N-a fost pe lume mireasă mai tristă ca mine!

M-am măritat de foarte tânără, la nici optsprezece ani. N-au trecut decât patru ani de-atunci, dar peste mine parcă au trecut mai bine de cincizeci. E drept că, la țară, fetele se mărită repede, de teamă să nu rămână fete bătrâne. Eu nu de teamă am făcut-o, ci din pricina lui Cosmin, care era profesor de fi-zică la școala din comuna noastră. M-a oprit într-o zi pe uliță și m-a întrebat dacă tatăl meu, preotul paroh, e acasă.

— Da’ de ce-l căutați?

— Vreau să-mi dea un sfat…

într-o altă zi însă, când i-am apărut în față așa, întâmplător, mi-a zâmbit și m-a întrebat ce mai fac.

— Bine, mulțumesc! am zis eu și am simțit cum îmi iau foc obrajii.

Mă intimida felul în care se uita în ochii mei și cum îmi vorbea, de parcă ne-am fi cunoscut de mult timp. îmi plăceau privirea lui pătrunzătoare și zâmbetul lui.

— îți place să pescuiești? m-a întrebat el, brusc.

Cine mai văzuse la noi în sat fată la pescuit? Până să-i dau un răspuns, a continuat:

— E o baltă pe aici, pe aproape. Ce zici, mergem amândoi într-o zi la pescuit?

Am dat din cap că da, că de vorbit nu puteam, amuțisem.

— Bine, sâmbătă dimineață, la ora nouă, ne vedem la marginea satului.

S-a urcat pe bicicletă și dus a fost. M-am perpelit toată noaptea, căci mă gândeam că, de fapt, îmi dăduse o întâlnire. Abia acum începeam să mă sperii puțin. Parcă nu eram pregătită, dar nici nu puteam da înapoi.

La ora stabilită, eram la marginea satului, cu un coș cu merinde în brațe. L-am văzut cum vine, de departe, pe bicicletă. Ajuns lângă mine, a coborât, mi-a luat din brațe coșul și l-a pus pe portbagaj, apoi m-a luat de mână.

— Hai să vezi ce loc minunat am găsit! Cred că vom prinde mult pește!

Am mers pe marginea lacului, până am ajuns într-un stufăriș. De jur-împrejur, numai stuf, nici țipenie de om. Se auzeau numai broaștele. Mi s-a făcut frică.

— N-ai de ce să te temi, ești în siguranță cu mine. Uite, stai aici, pe pătura asta, e păcat să-ți murdărești rochia!

și-a pregătit ustensilele, după care mi-a dat și mie o undiță și mi-a arătat cum s-o mânuiesc. Mă mai liniștisem. La un moment dat, Cosmin s-a întors spre mine. Ochii îi luceau într-un mod ciudat.

— Așa-i că mă placi? Am lăsat privirea în jos.

— Hai, recunoaște! Mie-mi ești foarte dragă, te știu de mult…

M-a luat în brațe și m-a sărutat. M-am lăsat moale în brațele lui, parcă pluteam. La un moment dat, am simțit cum mâna lui alunecă pe sub rochia mea și am încercat să mă desfac din îmbrățișare.

— Ssst! mi-a șoptit el la ureche, nu e nimeni aici, stai cuminte, că știu ce vrei, altfel n-ai fi venit până aici…

Mi-a pus mâna la gură și, oricât m-am zbătut, a fost mult mai puternic decât mine.

— Hai, nu plânge… mi-a zis el, în timp ce se încheia la pantaloni. Să nu spui că nu ți-a plăcut. Crezi că taică-tău o să te creadă? Sau o să mă creadă pe mine, că te iubesc și că vreau să te iau de nevastă? Că doar nu degeaba ai tu zestre, ca fată de popă, nu-i așa? Hai, îmbrăcarea!

Așa s-a desfășurat prima mea experiență sexuală. Eram o copilă, iar Cosmin a distrus tot ce era mai frumos în sufletul meu. L-am implorat să nu spună nimănui nimic, să mă lase în pace.

— Dar cine a zis că o să pomenesc ceva despre ce s-a întâmplat aici? și, la urma

urmei, ce s-a petrecut aici? Eu am să vin la taică-tău să te cer de nevastă, tu nu m-ai auzit? Cum să-l refuze pe profesorul de fi-zică din comună, care i-a cerut sfaturi de viață și i-a arătat atâta evlavie și credință în Cel de Sus?

— De-aia îl căutai pe tata? Ca să-l amăgești?

— Cum să-l amăgesc? Se poate? Seara, într-adevăr, a venit la noi acasă și m-a cerut de nevastă, așa cum a zis. Ar fi trebuit să strig atunci, în gura mare, ce mi se întâmplase, dar mi-a fost rușine. Poate că tata nici nu m-ar fi crezut, deși părinții mei mă crescuseră cu frică de Dumnezeu. Oricum, am tăcut. Tata a fost plăcut surprins de o asemenea cerere.

— Ano, domn’ profesor zice că vă iubiți și ați hotărât să vă căsătoriți. Așa-i?

Aveam lacrimi în ochi, dar tata a crezut că de bucurie, fiindcă am dat din cap că da. Dar numai eu știam ce era în sufletul meu… Speram ca tata, care ascultase atâția oameni la spovedanie, care putea să vadă în sufletul oamenilor, să-și dea seama că e ceva în neregulă și să oprească această căsătorie. Dar el n-a văzut nimic. A zis:

— Mi s-a părut mie că roșește fata asta a noastră când, uneori, vorbeam de tine, dar n-am știut că lucrurile sunt atât de serioase… Bine, sunt de acord, aveți binecuvântarea mea.

Am început să plâng. îmi venea să urlu, să spun totul, dar iarăși m-am oprit…

— Ia uite-o, mai și plânge! a zis tata, luându-mă pe după umeri. Când facem nunta? Că, drept să-ți spun, mă așteptam la așa ceva, când am văzut că mai mult de zece clase nu vrea să facă…

— Păi, cât mai repede, tată-socrule! Pot să-ți zic așa, nu? Cred că nu te superi…

Erau deja prieteni la toartă. Iar eu eram singură cu necazul meu. Nu-i puteam spune nimic nici mamei, care întotdeauna mă acuza – și pe nedrept – că îmi fug ochii după băieți.

— Ești fată de preot, puțină decență, îmi zicea ea trăgându-mi una după ceafă, ca să mă învăț minte, să nu mai ies la poartă, cu fetele care, după ea, mă învățau la rele.

Dacă i-aș fi spus ce mi se întâmplase, cu siguranță că ar fi dat vina tot pe mine. Așa că am tăcut și m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea putere să trec peste încercarea asta. Am mers până într-acolo încât să-mi spun că, poate, m-am înșelat eu, poate că el mă iubea, chiar dacă era mai brutal, că nu voia doar zestrea mea, că nu era un vânător de zestre. și, poate, cu timpul, aveam să uit ce-mi făcuse, să ajung să-l iubesc.

Nunta au stabilit-o pentru toamnă, să se facă tulburelul.

— Avem răbdare până atunci, a zis Cosmin, lingușindu-se pe lângă tata. Atâta mă bucură că te voi avea ca socru, părinte! Ai să-mi fii duhovnic toată viața! Cu dumneata alături, n-am cum călca strâmb!

— Am încredere, a zis tata, încântat de vorbele pe care le auzea. Așa să fie, cum zici, fiule!

Așa a început calvarul meu. Cosmin venea în fiecare zi pe la noi. După ce-l peria pe tata, mă copleșea pe mine cu drăgălășenii, dar îmi șoptea la ureche și alte vorbe, cu alt sens:

— Vezi, să nu faci fițe! Auzi, nu te uita urât la mine?! Ce, ai uitat că mă iubești și că ai tras de mine să mergi la pește?

Pentru ca necazurile mele să nu se oprească aici, mi-am dat seama, după vreo două luni, că am rămas însărcinată. Cu teamă, i-am spus lui Cosmin. S-a uitat la mine lung și n-a zis nimic, dar, când a venit tata în seara aia acasă, și-a compus o figură tristă, neagră de supărare.

— Tată-socrule, eu credeam că suntem oameni serioși! Nu să vin eu și să plătesc oalele sparte de altul… Fata dumitale este ea drăguță, deșteaptă, dar e cam fâșneață. Acum vine și-mi spune că a rămas grea cu mine, când eu nici n-am atins-o?! Nu-i corect ce mi-a făcut…

— Stai, stai, că nu înțeleg, a zis tata, negru la față. Cum adică ești gravidă? și Cosmin nu s-a atins de tine?

— Ba da, ba da, el e, am zis eu plângând. Minte!

— Să taci, auzi? a urlat tata și, jap, mi-a tras o palmă peste față. Că mi-a zis mie maică-ta cum îți fug ochii după băieți! Cine știe cu cine…

— Stați, oameni buni! a intervenit Cosmin. Eu o iubesc pe Ana, cu toate păcatele ei, și sper s-o aduc pe calea cea bună, s-o fac femeie de casă, de-asta și insist atâta, că altfel mă duceam în lume, vă dați seama. Eu zic așa: iau totul asupra mea. Mi-e foarte greu să trec peste asta, vă dați seama, să cresc toată viața copilul cine știe cui, care poate-și râde de mine, dar dragostea e mai presus de orice. A păcătuit, a păcătuit, chiar și în Biblie scrie că acela care nu e păcătos să ia piatra și să lovească. Eu nu pot s-o fac.

Tatei i-au dat lacrimile și l-a îmbrățișat.

— Dumnezeu să te răsplătească pentru bunătatea ta, fiule, pentru rușinea de care ne-ai scăpat. Că de răsplătit aici, pe Pământ, am eu grijă…

Așa i-a păcălit Cosmin pe ai mei. Din clipa aia, eu eram oaia neagră, iar el, cel care salvase onoarea familiei mele. Am vrut să mă omor, dar m-a ținut în viață gândul că ucid și un suflet nevinovat. Ce vină avea copilul acela pentru ce mi se întâmplase mie? Gândul ăsta mi-a dat putere. Am încercat să ignor ce se întâmplă în jurul

meu, să nu mai văd privirile prefăcute ale lui Cosmin și jocurile lui perfide. Eu zic că Dumnezeu mi-a dat totuși putere să rezist.

A venit și ziua nunții… Cred că n-a fost mireasă pe lume mai tristă ca mine. Invitații credeau că nu mă simt bine, așa că am fost lăsată în voia mea. Iar noaptea nunții a fost iarăși un coșmar, identic cu cel trăit pe marginea lacului. Cosmin a fost la fel de brutal ca prima oară.

— Așa, a zis Cosmin dimineața, când s-a trezit. Acum nu mai am decât o grijă: cum să ies din văgăuna asta!

— Ce vrei să spui?

— Da’ ce, credeai că o să rămân în fundul ăsta de lume? m-a întrebat el, rânjind.

în șase luni, a aranjat să fie mutat la oraș, tot la o școală generală. Cum eu mai aveam puțin până să nasc, i-a convins pe ai mei că cel mai bine ar fi, până se naște copilul, să rămân aici, cu ei.

— Eu o să fiu plecat de-acasă toată ziua, iar Ana ar rămâne singură și mi-ar fi teamă tot timpul că i se întâmplă ceva… Mai trag eu o fugă de la școală acasă, dar știți doar cum e într-un loc nou, trebuie să te afirmi, să stai mai mult la serviciu.

— Da, ai dreptate, a zis tata. Maria va rămâne la noi până naște copilul.

Așa am rămas eu să nasc acasă, în sat. Cosmin s-a dus la oraș și dus a fost! Mai dădea sâmbăta pe la noi, să-i ceară bani tatei, pe motiv că închiriase un apartament pentru noi și voia să-l pregătească pentru când vom ajunge eu și copilul acolo.

— E un om extraordinar! îmi zicea tata. Așa bărbat eu n-am mai pomenit!

Nu puteam spune nimic, cum să-l contrazic? La vremea sorocului, am născut o fetiță, iar Cosmin a venit să ne vadă abia după o lună.

— Putea să vină mai repede, am cârtit eu, ca să-l critic.

— Nici nu e de mirare că a venit așa de târziu, a zis tata. Dacă nu e copilul lui… Bine că a venit, totuși.

Cosmin s-a purtat ireproșabil: cadouri, pupături, de ziceai că e cel mai îndrăgostit soț din lume.

— 0 să recunosc copilul, ca și cum ar fi al meu, i-a zis el tatei care, drept răspuns, l-a îmbrățișat.

A stat două zile, cât să mai ia niște bani, și apoi a plecat și, de atunci, n-a mai auzit nimeni de el. Am aflat mai târziu că luase împuternicire atunci de la tata pentru a scoate bani din bancă. Tata, naiv, i-a dat. Eu am auzit doar frânturi de discuții între ei, pe care le-am pus mai apoi cap la cap.

— Tată-socrule, fă-mi și mie o hârtie pentru la bancă, să nu te mai bat toată ziua la cap, să-ți cer cu țârâita… zicea Cosmin.

— Bine, fiule, dar pentru ce-ți trebuie chiar atâția bani?

— Cum pentru ce? Ca să cresc copilul ăsta, care o să fie al meu, deși nu eu l-am făcut!

Trei luni a sperat tata să primească un semn de la el. în casa noastră, era o atmosferă de-ți venea să-ți iei lumea în cap. Eu am fost prima care a înțeles cum stau lucrurile și m-am gândit că e timpul să afle și tata adevărul, chiar dacă se supăra pe mine. Așa că, într-o dimineață, m-am dus la biserică și m-am așezat la rând, pentru spovedanie. Când m-a văzut, tata a tresărit puțin, dar m-a ascultat. N-a zis nimic după aceea, decât cele bisericești, pe care era obligat să le spună. Am înțeles însă, din privirea lui, că nu mă ierta.

— Nu te cred, mi-a zis el acasă, între patru ochi. Minți! Cine știe ce i-ai spus băiatului ăstuia și acum dai vina pe el!

— Da? ți-ai verificat conturile?

Parcă am pus paie pe foc. N-am înțeles niciodată cum putea fi tata un om atât de blând cu străinii, iar cu mine să se poarte așa de urât, să nu dorească să fie aproape de sufletul copilului lui. Nici când a descoperit că ginerele îi golise contul din bancă n-a încetat să mă învinovățească.

Am înțeles atunci că nu mai puteam sta în casa aia. într-o dimineață, mi-am luat copilul și am plecat la Sibiu, unde am o verișoară.

Mi-a fost teamă că n-o să mă primească, dar, după ce i-am povestit prin ce trecusem, i s-a făcut milă de mine și a acceptat să rămân la ea. Ba, mai mult, m-a ajutat să-mi găsesc și un serviciu, ca vânzătoare la un magazin. De fetiță avem grijă împreună. într-o zi, am să-i răsplătesc bunătatea de care n-am avut parte în casa părintească. Acum o săptămână, vară-mea a aflat că soțul meu mi-a trimis acasă actele de divorț. în sfârșit, o să scap definitiv de el!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE