Iată câteva combinații de produse pe care trebuie să le cauți în kit-ul tău, pentru o manichiură frumoasă fără salon:

Kit de ojă semipermanentă pentru începătoare

Acest kit oferă  elementele esențiale de care ai nevoie: cleaner, primer, bază, ojă semipermanentă, top coat, șervețele pentru unghii, pile de diferite granulații și lampă LED.

Lacul de unghii trebuie să fie ușor de aplicat, să acopere unghia fără probleme și să nu lase linii sau pete pe unghie. Oja semipermanentă se usucă la lampa LED în aproximativ 30 de secunde. Este un kit perfect pentru început, care vine cu elementele principale pentru a obține un finisaj impecabil. 

Kit complet de instrumente

Dacă vrei un finisaj perfect, alege un set complet de instrumente pentru unghii. Acest kit îți oferă toate accesoriile de care ai nevoie: un set generos de pile, forfecuțe pentru manichiură și  

pedichiură, instrument de îndepărtare a ojei semipermanente, dizolvant, folii de aluminiu, separatoare pentru degete, cleme pentru înmuierea cuticulelor, uleiuri pentru cuticule, lampă cu lumină ultravioletă și bețișoare pentru corectarea manichiurii. Dacă adaugi un astfel de kit la trusa ta, te asiguri că vei avea toate elementele pentru unghiuțe frumoase și rezistente, fără prea mult efort.

Mini-kit pentru o manichiură rapidă

Acest kit este perfect pentru a economisi spațiu și timp. El conține: o lampă LED de mici dimensiuni, un primer, o bază, o ojă semipermanentă, un top coat și o pilă pentru pregătirea unghiilor. Prețul unui astfel de kit este redus, ceea ce îl face accesibil pentru mai multe persoane. Vei obține rapid o manichiură care durează zile întregi fără a fi nevoie să mergi la salon.

Kit complet pentru manichiură

Acest kit vine cu absolut toate elementele, atât pentru manichiură cât și pentru modele sau elemente Nail Art. 

În acest kit găsești: cleaner, primer, bază, nuanțe variate de oje semipermanente,top coat, șervețele pentru degresare, uleiuri de cuticule, lampă LED, accesoriile pentru pregătirea unghiei naturale, pentru forma unghiilor, pentru modele și pentru îndepărtarea ojei semipermanente. Trusa trebuie să includă nuanțe ușor de purtat și de aplicat, rezistente și strălucitoare. Deși acest kit are un cost puțin mai ridicat comparativ cu celelalte, atunci când tragi linie vei observa că toate elementele incluse au un preț mai avantajos împreună decât separat. 

CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE DE A-ȚI FACE UNGHIILE ACASĂ?

Dacă ești la prima încercare de a-ți face singură o manichiură semipermanentă acasă, este important să înveți cât de mult poți despre această tehnică, astfel încât să poți evita greșelile care încep cu timpul irosit și se termină cu distrugerea unghiilor. Citește sau urmărește tutoriale cu privire la pregătirea unghiei naturale, aplicarea produselor, utilizarea lămpilor și îndepărtarea ojei.

De exemplu: dacă nu ți-ai făcut niciodată unghiile singură, este posibil să nu observi că majoritatea ojelor semipermanente lasă un strat lipicios după ce s-au uscat în lampă. Asta nu înseamnă că lampa nu a funcționat ci doar că pe acel strat lipicios se va aplica stratul de top coat care va finisa manichiura.  Poți găsi pe Internet multe trucuri și sfaturi, astfel încât să-ți aplici corect oja semipermanentă fără să te lovești de probleme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.