe care o vreau de la tine nu are preț! a mai spus Radu și m-a sărutat.

Așa a început relația noastră. Au trecut de atunci doi ani. Avem o viață minunată împreună și ne potrivim perfect. Radu e mai mult decât mi-am dorit să fie un bărbat. Adesea glumim când ne amintim cum ne-am cunoscut.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News