Și nu este puțin lucru, dacă ținem cont că la finele lui 2011, anul deschiderii sale, primul magazine MAM Bricolaj avea în jur de 70 de tranzacții pe zi, realizate cu o echipă de 12 oameni.
„Vedem în clienții noștri partenerii de nădejde care prin încrederea în produsele și serviciile noastre ne-au sprijinit să ajungem astăzi la 1 milion de tranzacții efectuate.„, a informat compania.
MAM Bricolaj operează în sistem ”Cash&Carry” încă de la început si oferă spre vânzare accesorii si materiale pentru mobilier si conexe: PAL, MDF, blaturi de bucătărie, balamale, sisteme de sertare, sisteme de uși glisante, dar și chiuvete, electrice, saltele, decorațiuni, produse de curățenie, într-o gamă generoasă de peste 10.000 de produse. În completare, încă 10.000 de produse pot fi aduse la comandă.
Tot din portofoliul MAM Bricolaj fac și serviciile de proiectare și cele de prelucrare a Pal -ului Melaminat cum ar fi: debitarea, aplicarea de cant, gaurire, proiectare mobilier.
La aniversarea de 10 ani de la deschiderea primului magazin, MAM Bricolaj se bazează în cele 3 magazine pe cei 145 de angajați și a sărit de 1.000 de tranzacții pe zi.
„Avem în plan extinderea la nivel naţional, tocmai de aceea suntem bucuroşi să anunţăm deschiderea celui de-al treilea magazin MAM Bricolaj din Bucureşti, în zona Ghencea. Putem spune așadar că acoperim tot Bucureștiul. Acesta vine ca o certitudine a ritmului susţinut de creştere pe care îl avem. Pe termen lung, vizăm creşterea reţelei MAM Bricolaj şi vrem să intrăm şi pe alte pieţe decât cea din Bucureşti. Următorul magazine, cel cu numărul 4, va fi situat în Braşov, acolo unde am început deja o serie de demersuri pentru deschidere. Din dorința de a ajunge cât mai aproape de consumatori, ne-am propus ca în următorii 5 ani să ajungem la 12 magazine în țară, pentru ca în următorii 10 ani să avem 25 de magazine în România și în țările vecine„, a declarat antreprenorul Cristian Găvan, fondator al MAM Bricolaj.
Pe lângă magazinul din Ghencea, MAM Bricolaj mai operează două magazine în București (MAM Bricolaj Morarilor – în estul orașului și MAM Bricolaj Luică – în sudul orașului) și un magazin online de accesorii de mobilier. În punctul de lucru din Morarilor, există și mobilier gata produs: paturi tapițate, noptiere, canapele și colțare ce pot fi cumpărate direct din magazin.
Un pas firesc a venit în luna ianuarie 2021, când MAM Bricolaj a intrat pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, unde a avut cele mai tranzacționate acțiuni în prima parte a ședinței. Crearea de vizibilitate, atragerea de capital pentru dezvoltare, deschiderea către furnizori, capitalul de încredere au fost câteva dintre considerentele care au stat la baza strategiei de listare la bursă.
Compania MAM Bricolaj a dezvoltat în cei 10 ani cel mai inovator și comod sistem de achiziționare al materialelor pentru mobilier, fiind singurul magazin specializat din domeniu cu autoservire.