Studiul arată că profunzimea legăturilor pe care pisicile le au cu oamenii a fost subestimată și că, din acest punct de vedere, se comportă precum câinii.

„La fel ca în cazul câinilor, pisicile prezintă o flexibilitate socială în ceea ce privește atașamentul lor față de oameni”, a spus omul de știință Kristyn Vitale, de la Universitatea americană Oregon, citată de Science Alert.

„Majoritatea pisicilor se consideră în siguranță cu stăpânul lor și îl văd ca un refugiu atunci când se află într-un mediu nou”, mai explică cercetătoarea.

A testat peste 100 de mâțe

Pentru a vedea cât de atașate sunt pisicile de stăpânii lor, echipa de cercetare a realizat un test care a fost făcut anterior pe câini și maimuțe. Vitale și echipa ei au efectuat testul pe 79 de pisoi și 38 de pisici adulte.

În timpul testului, pisica și stăpânul erau duși într-o cameră, omul fiind așezat într-o zonă încercuită, în timp ce pisica era lăsată să se plimbe singură prin încăpere. După două minute, omul a plecat, lăsând pisica singură. După alte două minute, omul s-a întors în cameră, pentru a sta din nou în cerc.

Cum a aranjat primăria lui Firea licitația celor 100 de tramvaie
Recomandări

Cum a aranjat primăria lui Firea licitația celor 100 de tramvaie

Întregul test a fost filmat, iar oamenii de știință au analizat imaginile pentru a clasifica tipul de atașament al pisicilor.

Dintre pisoi, 64,3% au fost clasificați ca fiind atașați de stăpâni, iar în cazul pisicilor adulte rata a fost de 65,8%.

Interesant este că aceste rate de atașament sunt destul de apropiate de cele ale bebelușilor și mai mari decât în cazul câinilor care într-un test similar realizat în 2018 au avut un rezultat de 61%.

Acest nou studiu sugerează că pisicile au capacitatea și trăsăturile necesare pentru a forma legături sociale profunde cu oamenii. Doar că au felul lor specific de a se exprima.

Citeşte şi:

Curajul și păcatele a trei mame care încearcă să-și învețe copiii să nu ajungă ca ele

Un copil ucis pentru că s-a speriat de cărăbuşi! Crime șocante din România în care cadavrele victimelor au fost arse. Cum au fost dovediţi autorii şi ce pedepse au primit

Opt funcționari ai Primăriei Timișoara au mers în vizită la fabrica de tramvaie din Turcia, dar s-au relaxat și în baloane! Distracție în Cappadocia

Îl mai recunoașteți? Cum arată acum un celebru milionar român, după operații estetice și efecte speciale :D
GSP.RO

Îl mai recunoașteți? Cum arată acum un celebru milionar român, după operații estetice și efecte speciale :D

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult
HOROSCOP

Horoscop 14 decembrie 2019. Berbecii simt nevoia să se odihnească mai mult