Ne-am păcălit reciproc până când ne-am căsătorit

Totul s-a întâmplat din cauza tatălui meu. E pus numai pe muncă și pe căpătuială. Inima lui e o pușculiță de bani. Cred că de aia l-a părăsit mama, pe vremea când eu abia ieșisem din scutece. M-a crescut bunica, dar cum am terminat clasa a opta, m-a luat tata-n primire, să-l ajut la muncă. Să nu credeți că murea de foame dacă nu eram eu. Taică-meu e un om bazat, are o ditamai ferma de legume. Din asta trăiește, dar prost, dacă mă-ntrebați pe mine. Umblă cu pantofi scâlciați și cu cămăși roase, dar cine-l cunoaște știe că pune ban pe ban pentru viitor. Al meu? Nici vorbă! Abia am reușit să-l conving să fac liceul la seral. M-a lăsat numai până într-a zecea.

— Pierzi timpul și banii cu moftul ăsta al tău, băiete! Ce să faci tu cu liceul?

— Poate-mi găsesc un job sau fac facultate…

— Ce? Universitatea de șomeri? Nicăieri în lume n-o să faci tu avere ca aici! Pentru ce crezi că mă spetesc eu? Pentru ce am făcut căsoaia asta aici, la margine de Iași? Cui crezi că au să-i rămână toate astea, dacă nu ție?

— Deocamdată, astea-s ale tale. Mi-oi face și eu un rost în viață, poate cu capul…

— Adică eu mi-s prost? Crezi că averea se face fără cap?

Concluzia a fost ca eu, marele cap sec cu aere de intelectual, să las mofturile deoparte și mă apuc serios de treabă. Așa s-a făcut că, până la douăzeci de ani, n-am mai învățat decât să plivesc, să sap, să însămânțez, să culeg și să car cu spatele. Pe urmă, cu duba tatei. Nici nu știu cum au trecut anii ăștia, că n-aveam timp să gândesc.

Asta, până într-o seară, când mi-a zis tata, preocupat, cică, de soarta mea:

— Măi băiete, da’ tu n-ai vrea să-ți găsești o fată? Vreau să ai familie, știi cum se zice: copiii făcuți la tinerețe sunt cei mai sănătoși. Ei?

M-am uitat năuc la el și m-am întrebat: să-l înjur sau să tac? Am ales să nu fac nici una, nici alta.

— Tu crezi că s-ar uita vreo fată la mine? La mâinile astea negre, cu glodul intrat în piele? Cu fața asta neagră? Cu lațele astea încâlcite?

— Ei, lasă, că om face noi cumva, a zis tata, cu voce domoală. Uite, îți dau niște bani să mergi să te tunzi, să-ți iei haine ca lumea, să ieși în oraș.

în noaptea aia mi-am dat seama cum mi-a furat tata toți anii în care cei de seama mea n-au altă grijă decât să-și termine liceul, au internet, se duc la filme, la mare, au gașcă, au gagici… Eu ce aveam? Nimic! Doar o viață de sclav. Trebuia să plec, să-mi iau viața-n mâini.

Zis și făcut. Am păstrat banii de la tata, care s-a arătat incredibil de darnic, și mi-am pregătit în ascuns plecarea. Am avut norocul să-mi găsesc de lucru în Italia, pe un șantier. M-a ajutat un fost coleg din Iași. Casă, masă și cinci-șase sute de euro pe lună, pentru început. Nici nu i-am zis tatei că plec, o lună mai târziu, dar i-am lăsat un bilet. Nu de alta, dar mi-era să nu mă caute cu poliția.

Acolo, în Italia, la Trieste, m-am trezit azvârlit de avion în altă lume. Noroc că locuiam într-o baracă pentru muncitori, altfel aș fi murit de-atâta lux în jurul meu! Patronul m-a ales să fac parte dintr-o echipă care zugrăvea o vilă din oraș. Mamă cum arătau vila aia și grădina, adică parcul cu lac și piscină! Acolo am cunoscut-o pe Ana, o fată ca un viezure, mică, slabă și vioaie. N-aș fi întors capul după ea, dar mă înveselea. M-am bucurat când mi-a vorbit prima oară, într-o română neaoșă.

— Cum te cheamă? Vrei o cafea? Dintre toți vlăjganii care lucrau acolo, taman pe mine m-a ales. Pesemne fiindcă eram singurul român.

— Aș vrea mai bine să-mi spui cum de vorbești așa bine românește.

— Mama e româncă și nu vreau să pierd limba maternă.

— Te ajut eu s-o păstrezi. Poți să-mi dai o cafea când termin de lucru.

Am petrecut cu Ana o seară aproape romantică, ne-am bălăcit cu picioarele în lac, am băut bere și am sporovăit. Simțeam că mă place. și admiram doar istețimea și veselia, ceea ce nu era de colo. Când am aflat că e fiica proprietarilor, parcă mi-am schimbat un pic impresia… Am sărutat-o. și mi-a plăcut!

Mi-a povestit că locuia acolo de când maică-sa se măritase cu un om de afaceri italian. Acum era studentă și își sacrificase vacanța ca să supravegheze lucrările la casă, în timp ce ai ei își petreceau vara în America. M-am umflat și eu în pene cu ce am putut: i-am zis că tata avea o mare fermă agricolă, că avem bani să-i întorci cu lopata.

— și ce cauți aici, cu trafaletul în mână? De ce nu ești la facultate sau acasă, la fermă?

— Păi… m-am cam certat cu taică-meu. I-am cerut să lase o parte din afacere pe mâna mea, dar n-a fost de acord. Acuma îl pedepsesc. Nici „pa” nu i-am zis; vreau să-i arăt că eu pot fără el, dar el nu poate fără mine.

— și dacă poate? m-a întrebat ea. I-am răspuns în gând: „Păi, dacă te iau de nevastă, îl fac knock-out pe taică-meu!”. Totul era ca eu, un ajutor de zidar fără liceu, din Moldova, să conving o studentă bogată din Italia să se mărite cu mine. Poate nu reușeam, dar mi-am jurat să încerc din răsputeri.

N-a fost greu s-o fac să-și piardă capul după mine; am prins și eu drag de ea. în scurtă vreme, m-am mutat acolo. Doar aveam tot conacul la dispoziție și l-am folosit din plin. însă timpul zbura și trebuia să fac ceva. Mi-a venit ea în întâmpinare, într-o noapte.

— știi, Radu, mă întreb ce o să facem când termini treaba aici…

— și eu mă gândesc la asta… Mă iubești?

— Dacă nu te iubeam, nu te întrebam asta… Ce-ar fi să ne căsătorim?

Am sărit în sus de doi metri.

— Ai vrea tu să te măriți cu mine? Ce or să zică ai tăi?

— Mai mult ca orice pe lume! Ai mei? Mă lasă să fac ce vreau! Dar tatăl tău?

— Ce-mi pasă?

— Ba trebuie să-ți pese. N-ar fi rău să-l suni chiar acum și să-i zici de noi.

Mi-am luat inima-n dinți și l-am sunat pe tata. S-a bucurat că mă aude, că-s întreg; s-a bucurat și mai tare când i-am zis că mă însor, cum a vrut el. Era așa vesel, că nu-l recunoșteam. Era să scap mobilul din mână când mi-a cerut iertare pentru viața grea la care mă supusese.

— Nu mi-am dat seama, fiule… și eu trăiesc la fel de atâția ani, n-am înțeles că ți-e așa greu!

— Ei, lasă, tată, mai bine pregătește-te de nuntă! i-am răspuns, bucuros.

Deșteaptă Ana asta a mea! Bine făcusem că-l sunasem! Până la urmă, îmi ieșeau toate planurile! Euforia mea a durat încă două, trei zile, după care s-a dezumflat ca un balon. într-o sâmbătă dimineață, pe când ne beam cafeaua pe terasă, a sunat un tele-fon în casă. Ana s-a repezit să răspundă. Nu știu ce mi-a venit să mă furișez după ea și să trag cu urechea.

Ce am auzit mi-a înghețat sângele-n vine. „Da, doamnă, totul e bine aici, am grijă de tot. Casa dumneavoastră va fi ca nouă, o să vă placă”, spunea Ana în italiană; vocabularul deprins în trei luni mi-a fost destul ca să mă prind că iubita mea nu era fiica acelor bogătași. îmi trăsese clapa!

— Ana, tu chiar locuiești aici? Asta e chiar casa ta?

A roșit și m-a privit furioasă.

— Numai până termini tu treaba. în rest, sunt angajata proprietarilor, am grijă de bătrâna doamnă, mama lor. Asta schimbă oare lucrurile între noi?

— Nu, dar… cum o să ne descurcăm aici, dacă ne căsătorim?

— Nu aici, dragă, în România! Nu te-am ajutat să te-mpaci cu taică-tău? ți-am zis că așa-i bine pentru toți, dar nu m-ai crezut. Stai să vezi cum îl fac să ne mănânce din palmă!

V-am zis eu că am o nevastă isteață?!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE