Părăsită după un sfert de secol de căsnicie

Locuiam într-o casă prea mare și stabiliserăm încă după nunta fiicei noastre, Ada, că ar trebui să facem un schimb de locuință și să ne luăm ceva mai mic. După ce s-a însurat și Ștefan, am stabilit să se mute copiii în locul nostru – Ada cu soțul ei, la parter, Ștefan cu soția lui, la etaj -, noi să ne mutăm în apartamentul cu trei camere al lui Ștefan, iar pe cel al Adei fie să-l închirieze, fie să-l vândă copiii și să împartă banii.

N-am apucat să ne mutăm, pentru că Radu mi-a spus că vrea să divorțăm, așa că eu am refuzat să accept mila lui, adică apartamentul, și m-am decis să plec în provincie la mătușa mea, sora mamei, care era singură și cam suferindă. Nu prea știam din ce o să trăiesc, pentru că, imediat după ce m-am căsătorit, am rămas însărcinată și n-am apucat să-mi termin facultatea, iar în ultimii zece ani am lucrat la firma soțului meu, unde oricum nu aveam de gând să mai rămân. Copiii s-au supărat pe mine, convinși fiind că numai eu eram de vină pentru că am ajuns în această situație, așa că am plecat fără să-mi iau măcar la revedere. M-am urcat în tren – nici mașina n-am acceptat-o – și, după câteva ore bune, am coborât în gară la Arad. Tușa Ica știa că vin, dar nu putea să mă aștepte la gară, așa că am luat un taxi până în fața porții. Mă aștepta în curte, așezată într-un șez-long.

— Mă doare sufletul că s-a ales praful de viețișoara ta… Mai bine că nu mai trăiește biata maică-ta să te vadă așa!

Am sărutat-o pe frunte și i-am spus că nu are de ce să-și facă griji, că abia acum, după atâția ani, mă simt și eu în sfârșit liberă.

— O să mă descurc eu cumva, ai să vezi… Nu-mi mai tot plânge de milă…

— Ăsta e un oraș mai mic, ce-ai putea să-ți găsești tu de lucru aici, la anii tăi?

— Stai liniștită! N-oi muri tocmai eu de foame…

M-a lăsat până la urmă să-mi desfac bagajele, am mâncat ceva și am ieșit să fac o plimbare prin oraș. Se schimbase mult de când nu mai fusesem eu. Apăruseră o mulțime de vile, ca ciupercile după ploaie, exact ca la București. în centrul orașului, lângă o agenție imobiliară, erau afișate câteva oferte de serviciu. M-am uitat și eu în treacăt și una dintre ele mi-a atras în mod special atenția. „Angajez menajeră, casă mare, salariu atractiv, recomandări obligatorii.” Mi-am notat adresa și, tocmai când voiam să plec, am văzut un tip, cu o șapcă trasă pe ochi, uitându-se peste umărul meu la ce notasem.

— Nu-ți recomand să te angajezi la ăștia. Stăpâna casei e cam nebună și mai e și snoabă, cred că s-au perindat cel puțin o sută de menajere pe la casa lor. îți scoate peri albi, păcat de tine!

Până să spun ceva, tipul a dispărut. M-am dus totuși să văd cum arată casa: o vilă impresionantă, cu un gard mare de jur-împrejur, nu puteai să vezi mare lucru dincolo de el. Când am ajuns acasă, am întrebat-o pe tușa Ica dacă-i cunoaște.

— Nu prea știu mare lucru despre ei, maică, au venit de câțiva ani în oraș! Bărbatu-său are o firmă mare, la București, cel puțin așa zice lumea, iar ea stă mai mult pe aici. N-a lucrat niciodată, dar e una dintr-alea cu nasul pe sus. Se pare că ar avea și o fată, dar n-a prea văzut-o nimeni pe aici. Ea iese rareori din casă, tot angajează câte o femeie și, după nici o lună, ori pleacă de bunăvoie, ori le dă ea afară. De ce să-ți mănânci tu zilișoarele acolo, maică?

— De ce să nu încerc? La asta mă pricep cel mai bine. 25 de ani am făcut menajul zi de zi. A fost singura mea ocupație și distracție. și știi că eu nu mă dau în lături de la muncă. Mă duc să văd care sunt condițiile, iar dacă nu-mi convine, nu stau.

A doua zi dimineață, am sunat la poarta acelei vile. Mi-a răspuns o voce înțepată. Am spus că am venit pentru anunț. Mi-a deschis poarta și mi-a spus să urc scările din față. Așa am făcut.

— Astăzi te-am primit prin față, dar, dacă te angajez, vreau să folosești doar scara din spate, ne-am înțeles?

Pe urmă, a început să mă măsoare din cap până în picioare. Am avut și eu timp să fac același lucru. Era o femeie de vreo 47-48 de ani, care fusese frumoasă la viața ei, dar acum era cam trecută. Era foarte îngrijită, coafată, manichiurată, îmbrăcată elegant, parfumată (cam prea strident, după gustul meu) și destul de înțepată. După ce m-a tot analizat o vreme, m-a întrebat ce caută o femeie ca mine să se angajeze menajeră.

— Se vede că nu ești o femeie fără carte și că nu ai mai făcut așa ceva până acum.

— Am fost menajeră timp de 25 de ani pentru soțul și copiii mei. Nu credeți că a fost de ajuns? Puteți să mă angajați de probă și, dacă nu sunteți mulțumită, plec. 0 săptămână, zece zile de probă, cât vreți.

— Eu căutam o femeie simplă, fără pretenții. Să știe să deretice, să facă mâncare, să calce, chestii de-astea.

— Am spus eu că vreau mai mult?

— Bine, o săptămână de probă.

Mi-a arătat ce aveam de făcut și mi-a spus că puteam alege să locuiesc la ei sau să vin în fiecare dimineață devreme, urmând să stau până terminam treaba. Mi-a comunicat și leafa, erau bani frumoși. M-a plimbat prin toată casa și pe urmă mi-a spus să mă apuc de treabă, că spre seară avea musafiri la masă.

— Deocamdată, ai în frigider tot ce-ți trebuie. De mâine, te duci singură la piață. Conduci? Să-ți dau mașina, să nu cari cu mâinile.

Primele zile au fost destul de grele; îmi găsea tot timpul cusururi, iar eu nu mă puteam abține să-i răspund. De câteva ori, am văzut-o zâmbind și mi-am dat seama că tocmai asta-i plăcea la mine, că răspund și nu mă las încălecată. într-o zi, când m-am dus la piață să iau ce-mi trebuia pentru o altă masă festivă, am auzit din spate o voce cunoscută. M-am întors și l-am văzut iar pe tipul cu șapca pe ochi.

— Nu te-ai lăsat, nu? Cum o suporți pe scorpie? Nimeni n-a rezistat mai mult de două luni, să știi. E un hotel în oraș care angajează cameriste, mai bine te-ai duce acolo. Mai pică și câte un bacșiș…

— Mulțumesc de sfat, dar mă descurc și singură. Sau poate dumneata ești unul din aceia care le știu pe toate și care vor cu tot dinadinsul să facă bine? Sunt femeie în toată firea, mă descurc și singură. Nu e chiar așa de rău acolo…

— Cum crezi, dar să nu zici că nu ți-am spus!

Doamna Elena, stăpâna casei, părea destul de mulțumită de mine după perioada de probă, așa că m-a angajat. Imediat după asta, în weekendul următor, au venit de la București bărbatu-său și câțiva prieteni. Am avut serios de tras. Una dintre invitate a fost foarte încântată de serviciile mele și m-a întrebat dacă nu vreau să lucrez pentru ea, că-mi dă salariu dublu, numai să vin. Spre seară, când toată lumea se culcase și eu mai dereticam încă prin bucătărie, am auzit niște voci. M-am dus să văd ce se întâmplă. Doamna Elena se certa cu soțul ei. îi reproșa că o neglijează, că vine tot mai rar pe acolo și că toată lumea știe că trăiește cu noua lui secretară.

— Râde toată lumea de mine, nu-ți dai seama? Măcar fii și tu mai discret, nu mai face totul în văzul lumii! Te mai miri că Anabela nu mai dă deloc pe acasă. Ești un exemplu bun pentru ea, n-am ce spune! Să zicem mersi că și-a terminat liceul. Mi-e teamă să nu se grăbească să se mărite cu vreun neisprăvit. Unul care știe că taică-său are bani și s-o ia doar ca să-i toace banii.

— Treaba ei! A făcut întotdeauna numai ce a vrut și ce i-a plăcut. Tu ai răsfățat-o peste măsură și tot tu te miri acum că nu mai ascultă de nimeni. Are tot felul de prieteni dubioși, nu m-aș mira ca, într-o zi, să ajungă să facă și pușcărie. Ultima dată când am scos-o de la Poliție, îi găsiseră pe ea și pe prietenii ei beți și drogați într-o mașină. Noroc că se opriseră pe marginea drumului, mai puteau și omorî pe cineva… Cât timp crezi tu că o să mă poată ajuta și cunoscuții mei cu treburi din astea? Există o măsură în toate, iar ea nu are nicio măsură. Mai stai și tu de vorbă cu ea…

— Tocmai tu vorbești de măsură, care te culci cu o fetișcană cu doi ani mai mare ca Anabela? Așa te-ai gândit tu să-i dai exemplu? De la tine ce-a avut de învățat în toți acești ani?

— De-aia te-am ținut acasă, să te ocupi de casă și de copil! Nici de atât n-ai fost în stare! Acum, Anabela e mare, mai bine am divorța. M-am săturat să te tot aud lamentându-te. De-aia vin atât de rar pe-aici.

— Eu sunt de vină întotdeauna pentru tot ce se întâmplă, tu ești un sfânt!

După două zile, au plecat cu toții, chiar și doamna Elena. M-a rugat să rămân acolo peste noapte. Mi-a spus că lipsește câteva zile și că, dacă vine Anabela, să încerc s-o opresc acasă, până se întoarce ea.

Exact în aceeași seară, pe când mă uitam la televizor, am auzit o mașină oprind chiar în curte și, știind că nu se poate intra decât cu cartelă, m-am cam speriat. Am văzut o fată coborând din mașină și venind spre ușa de la intrare. A încercat să deschidă ușa cu cheile, dar era prea beată ca să reușească, așa că i-am deschis eu.

— Tu ești noua menajeră? Poți să parchezi tu mașina mai ca lumea? Eu n-am prea reușit, cred că am intrat peste trandafirii mamei. O să se supere…

S-a trântit pe o canapea. Până am mutat eu mașina, ea adormise deja. Mirosea de trăznea a alcool. Am acoperit-o cu o pătură și m-am dus să mă culc. M-am trezit într-un adevărat vacarm, muzica urla în toată casa, peste tot erau farfurii întinse și resturi de mâncare. Am tot căutat-o pe fată, dar dispăruse. Am auzit zgomote dinspre piscină și am văzut-o înotând. Când m-am dus s-o întreb ce vrea să mănânce la prânz, am stat amândouă la o cafea și mi-a povestit câte ceva despre viața ei.

Din cauza certurilor dintre părinții ei, se simțea neglijată, și atunci făcea tot timpul prostii ca să le atragă atenția.

— Crezi că așa o să rezolvi lucrurile?

Bând și drogându-te?

— Măcar așa mă distrez. Părinților mei oricum nu le pasă de mine.

— Nu ai dreptate. Copiii, ori de câte ori nu înțeleg ce se petrece cu părinții lor sau se simt vinovați pentru certurile părinților, reacționează greșit.

I-am povestit cum copiii mei refuză să mă vadă și să-mi vorbească pentru că tatăl lor a vrut să divorțeze, iar eu nu l-am împiedicat.

— Asta mi se pare chiar aiurea. Ce vină ai tu? Tu măcar muncești, să-ți câștigi existența. Mama nu face nimic.

— Ai stat vreodată de vorbă cu ea? știi că tatăl tău o înșală? și o amenință cu divorțul? știi de ce? Ca să se însoare cu o fată cu doi ani mai mare decât tine…

— E nebun! De când a dat de bani, s-a schimbat îngrozitor, are impresia că poate cumpăra orice cu bani. Iar pe mama o tratează ca pe o proprietate. îi spune tot timpul că o ține pe banii lui.

— Tocmai de aceea ar trebui să stai de vorbă cu ea.

Cu ajutorul meu, Anabela și mama ei au ajuns să se înțeleagă din nou, iar când tatăl a introdus acțiunea de divorț, fata a ajutat-o să treacă peste asta și să înceapă o viață nouă. Au deschis amândouă o mică firmă tip Nufărul, care a mers foarte bine. Eu am făcut niște cursuri de calculatoare și apoi m-am angajat secretară la firma lor. M-am împrietenit cu tipul cu șapcă, Tudor, un bărbat fermecător, care fusese și el urmărit de ghinion. Cu patru ani în urmă, îl părăsise soția pentru un marinar, iar el se retrăsese aici să-și înece amarul. Acum repara ceasuri, televizoare și mașini de spălat. Era cel mai cunoscut meșter din oraș.

Anabela i-a sunat pe copiii mei și i-a convins să vină să mă vadă. Radu se recăsătorise; ei fuseseră la nunta lui, dar nu au reușit să se înțeleagă cu noua lui soție. Le părea rău că se purtaseră urât cu mine, dar erau prea mândri ca să vină să-mi spună.

Încurajați de Anabela, au făcut-o. Tușa Ica s-a stins anul trecut și am rămas singură în toată casa. L-am chemat pe Tudor să stea la mine, pentru că locuia cu chirie la cineva. N-am crezut niciodată că, la anii mei, aș mai putea începe o viață nouă, dar uite că a fost posibil. Mai ales că nu mi-a fost niciodată rușine să muncesc și, dacă ai puțin curaj, până la urmă reușești.

N-o să vă vină să credeți, dar acum câteva luni Radu a venit să mă roage să ne împăcăm. N-a fost prea încântat când l-a văzut pe Tudor, se aștepta să plâng toată viața după el. Tânăra lui soție l-a părăsit pentru un om de afaceri care-i putea asigura un viitor lipsit de orice grijă, până la bătrânețe. Acum e singur, dar sunt sigură că nu va trece mult până când își va găsi iar o fetișcană care să-i mănânce banii. El refuză să vadă adevărul, și anume că anii au trecut, iar banii nu sunt totul.

Ada așteaptă un copil, mă bucur că voi fi bunică. Anabela s-a decis să-și termine și ea facultatea și a cunoscut un băiat liniștit, care a ajutat-o să renunțe la băutură și să se lase chiar și de fumat. Aproape în fiecare zi stau câte o oră la cafea cu Elena, acum e cea mai bună prietenă a mea. Mi-a mărturisit că, dacă n-aș fi fost eu, n-ar fi reușit nici-odată să renunțe la viața ei mizerabilă, cu care se obișnuise și în care se complăcuse atâția ani. și mi-a mai spus că tot mie îmi datorează faptul că și-a recăpătat fata. Nu e chiar așa, s-ar fi descurcat precis și singură, eu doar i-am arătat cum.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE