Toamna aceasta pare să fie sezonul memoriilor la capitolul nonficțiune. Nume mari din lumea românească sau internațională își spun propriile povești: Barack Obama, Maia Morgenstern, Elton John, José Luís Peixoto.

Pe lângă memorii, cărți care investighează probleme sociale – violența domestică, fenomen global – , altele care analizează comportamentul animalelor pentru a înțelege emoțiile, inclusiv cele umane, și volume care privesc spre viitor – cum va evolua tehnologia, cum ne influențează secretele, din istoria recentă, abia ieșite la lumină.

În lista de mai jos, 21 de titluri noi, în ordine aleatorie. Citiți și lista cu cărți de ficțiune apărute toamna aceasta.

Nu striga niciodată ajutor, Mircea Cărtărescu, Editura Humanitas

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Scris la treizeci de ani de la penultimul volum de poezie (din cele 8 publicate, în total), timp în care scriitorul român nu a mai scris versuri. Reprezintă o întoarcere la ”simplitatea poeziei imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie”. O sută de poeme scurte despre trăiri în care orice cititor se poate recunoaște.

Pământul făgăduinței, Barack Obama, Editura Litera

Angajații DSP București, testați de urgență pentru Covid înainte de vizita lui Iohannis. „Până acum nu i-a interesat de noi, acum ne-au luat în turmă”
Recomandări
Angajații DSP București, testați de urgență pentru Covid înainte de vizita lui Iohannis. „Până acum nu i-a interesat de noi, acum ne-au luat în turmă”
Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Primul volum (din două) din cartea de memorii a fostului președinte american. Obama vorbește despre începuturile sale în lumea politică, despre campania prezidențială din 2008 și până la moartea lui Osama bin Laden în 2011. Scrisă chiar de fostul președinte, cartea promite un stil personal și emoționant, cu acces la frământările și transformările unui președinte. Va fi lansată în toată lumea pe 17 noiembrie 2020. Un fragment a fost publicat în revista americană The New Yorker.

O scurtă eternitate. Filosofia longevității, Pascal Bruckner, Editura Trei

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Un eseu în care scriitorul francez cântărește stilul de viață contemporan și ce mai înseamnă longevitatea în noul context. Analiza pornește din 1950 și urmărește evoluția omului până azi. ”Speranța de viață a crescut cu 30 de ani, echivalentul în timp al unei vieți din secolul al XVII-lea. După 50 de ani, omul experimentează un fel de suspendare: nu mai este tânăr, dar nu e nici bătrân cu adevărat. Un progres extraordinar, care schimbă totul: legăturile dintre generații, viața emoțională și cea familială, însuși destinul nostru”.

Interlopii i-au crescut datoria de 10 ori unui muzician pentru trei perechi de adidași. Reacția mamei muzicianului
Recomandări
Interlopii i-au crescut datoria de 10 ori unui muzician pentru trei perechi de adidași. Reacția mamei muzicianului

Eu: Elton John. Autobiografia, Elton John, Editura Publica

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Cartea de memorii a lui Elton John, scrisă chiar de el. Cântărețul și compozitorul britanic își povestește viața — și momentele amuzante, și cele dureroase. ”Ne spune adevărul despre copilăria sa din Pinner, o suburbie londoneză, și despre relația dificilă cu părinții săi. Reginald Dwight, pe numele primit la botez, a fost un puști timid, cu visuri atunci puțin probabile de a deveni o celebritate pop. Dar la 23 de ani a dat primul concert în America, în fața unui public vrăjit pur și simplu, îmbrăcat cu o salopetă galben-deschis și un tricou plin de stele și încălțat cu ghete cu aripi. Elton John a urcat pe scenă, iar lumea muzicală nu a mai fost niciodată la fel”.

Cu ultima suflare, Paul Kalanithi, Editura Nemira

Ce a scos la vânzare pe OLX una dintre companiile municipale înființate de Robert Negoiță
Recomandări
Ce a scos la vânzare pe OLX una dintre companiile municipale înființate de Robert Negoiță
Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Tot o carte de memorii, de data asta a unui neurochirurg. În povestea lui, de la student la Medicină către neurochirurg și chiar pacient care trebuie să își confrunte propria moarte, descoperă că suferă de cancer la plămâni la vârsta de 36 de ani. Volumul de față e și o colecție de reflecții despre sensul vieții, frica de moarte, cum te împaci cu ideea că faci un copil când știi că tu nu vei mai fi, la care autorul caută răspunsuri.

Părinții mei: o introducere și Asta nu-ți aparține, Aleksandar Hemon, Editura Black Button Books

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Un dublu volum de memorii de la unul dintre cei mai iubiți scriitori contemporani. Scriitorul bosniaco-american își spune povestea în aceste două volume care pot fi citite și împreună, și separat, ”ca doi părinți sau două țări în război”.

Nu sunt eu, Maia Morgenstern, Editura Litera

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Actrița Maia Morgenstern își spune povestea de viață în acest volum de memorii ce va apărea la Editura Litera pe 8 noiembrie. Povestiri în care reflecțiile și lirismul se împletesc în cuvintele și emoțiile uneia dintre cele mai mari actrițe românești.

Jurnalul unui librar, Shaun Bythell, Editura Pandora M

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Autorul este proprietarul celui mai mare magazin de cărți vechi din Scoția. Într-o zi, în 2010, pornește o pagină de Facebook în care scrie despre comportamentul clienților. Rezultă un jurnal de un an în care domină umorul, dar și o subtilă critică a societății consumeriste actuale.

Vitrina cu șarlatani, Radu Paraschivescu, Editura Humanitas

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

O colecție de eseuri care aduce în discuție cazuri inspirate de realitatea cotidiană, în care șarlatanii profită de credulitatea oamenilor. ”Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Iisus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre”.

Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide, Rachel Louise Snyder, Editura Nemira

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Autoarea este o jurnalistă americană foarte apreciată. În volumul de față, investighează violența domestică, folosind studii de caz, analize și portrete ale unor femei care au trecut printr-o astfel de experiență. Cu mărturii adunate de la victime, agresori, oamenii legii și ONG-uri, jurnalista cercetează acest fenomen și aduce în discuție consecințele pe care le are la nivel individual, dar și al întregii societăți.

Familia Romanov. Asasinat, revoluție și prăbușirea Rusiei imperiale, Candace Fleming, Editura Art

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Povestea ultimei familii regale a Rusiei. Nicolae al II-lea al Rusiei era cel mai bogat monarh din lume, în vreme ce supușii săi, oamenii din imperiul rusesc, trăiau în cea mai cruntă sărăcie. Soția sa, împărăteasa Alexandra, era manipulată de viziunile lui Rasputin, un mistic corupt. Cartea redă povestea familiei Romanov, de la copilăria lui Nicolae până la asasinarea familiei, dar și contextul în care a apărut Rusia sovietică.

Noi suntem vremea. Salvarea planetei începe cu micul dejun, Jonathan Safran Foer, Editura Publica

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Cartea vorbește despre schimbările climatice și criza provocată de ele din perspectiva soluțiilor pe care cetățenii lumii le pot pune în practică prin obiceiurile lor cotidiene, începând cu prima masă a zilei. ”Nu putem să păstrăm și genul de mese de până acum, și planeta pe care o cunoaștem. Trebuie fie să renunțăm la câteva obiceiuri alimentare, fie să renunțăm la planetă. Este atât de simplu, atât de drastic”, spune autorul.

Fluviul conștiinței, Oliver Sacks, Editura Humanitas

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Oliver Sacks a fost un neurolog american și unul dintre cei mai apreciați scriitori de nonficțiune, în volume care îmbină cazurile medicale, neurologice cu observații care țin de natura umană, cu o carte de memorii la fel de apreciată. În cartea de față, una dintre cele două la care a lucrat înainte de moarte, vorbește despre creativitate, memorie, timp, conștiință și trecerea omului prin viață.

Industriile viitorului. Omul și evoluția economiei în era digitală, Alec Ross, Editura Corint

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Alec Ross, autorul noutății editoriale de la Corint, a fost, timp de patru ani, în administrația Obama, consilier principal pentru inovație al secretarului de stat Hillary Clinton. Pentru activitatea desfășurată, a primit Distinguished Honor Award din partea Departamentului de Stat. În această carte, autorul realizează un ghid pentru viitorul care se construiește în timpul vieții noastre și felurile în care viața, așa cum o știm, se va schimba.

Douăzeci și cinci de ani în Provence, Peter Mayle, Editura Rao

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Peter Mayle a devenit faimos prin cartea ”Un an în Provence”, publicată în 1991, despre cum autorul și soția sa s-au mutat în Provence și ce au descoperit și învățat acolo. După aproape 30 de ani, Mayle revine cu un volum în care rememorează cei 25 de ani petrecuți în Provence, căci, până la urmă, nu a rămas acolo doar un an. E o carte despre viața în satele franțuzești, cu cafenele și piețe în aer liber și despre joie de vivre.

Vara, Karl Ove Knausgard, Editura Litera

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Ultima carte din cvartetul ”Anotimpuri” pe care scriitorul norvegian a pornit-o pentru fiica sa nou-născută. În fiecare volum, tatăl îi povestește fiicei sale despre lumea pe care ea încă nu o cunoaște, prin confesiuni și reflecții despre viață și despre lume.

Dora și Minotaurul. Viața mea cu Picasso, Slavenka Drakulić, Editura Pandora M

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Dora Maar, renumita fotografă suprarealistă, a fost partenera faimosului pictor Pablo Picasso. După moartea sa, au fost descoperite însemnările ei în limba croată, limba tatălui său, despre relația fotografei cu pictorul. ”Viața Dorei alături de Picasso, așa cum reiese din însemnări, și consecințele traumatizante pe care le-a avut despărțirea lor asupra ei dezvăluie relația tumultuoasă a două personalități creatoare, dintre care una este zdrobitor de dominatoare”.

Să urle, să ardă, Leslie Jamison, Editura Publica

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Scriitoarea americană e cunoscută pentru cărțile ei care îmbină memoriile cu jurnalismul. În cel mai nou volum al său explorează teritoriul dorinței și efectele obsesiei. ”Câteva dintre subiectele lui Jamison sunt 52 Blue, cea mai singură balenă din lume, amintirile stranii dintr-o viață anterioară ale copiilor, cetățenii devotați ai unei lumi online numite Second Life, peisajul bântuit al războiului civil din Sri Lanka și un întreg muzeu dedicat rămășițelor relațiilor încheiate”.

Mama. Ultima îmbrățișare. Ce ne spun emoțiile animalelor despre noi înșine, Frans de Waal, Editura Humanitas

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

Mama, cea de aici, este o femelă cimpanzeu dintr-o colonie studiată de cercetători. Rezultatul: o demonstrație că oamenii nu sunt singura specie capabilă de emoții, de la iubire la dezgust. ”Studiind intens comportamentul animal și înțelegându-l cu o rară finețe, Frans de Waal a lărgit mult orizontul unei științe, etologia, și în același timp ne-a schimbat perspectiva asupra naturii umane”.

Autobiografia, José Luís Peixoto, Editura Pandora M

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

O carte care nu e nici ficțiune, nici autobiografie; sau e și una, și cealaltă. Scriitorul portughez José Luís Peixoto l-a cunoscut pe scriitorul José Saramago, tot portughez, dar din altă generație, mai în vârstă. Din întâlnirea lor se naște povestea acestei cărți, în care Peixoto explorează ”în acest joc de oglinzi absolut unic creația literară și frontiera translucidă dintre viață și literatură”.

Cum merge lumea, Noam Chomsky, Editura Curtea Veche

Noutăți editoriale de toamnă. Cele mai noi cărți de nonficțiune apărute la editurile românești

În această nouă carte, scriitorul american, filosof și activist politic, deschide o ușă către culisele deciziilor istorice ale Statelor Unite ale Americii, decizii militare, politice și economice. Pornind de la o întreagă serie de documente istorice abia recent desecretizate, scriitorul face lumină în actuala situație și privește către viitor.

Citeşte şi:

Legendara actriță Sophia Loren revine pe marile ecrane, după 10 ani. Va juca într-un film regizat de fiul ei

Unul dintre cei mai mari pianiști de jazz, Keith Jarrett, anunță că nu mai poate cânta. “Am fost paralizat”

Noutăți editoriale de toamnă: de la debutul jurnalistei Ema Stere, la fenomenul Elena Ferrante şi Brexitul în viziunea lui Ian McEwan

Gestul unui hoț când și-a dat seama că e în casa lui Maradona. Incredibil ce a urmat
PARTENERI - GSP.RO
Gestul unui hoț când și-a dat seama că e în casa lui Maradona. Incredibil ce a urmat
BOMBĂ! Petre Roman, DESFIINȚAT de o femeie! Ce a putut să facă fostul premier, este JENANT
PARTENERI - PLAYTECH
BOMBĂ! Petre Roman, DESFIINȚAT de o femeie! Ce a putut să facă fostul premier, este JENANT
Horoscop 29 noiembrie 2020. Leii trebuie să țină sub control tendința de a exagera propriile nevoi
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2020. Leii trebuie să țină sub control tendința de a exagera propriile nevoi
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul “cu mâna lui Dumnezeu” și “golul secolului”
Știrileprotv.ro
Mărturisirile arbitrului din meciul în care Maradona a marcat golul “cu mâna lui Dumnezeu” și “golul secolului”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021