Ingrediente:
– patru vinete,
– 1 kg carne tocată din piept de pui,
– 1 kg de roşii,
– o legătură de pătrunjel,
– două ouă, sare,
– piper,
– 100 g smântână.
|
Preparare:
1. Se taie vinetele rondele şi se presară cu sare ca să-şi lase sucul, care e uşor toxic. După aceea, se şterg cu un şerveţel şi se pun să se prăjească foarte puţin pe o parte şi pe cealaltă. Pe măsură ce se prăjesc se scot din tigaie.
2. Se pregăteşte carnea tocată care se căleşte şi ea puţin. Se potriveşte cu sare şi piper, se adaugă pătrunjelul tocat şi se aşază peste primul strat de rondele de vinete din tavă.
3. Se pune şi un strat de roşii tăiate rondele şi se acoperă cu al doilea strat de rondele de vinete.
4. Se bat ouăle, se amestecă cu smântână şi se toarnă peste musaca.
5. Apoi se dă la cuptor circa 40 de minute.
Încercați și această rețetă de musaca de vinete
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
FANATIK.RO
Creatura care a fost văzută în părțile României. Trăiește numai în Siberia. „Este o specie extrem de rară”
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă