Movieland – „o copie perfectă” a parcului din Orlando

Situat pe malul Lacului Garda, Movieland de la Canevaworld impresionează prin atracțiile inspirate direct din celebrele parcuri din Florida și Hollywood.

„Nu numai că era un parc cu tematică cinematografică, precum Universal Studios din Florida, dar arăta și exact ca unul real. Avea chiar și marele arc auriu din fața parcului.”, povestește Jen Galle, fană declarată a parcurilor din Orlando.

Prețul este unul greu de ignorat: 31 de lire sterline pentru adulți (circa 181 lei), comparativ cu peste 100 de lire sterline (aproximativ 585 lei) pentru o zi la Universal Orlando Resort.

Atracții inspirate din blockbustere

Printre cele mai populare atracții ale parcului Movieland, din Italia, se numără:

  • Shark Park, inspirat de celebra atracție „Jaws”, atracție închisă acum în Florida.
  • We Are Back: Kids from the Future, aproape identică cu fosta atracție „Înapoi în viitor” din Orlando.
  • Aventura jurasică, care amintește de zona „Jurassic Park” din Statele Unite.
  • Diabolik Invertigo este un roller coaster inspirat de universul super-răufăcătorilor din benzile desenate, destinat amatorilor de adrenalină și comparabil ca experiență cu celebrul Incredibilul Hulk din Orlando.

„Nu ne-a venit să ne credem ochilor când am ajuns la Shark Park – își creaseră propria versiune a atracției Fălci de la Universal”, spune Jen.

„În timpul turului, oaspeții au parte de un șoc când un mare rechin alb iese din apă – foarte asemănător cu versiunea din Florida!”

Spre deosebire de turul din culisele Universal Studios Hollywood, unde filmele sunt autentice, în versiunea italiană producțiile sunt fictive.

Experiență de vacanță la preț redus

Vizitatorii pot întâlni personaje celebre, pot vedea spectacole live și se pot bucura de preparate ieftine, înghețata costă doar 2 lire (aproape 12 lei) , iar un hot dog aproximativ 5 lire (aprox. 29 lei).

„Per total, am considerat că Movieland oferă un raport calitate-preț excelent”, adaugă Jen.

În plus, parcul este ușor accesibil: se află la doar 35 km de Verona și are transport gratuit cu autobuzul din gara Peschiera.

Merită vizitat?

Chiar dacă Movieland nu are „calitatea impecabilă” a originalului din Orlando, rămâne o variantă atractivă pentru pasionații de filme și distracții.

„Dacă vrei distracție cinematografică ieftină într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, atunci merită cu siguranță o vizită!”, concluzionează Jen.

„La doar 31 de lire sterline pentru adulți și 24 de lire sterline pentru copii, Movieland nu are calitatea impecabilă pe care ai aștepta-o de la omologul său din Orlando, dar asta nu te va împiedica să te distrezi – mai ales când economisești atât de mulți bani.”

Tot lângă lacul Garda este situat și cel mai mare parc de distracții din Italia, Gardaland, deschis în 1975.

Recent, parcul de distracții Europa Park a depășit Walt Disney World și Universal Studios și a fost desemnat cel mai bun parc tematic din lume pentru a zecea oară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.