Primul drum banal spre marea spaimă: pensia

Îți amintești de un alt drum: când taică-tu s-a prăpădit, ai luat primul tren de dimineață. Era un ger năprasnic, cu zăpadă înghețată. Ai ajuns fără întârziere. 250 de kilometri. Pe vremea aceea, trenurile mergeau bine. A fost un drum amar. Îți mai amintești și când i-ai arătat decizia de transfer, de la fabrica în care lucrai ca inginer, la revista din București care îți aprobase angajarea. Ce mândru erai: plecai din inginerie în presă. Taică-tu s-a uitat la bucata aia de hârtie și a dat din cap, nemulțumit: 

„Din meseria asta n-o să apuci pensia”.

Replica asta ai luat-o ca pe un pumn în gură. Nu ți-a curs sângele. Ai rămas în picioare, pe moment, dezamăgit. L-ai înjurat în gând. L-ai înjurat pe taică-tu. Păcat. L-ai iertat. Și el te-a iertat, pentru că te ținuse pe banii lui în facultate, ca să ajungi inginer, iar tu l-ai trădat, ducându-te în presă, în presa asta unde n-o să apuci o pensie.

Ai plecat pe drumul tău. Pumnul acela l-ai ținut minte, iar durerea te-a urmărit în toți acești ani, pe drumul ales. De aceea nu poți să te ridici de lângă caloriferul călâi, efect al avariei termice din oraș, pentru că și tu te simți avariat. Trebuie să faci acest drum. Primul.

Nu-i mare scofală: ai să-l întrebi pe omul de pază – bodyguard, poftim – de unde poți obține „o situație a stagiilor de cotizare”. Cei de la pază cunosc cel mai bine instituția. N-o să te pierzi, n-o să te rătăcești, nu ești singur pe lume. Mișcă-te și du-te: o stație de metrou și patru stații de tramvai. Un drum ușor. Soare cu dinți.

Te cuprinde panica: ai ajuns să faci acest drum. Cum au trecut anii! Câte drumuri inutile ai făcut în viață! Câte ore ai pierdut pe drumuri care nu ți-au folosit la nimic! Câte drumuri ai ales greșit și câte au fost corecte! Câte au fost înfundate și câte te-au luminat! Nu e momentul să le numeri. Nu-i timpul pentru nostalgii. Acum du-te și scoate-ți afurisita aia de „situație a stagiilor de cotizare”.

Ideea asta te roade de ceva timp. Du-te ca să te liniștești. Sunt anii tăi de muncă. Munca ta. Fii sigur că vei străbate de mai multe ori acest drum. E doar începutul. Un drum exploratoriu: să vezi cum stai cu CAS-ul. Să verifici și să te convingi că ești în evidențe, că ești la zi cu „stagiile de cotizare”. Un drum de rutină, ce naiba!

Ți-e frică? De aroganța funcționarilor? De situația ta de cotizant? Nu mai poți să dai timpul înapoi. Nu mai poți să mergi ca racul și să-l asculți pe taică-tu: „Din meseria asta n-o să apuci pensia”, ca să iei bucata de hârtie și s-o rupi bucățele – da, băi, tată, ai dreptate, rămân inginer, la dracu cu presa!

Gata. Ți-ai trăit viața. N-o regreta. Ai să intri într-o altă lume: cea a pensionarilor din România. Și asta te sperie. Pentru că îi vezi în piață, pe stradă, la televizor, când presa asta a ta își amintește de ei și le plânge de milă – „părinții și bunicii noștri”. Și tu vei ajunge ca ei: sleit, deprimat, resemnat, senil, turtit de un sistem cinic și nesimțit.

Drumul tău fără întoarcere către această lume începe cu acest drum banal, pentru verificarea „situației stagiilor de cotizare”. Ca să știi. Hai, ridică-te o dată și mișcă-te. Nu mai pierde timpul. Puteai să faci această verificare din contul tău de pe site-ul „casei”, dar e mai bine să te duci acolo, fizic, să verifici la fața locului, printre alți solicitanți. Să te obișnuiești cu „atmosfera”. O mulțime de oameni care au pornit, ca și tine, pe acest drum. Chiar nu ești curios în legătură cu ce va urma?

Rezolvă-ți acest drum ca pe o plimbare de relaxare. Senin, ca această zi. Binevoitor și înțelegător cu cei din jur. Ai să completezi o cerere, ai să-ți iei un bon de ordine, ai să aștepți. Până la urmă, o să-ți vină rândul. Mișcă-te, că doar nu te duci pe picioarele tale la groapa care ți-a fost săpată în cimitir. Deși pensionarea în România este o groapă de mormânt pe care guvernanții ți-o sapă înaintea celei din cimitir. 

Din groapă în groapă, până te prăbușești, cazi la pat și dispari, iar statul e mulțumit că a scăpat de povara de a-ți mai plăti vreo pensie. Stai liniștit: pensia ta n-o să crească deficitul bugetar al României. Dar pensia va fi ultimul „contract” pe care îl vei avea cu România. De aceea e bine să faci acest prim drum la „casă”, ca să te pregătești pentru ultimul contract cu țara ta. Aici te-ai născut, aici ai să mănânci o pensie, aici ai să mori. Câte contracte proaste ai avut cu România, de câte ori ți-ai plătit taxele și impozitele și de câte ori ai votat! Toate au fost pierzătoare. Țară avariată, cu pensionari reduși la o viață de epave. Gata cu lamentațiile! Fii pragmatic, activ – mă rog, proactiv. Du-te să-ți vezi „stagiile de cotizare”!

Tragi de timp și nu este bine. Mai sunt două ore până la sfârșitul programului. Ăia nu fac ore suplimentare… Te holbezi la coperta maronie cu înscrisul „Carnet de muncă”. Dintr-odată recunoști că este cea mai valoroasă „carte” a ta. Îți vine s-o deschizi și să te uiți la fotografia ta de acum mulți ani. Și-ți vine să rupi poza acelui tânăr obraznic și indolent, pentru că îl urăști. Numai că ai vrea să strigi: „Iartă-mă, tată!”. Nimeni n-o să-ți audă strigătul. Strigi degeaba. Lasă „Carnetul de muncă” și du-te odată la „stagiile tale de cotizare”. Drum bun! Ești pe drumul cel bun.                  

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE