Porția de carte. Dispariții asezonate cu răzbunare / Pisici care observă suflete

Defecte perfecte (Alice Feeney, Editura Storia Books)

Alice Feeney a devenit, în sine, o mică instituție literară, pentru că are idei dintre cele mai sucite, incitante, transmițând cumva problemele de viață sub forma unor mistere polițiste care te țin în suspans laolaltă cu evoluția (sau involuția!) personajelor.

Nici volumul tradus în limba română de Laura Ciobanu nu face excepție – e un mic-mare roller-coaster care vorbește despre căsnicii complicate. Nu e doar un thriller; e o autopsie a resentimentului care crește în tăcere, ca mucegaiul, în colțurile întunecate ale unei relații.

Grady Green este un scriitor care are trăiri interioare dintre cele mai intense și analizează atent toate lucrurile care-l privesc și care-l afectează. Într-o zi, își sună soția – pe Abby – pentru a-i da totuși niște vești dintre cele mai bune.

Ea este la volan, iar Grady aude cum ea apasă frâna și se dă jos din mașină, apoi, în toiul unei discuții despre pește cu cartofi prăjiți, bărbatul pierde brusc orice comunicare cu soția sa. Vehiculul este găsit puțin mai târziu, pe buza unei râpe stâncoase, cu farurile aprinse. Portiera este deschisă, telefonul este acolo, Abby însă este de negăsit.

După un an, Grady, nimicit de dispariția inexplicabilă a lui Abby, își ia o scurtă vacanță pe o insulă din Scoția, în încercarea disperată de a se liniști și de a renunța la întrebările și la căutările sale disperate. Acolo zărește însă o femeie care arată exact ca soția lui care se evaporase în neant.

Feeney sondează luminile și umbrele care nuanțează mariajul celor doi, plonjând cu o indiscreție fictivă fermecătoare în trecutul celor doi și construind astfel o relație de love-hate, cu detalii menite să lămurească situația actuală, din perspectiva ambilor soți.

Insula aceea însă este un lucru bun pentru Abby și, totodată, instrumentul răzbunării supreme împotriva lui Grady – cel care a fost mereu abuzatorul șarmant, a cărui perspectivă asupra căsniciei fusese dintotdeauna sinonimă cu poziția sa de putere.

Povestea – nu o pot dezvălui pe toată, credeți-mă că-mi veți mulțumi pentru asta! – reprezintă o formă a justiției adusă pe Pământ nu de vreun tribunal, ci chiar de mâna celei abuzate, care află, într-un final fericit, că nimeni nu e de fapt singur pe lume.

Investigațiile unei anumite pisici (Katja Kettu, Editura Humanitas Fiction)

Se spune că niciun animal nu distinge mai bine în întuneric decât pisica. Nu e vorba despre o vedere reală, ci despre alte simțuri care se dezvoltă în mod compensatoriu în existența ființelor nocturne, care le ajută să înțeleagă, să vâneze, să deslușească mai bine lucruri pe care noi, oamenii, doar le visăm în acele ore. E o creatură asociată cu gândirea magică, cu vălul dintre lumi – deopotrivă înger păzitor și vrăjitoare.

Tradusă din original de Paula-Olivia Cozma, cartea, care a obținut anul trecut Premiul pentru literatură Laponia, stă ca martor unui secol de istorie finlandeză, care tratează trauma familială, dar și lupta pentru construirea unei identități și pentru a croi un drum de la periferie spre centru – povestea copilului ilegitim.

Aceasta pornește de la Eeva – nume deloc ales la întâmplare – care, în secolul trecut, își duce viața deloc ușoară pe o insulă nordică, unde totul vine ca o amenințare, de la vremea neprietenoasă la conflicte de hotar. Eeva e o supraviețuitoare, care și-a câștigat o viață mai bună prin puterea cuvintelor și prin arta străveche a vindecării trupești.

Strănepoata Eevei, Scriitoarea, trăiește în lumea contemporană, dar asta nu înseamnă că existența ei e cu mult mai simplu de dus. A cunoscut tot felul de înfrângeri din partea vieții: a pierdut o sarcină pe care și-o dorea, apoi și-a pierdut jumătatea, apoi apetitul și inspirația pentru scris, adică esența supraviețuirii sale.

Al treilea personaj important e pisica – o pisică atentă, care leagă suprarealist cele două planuri temporale ale poveștii, care are rolul de a ne transmite observațiile ei profunde despre lucrurile care se întâmplă cu oamenii și care pare a avea o misiune secretă. E o pisică vorbitoare, empatică, lucidă, extrem de potrivită ca simbol al agerimii, dar și al neclintirii, într-o lume care-ți ridică obstacole după fiecare colț.

Nu e deloc cea mai facilă lectură, cu toate acestea volumul Katjei Kettu se parcurge cu iuțime și naturalețe, datorită echilibrului dintre real și imaginar, dintre luptă și triumf asupra vieții, datorită comparației dintre viețile celor două protagoniste.

Și merge perfect cu vremea nordică din România ultimelor câteva săptămâni!  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE