E adevărat ca găsirea unui spatiu depozitare Bucuresti care să se potrivească perfect cu nevoile tale sau a companiei pe care o conduci, poate fi o adevărată provocare. Din acest motiv ţi-am pregătit în rândurile ce urmează un ghid care să te ajute să găseşti cel mai bun şi cel mai sigur spaţiu de depozitare pentru a-ţi depozita în siguranţă lucrurile. 

  1. Zona în care se situează depozitul

În cazul în care doreşti să îţi depozitezi lucrurile personale, de care nu ai avea nevoie în fiecare zi, zona în care se afla depozitul s-ar putea să nu fie un criteriu atât de important. Însă, dacă ne referim la companiile care doresc un spaţiu de depozitare pentru produsele pe care le comercializează, atunci locaţia depozitului este una extrem de importantă. Multe companii prefera zonele cu acces facil pentru angajaţii săi. Dar sunt şi companii care prefera că depozitul să fie cât mai aproape de limita oraşului, pentru eficientizarea transportului.

2. Suprafaţa depozitului

Necesităţile noastre sunt diferite, spre exemplu dacă doreşti să depozitezi într-un astfel de spaţiu mobilă din casă, pe o perioadă relativ scurtă de timp, nu vei avea nevoie de un spaţiu foarte mare. Pe când, dacă ai o companie care comercializează produse de dimensiuni mari şi medii, atunci pentru depozitarea lor vei avea nevoie de un spaţiu mai generos. Bineînţeles că şi perioada de închiriere a spaţiului va fi mult mai mare. 

PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse
Recomandări
PSD-PNL-UDMR au decis datele alegerilor prezidențiale 2025 – Surse

De asemenea, un alt aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este înălţimea depozitului şi condiţiile de care ai nevoie pentru depozitarea în siguranţă a mărfii. Dacă doreşti să depozitezi lucrurile personale, înălţimea s-ar putea să nu fie un criteriu atât de importat, dar îţi vei dori să ştii că lucrurile tale vor fi în siguranţă pe toată perioada depozitarii. 

3. Siguranţa oferită de depozit

Aşa cum îţi spuneam şi puţin mai devreme este foarte important să te asiguri că lucrurile tale sunt în siguranţă. Spre exemplu Boxe-depozitare.ro, un spaţiu de depozitare din sectorul 6, din Bucureşti, pe lângă o iluminare adecvată în jurul facilitaţii, pentru a permite camerelor de înregistrare să poate filma în condiţii excelente, păstrează în unele unităţi personalul 24 de ore pe zi – tocmai pentru a spori securitatea şi pentru a se asigura că toate lucrurile tale sunt în siguranţă. 

Mai mult decât atât, dacă depozitezi acte, cărţi ori alte tipuri de hârtii importante care au nevoie de o umiditate şi o temperatură modificate în mod constant, trebuie să te asiguri că ele nu vor fi afectate pe parcursul depozitarii. EI bine, cei de la Boxe-depozitare.ro asigura un control al umidităţii în toate spaţiile de depozitare, astfel încât documentele tale să fie ferite de toţi factorii care pot contribui la deteriorarea sau chiar la distrugerea lor.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul
Recomandări
Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Mai mult decât atât, toate boxele de depozitare din interiorul halelor sunt construite din lemn ignifug, mai precis din OSB. Podeaua este realizată dintr-un strat de ciment şi dintr-un strat de nisip, peste care s-a mai aplicat un strat de OSB, tocmai pentru garantarea siguranţei.  Circulaţia aerului este realizată într-un mod cât mai natural şi nu există umezeală, mucegai sau mirosuri neplăcute. Pentru a evita apariţia musafirilor neplăcuţi se efectuează în fiecare lună operaţiuni de deratizare.

4. Perioada de depozitare

Dacă vrei să închiriezi un spaţiu pentru lucrurile personale, poate că perioada de depozitare nu ar fi mai mare de 1-2 luni. Prin urmare, trebuie să găseşti un spaţiu care să îţi ofere aceasta posibilitatea. Spre exemplu, Boxe-depozitare.ro închiriază spaţiile de depozitare pe 1 sau mai multe luni, preţurile fiind cuprinse între 200 şi 600 lei/lună. 

5. Accesul la lucrurile depozitate

Poate că te-ai răzgândit asupra unui anumit obiect sau poate că ai nevoie de un document important la o oră târzie, indiferent care ar fi motivul trebuie să te asiguri că cei care ţi-au închiriat depozitul îţi permit accesul la lucrurile tale oricând. Astfel nu vei sta cu griji nicio secundă. 

Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
Recomandări
Vladimir Putin va sfârși ca Bashar al-Assad în 2025, anunță Maximilian Andronnikov, aka Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”

6. Preţul per metru pătrat sau preţul per lună

Preţul de închiriere este un factor decizional important, mai ales dacă vorbim de o perioadă mare de timp. Prin urmare, înainte de a semna actele nu ar fi rău să faci un mic studiu pe piaţă şi să analizezi ofertele pentru a te asigura că ai făcut cea mai bună decizie din punct de vedere al costurilor, dar şi a beneficiilor oferite.

Găsirea unui spaţiu de depozitare perfect pentru nevoile tale, poate fi o decizie dificilă, pentru că ea trebuie să aibă la bază o serie de criterii importante, precum: zona, acces, dimensiuni, suprafaţă, siguranţă, preţ şi multe, multe alte. Dar atunci când apelezi la profesionişti, nu ai cum să nu găseşti tot ce ai nevoie pentru tine şi compania ta. 

Alege un spaţiu de depozitare în care lucrurile tale să fie mereu în perfectă siguranţă, la care să ai acces indiferent de oră sau zi şi care să îţi ofere şi un preţ cât mai avantajos. De asemenea, nu uita şi de distanţa pe care trebuie să o parcurgi până la spaţiul respectiv, căci cu cât este mai aproape de tine, cu atât mai bine.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI