Profită de dezlegările din post şi… Cât ai zice peşte, masa pregăteşte!

Cele mai sănătoase specii

Somonul sălbatic are o textură şi o savoare care fac din el prima alegere. Are un conţinut mare de vitamina D, de aceea este perfect pentru sezonul rece, când soarele străluceşte mai puţin. Mai este bogat în omega 3, grăsimi sănătoase, care ajută organismul să funcţioneze la parametrii maximi. Somonul sălbatic e mult mai bogat în nutrienţi faţă de cel de crescătorie.
Sardinele sunt foarte sănătoase şi au o savoare deosebită, tocmai de aceea sunt consumate la scară largă. Dacă cele din conservă nu îţi plac, le poţi încerca pe cele proaspete. Conţin şi ele vitamina D şi omega 3. Sardinele se pot consuma cu tot cu oase şi piele, iar în acest caz, furnizează o cantitate mare de calciu.
Halibutul este unul din cei mai mari peşti de apă sărată, ajungând până la 300 de kg. Este un peşte cu carne slabă, fin texturată, albă, care conţine doar câteva oase. Pielea, de culoare gri-brună, este şi ea comestibilă. Halibutul este o sursă foarte bună de proteine de calitate superioară şi conţine cantităţi importante de seleniu, magneziu, fosfor, potasiu, vitaminele B3, B6 şi B12. Ca să nu mai vorbim de acizi graşi esenţiali omega 3 şi vitamina D. Fiind însă peşte oceanic, conţine şi o cantitate deloc neglijabilă de mercur.
Păstrăvul curcubeu este foarte bogat în acizi graşi omega 3 şi în vitamina B12. Fiindcă este un peşte de apă dulce, contaminarea cu mercur este exclusă. Mai conţine seleniu, un oligoelement care întăreşte celulele şi împiedică degradarea lor. De asemenea, neutralizează toxicitatea.

Pangasius e cel mai ieftin, dar şi cel mai toxic

Chiar dacă, la origine, pangasius este un peşte oceanic, acest soi a fost manipulat genetic şi adus în crescătorii. În prezent, e crescut pe scară largă în Vietnam, în râul Mekong, unul dintre cele mai poluate de pe planetă, pentru că fabricile dezvoltate de-a lungul lui deversează substanţe chimice şi deşeuri industriale direct în apă.
Peştele Pangasius conţine un nivel ridicat de otrăvuri şi bacterii (arsenic, dejecţii chimice etc.) şi deseori este injectat cu hormoni proveniţi din urină deshidratată, fiindcă astfel creşte mai repede, iar carnea sa devine mai “pufoasă”. Este hrănit cu o făină obţinută din peşti morţi, manioc, soia şi resturi de cereale. Deşi medicii din toată lumea au tras un semnal de alarmă asupra toxicităţii acestui soi de peşte, încă nu s-a luat nici o decizie pentru a fi stopată comercializarea lui.

Atenţie la mercur!

Un consum exagerat de peşte oceanic şi fructe de mare poate duce la intoxicaţie cu mercur. Conform unui studiu european, speciile de peşte care conţin cantităţi mari de mercur sunt tonul, peştele-spadă, codul, merlanul şi ştiuca. În cazul copiilor, e valabil şi merluciul.
De asemenea, tonul alb are de trei ori mai mult mercur decât tonul “light” (ton dungat, roşu, galben, tongol – soiuri mai mici decât tonul alb).

Nu uita de icre

de zilele de dezlegare ca să bucuri de ele! Cele albe sunt bogate în vitamina A, acid folic, potasiu şi mai ales fosfor, iar cele negre (caviarul) conţin mult fier, fosfor, magneziu şi vitamina D.
Singurele probleme pentru sănătate ar putea fi reprezentate de conţinutul mare de colesterol şi de prezenţa unei cantităţi mari de sodiu şi de clor, în cazul caviarului şi al icrelor conservate – de aceea, e bine să le mănânci cu moderaţie. Unele icre, cum sunt cele de păstrăv, pot fi infestate cu ouă de tenie. Trebuie sărate şi congelate înainte de consum, pentru că astfel este distrus parazitul.
Cum faci salata
Dacă e prima dată când faci salată de icre, află că ai nevoie de 150 g icre de crap, 250 ml ulei, zeama stoarsă de la o lămâie, sare, o ceapă roşie, două- trei linguri de griş şi douătrei linguri de apă minerală. Icrele se spală, se curăţă de pieliţe, se sărează şi se lasă la frigider câteva ore. Între timp, se pun la fiert 100-150 ml de apă şi când clocoteşte, se adaugă grişul în ploaie şi se amestecă energic ca să nu se facă cocoloaşe.
Se mai lasă puţin timp la fiert, până ce compoziţia se îngroaşă. Se răceşte, apoi se amestecă într- un bol cu icrele şi se mixează până se omogenizează. Se adăugă treptat uleiul, în fir subţire, alternând cu zeama de lămâie şi apa minerală. Se potriveşte de sare. Ceapa se toacă mărunt şi se adaugă la sfârşit.

Cum îţi dai seama dacă e proaspăt

Ochii peştelui proaspăt au corneea transparentă, convexă şi pupilele negre. La peştele mort de mai mult timp corneea se deteriorează, devine concavă şi îşi pierde din transparenţă.
Cristalinul începe să se opacizeze, iar ochii devin tulburi.
Branhiile. Dacă sunt roşii, cu lamele bine diferenţiate, atunci peştele este proaspăt. Dacă sunt roz-cenuşii sau au aspect de gelatină maro, este vechi. Pielea este şi ea un indicativ preţios.
Nu e bine dacă se crapă la cea mai mică atingere, iar sub ea se află o pastă moale, roşiatică… Petele albicioase de pe piele şi de pe înotătoarele peştilor nu reprezintă neapărat ceva rău, pot fi ciuperci care se fixează pe unele răni preexistente. Pot apărea, de altfel, şi la peştii vii, fără consecinţe negative pentru noi.
Solzii unui peşte care nu e proaspăt, ci a fost congelat, au o nuanţă albăstruie, ternă, iar dacă peştele respectiv a apucat să se şi usuce înainte, sunt foarte greu de desprins sau de smuls.
Pipăie-l! Atunci când îl împungi cu degetul, peştele proaspăt este elastic şi nu se deformează. Dacă este alterat, carnea lui e moale ca plastilina şi la apăsare apare o denivelare. Cel mai bine este să-l verifici pe abdomen. Dacă e umflat sau deformabil la comprimare, aruncă-l.

Ustensile cu care-l cureţi uşor

Există ustensile speciale pentru curăţat peştele. Dacă nu ai un astfel de cuţit, poţi folosi răzătoarea ori buretele de sârmă sau chiar o lingură. Iată cum: aşază peştele pe un fund din lemn, ţine- l de coadă şi răzuie solzii spre cap. E bine să faci operaţiunea într- o oală cu apă, ca să nu sară solzii peste tot. Apoi, taie coada.
E bine să tai şi aripioarele, cu o foarfecă ascuţită. Se începe cu cea dorsală, care se taie de jur împrejur, până la oasele din interior, şi apoi se scoate cu bază cu tot. Se continuă cu scoaterea branhiilor, după care se spintecă peştele de-a lungul burţii, pentru a i se scoate măruntaiele. Înlătură şi pieliţa care căptuşeşte partea interioară a burţii, fiindcă amărăşte mâncarea. Crapul mai are în gât un os triunghiular, care e bine să fie îndepărtat, fiindcă dă şi el un gust amar. La sfârşit, se spală peştele şi pe dinăuntru, şi pe dinafară şi se lasă să se scurgă.
Un raport dat de OMS privind concentraţia de mercur recomandă consumarea cu precauţie a următoarelor specii de peşti: rechin, peşte-spadă, macrou, cod, homar, halibut, biban şi cod. Eventual, să nu se depăşească 350 g de peşte pe săptămână.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE